Ialomiţa
Nu anunța pe Facebook că pleci în vacanță! Este ca o invitație pentru hoți!

Polițiștii din Ialomița au discutat, ieri – 15 aprilie 2021, cu peste 70 de persoane din municipiul Slobozia, în cadrul unei acțiuni de informare cu privire la prevenirea furturilor din locuințe și magazine. De asemenea, oamenii legii au distribuit broșuri cu recomandări pentru adoptarea unor măsuri de autoprotecție.
Reguli de urmat pentru a preveni furturile din locuinţă:
• Închideţi ferestrele și ușa de fiecare dată când plecaţi de acasă! Furtul din locuință este favorizat de neglijența proprietarilor care le lasă o portiță deschisă hoților.
• Dacă staţi la parter sau la etajul 1, montaţi grilaje la toate ferestrele. Escaladarea geamurilor e un mod frecvent de operare, iar forțarea acestora face accesul în locuință extrem de ușor.
• Fiţi conștient de vulnerabilitățile zonei în care staţi și luaţi măsuri suplimentare dacă sunteţi expus. De exemplu, hoții preferă blocurile cu multe apartamente, unde sunt șanse mai mari ca vecinii să nu se cunoască bine între ei și să nu li se pară neobișnuită prezența unor necunoscuți în scară.
• Organizaţi un sistem de supraveghere a vecinătății împreună cu ceilalți locatari. Acest model preventiv limitează accesul nejustificat al persoanelor străine și ajută la semnalarea problemelor apărute în bloc.

• Locurile „secrete” în care le lăsaţi prietenilor apropiați cheia apartamentului, precum ghiveciul cu flori sau preșul de la intrare, nu sunt așa secrete. Astfel de metode vă fac vulnerabil în fața furturilor.
• Activaţi sistemul de alarmă de fiecare dată când plecaţi de acasă. Devine inutil dacă nu e activat și firma de pază nu poate fi anunțată că trebuie să intervină. Nu uitaţi să puneţi la vedere afișul care anunță că locuința ta este protejată.
• Asiguraţi-vă că zona palierului de bloc e luminată în permanență. Dacă se ard becurile de pe hol, cereţi administrației să le înlocuiască imediat.
• Indiferent de pretext, nu le oferiţi persoanelor necunoscute informații despre dumneavoastră sau vecini.
• Nu le permite accesul în locuință străinilor care pretind că reprezintă instituții, dar nu se pot legitima. Chiar dacă au uniformă sau ecusoane, trebuie să își justifice prezența prin legitimație și carte de identitate.
• Nu țineţi banii în casă. Sunt pe primul loc în preferințele hoților, urmați de aparatură electronică, telefoane mobile și bijuterii.
• Treceţi peste impulsul de a anunța pe Facebook că urmează să plecaţi într-o vacanță extraordinară. Check-in-ul din aeroport vă aduce like-uri, dar vă face vulnerabil în fața hoților.
• Păstraţi documentele de proveniență pentru bunurile de valoare pe care le dețineţi. Reținerea elementelor de identificare și fotografierea acestora pot contribui la găsirea și recuperarea obiectelor furate.
Dacă sunteţi victimă a unor astfel de fapte, sesizaţi imediat Poliţia la numărul unic de urgenţă 112, pentru a fi demarate verificările ce se impun.
Ialomiţa
Au fost prinși atacatorii din scările de bloc. Furau trotinete și scutere electrice

Mai mulți locuitori din municipiul Urziceni, județul Ialomița, au rămas fără trotinetele și scuterele electrice depozitate în scările blocurilir. S-a întâmplat pe parcursul a trei nopți din octombrie și noiembrie.
Cercetările specifice i-au condus pe polițiști la doi tineri din oraș, în vârstă de 17 și 24 de ani, care au fost reținuți, ieri – 10 noiembrie 2026, și introduși în arest. Ancheta este continuată pentru stabilirea întregii activități infracționale a celor doi suspecți. Bunurile furate au fost recuperate și restituite persoanelor vătămate.
În contextul acestui an, polițiștii din Ialomița le recomandă cetățenilor să nu lase trotinetele sau scuterele electrice nesupravegheate și neasigurate, chiar dacă sunt depozitate în spațiile comune ale imobilelor.
Ialomiţa
Flagrant în stația de tren. Fura motorină dintr-un vagon cisternă

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din municipiul Fetești, județul Ialomița, a fost prins în flagrant, ieri – 10 noiembrie 2026, de polițiștii de la Transporturi Feroviare, când fura motorină dintr-un vagon cisternă al unui tren de marfă garat în halta de mișcare Bărăganul.
În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că individul sustrăsese deja 90 de litri de motorină. Combustibilul a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor, iar vagonul a fost resigilat și îndrumat către destinație pentru verificarea comercială.
Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al inspectoratului.barbatul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
Argeșacum 6 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ACTUALITATEacum 2 zileDrum lin către îngeri, Monica Beșleagă! Doliu la Liceul Ion Heliade Rădulescu Târgoviște
Dâmboviţaacum o săptămânăExplozie într-un bloc din Târgoviște. O femeie rănită, opt locatari evacuați
ACTUALITATEacum 3 zileGala Topul Firmelor din Dâmbovița, ediția 33. Inovația, rezistența și perseverența, premiate de Camera de Comerț
ACTUALITATEacum o săptămânăNoul UPU Târgoviște, foarte aproape de deschidere
ACTUALITATEacum 6 zileCercetată pentru evaziune fiscală, lidera PNL Moreni a demisionat
Dâmboviţaacum 2 zileAccident rutier în Racovița (Bucșani). O femeie a fost transportată la spital


























