Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Se redeschide Creșa Nr. 13 Târgovişte. Cum arată după modernizare. FOTO

Publicat

pe

Creșa Nr. 13 Târgovişte își va deschide porțile, de luni – 26 aprilie 2021, în noua locație, complet reabilitată, modernizată, extinsă și dotată după cele mai noi standarde în domeniu. Lucrările incluse în proiectul implementat de administrația publică locală, cu fonduri obținute prin PNDL, au fost finalizate și recepționate. În următoarele zile se face curățenie și dezinfecție, iar de luni vor fi primiți copiii. Valoarea investiției: aproximativ 6 milioane de lei.

„Proiectul a presupus câteva intervenții importante. În afara reabilitării imobilului existent, a fost construit un corp nou de clădire, cu o suprafață desfășurată de aproximativ 1.200 mp, un corp nou care este de natură să răspundă tuturor exigențelor.

Proiectul a vizat nu numai reabilitări și extinderi, ci și dotări. Sunt dotări deosebite, sunt dotări așa cum trebuie să fie la o unitate de învățământ antepreșcolar și cum avem la foarte multe dintre creșele din municipiul Târgoviște.

Mai avem de lucru pe PNDL la Creșa Nr. 16, care este aproape de finalizare, și, de asemenea, la Creșa Nr. 2. De luni, copiii se întorc la această creșă care, după cum observați, arată foarte bine”, a precizat primarul Daniel Cristian Stan.

Odată cu implementarea proiectului de reabilitare, modernizare, extindere și dotare, capacitatea Creșei Nr. 13 Târgovişte a fost extinsă la 110 locuri, față de 40 câte avea înainte.

„Ne bucurăm să dăm drumul unei noi creșe care corespunde standardelor europene. De luni, copiii vor fi primiți aici. La nivel de creșe, suntem un pic strâmtorați în ceea ce privește capacitatea, dar vom regla situația odată cu aceste extinderi”, a declarat Marcela Iordache – director al Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Târgovişte.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Târgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO

Publicat

pe

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a anunțat, astăzi – 9 noiembrie 2026, că nu se vor aplica amenzi și nici nu vor în majorate impozitele în cazul proprietarilor de apartamente care au închis balconul fără să obțină autorizație în acest sens. Edilul a vrut să pună capăt numeroaselor dispute apărute în spațiul public ca urmare a noilor acte normative care au fost adoptate.

„Trebuie făcută distincția între clădirile realizate fără respectarea regimului legal de autorizare şi cele edificate în mod legal, asupra cărora au fost efectuate ulterior anumite lucrări punctuale, precum închiderea balcoanelor. Aceste intervenții nu schimbă, prin ele însele, situația juridică a clădirii în ceea ce priveşte legalitatea edificării sale inițiale şi nu conduc la încadrarea întregii clădiri în categoria celor executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea acesteia”, a explicat primarul municipiului Târgoviște.

A mai punctat edilul și faptul că, în ceea e privește balcoanele închise în urmă cu mai mult de 3 ani, dreptul statului de a aplica amenzi s-a prescris. Totodată, legea adoptată anul acesta nu poate să se aplice pentru fapte din trecut.

„Închiderea balcoanelor sau logiilor la clădiri de locuit multietajate se consideră de importanță redusă, excepție făcând lucrările de extindere pe domeniul public a balcoanelor sau logiilor de la nivelul parterului. Proprietarii au dreptul de a solicita autorizație de regularizare pentru aceste lucrări de închidere a balcoanelor sau logiilor de importanță redusă oricând, fără limită de timp şi fără a fi condiționați de termenul tranzitoriu de 1 an. Primăria Municipiului Târgoviște vă stă la dispoziție pentru îndrumare, dar repetăm: fără taxe majorate, fără amenzi și fără măsuri abuzive”, a declarat edilul Daniel Cristian Stan.

VIDEO

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Primăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene

Publicat

pe

Consiliul Județean Giurgiu a finanțat cheltuielile de proiectare pentru pregătirea documentației în vederea obținerii de către Primăria Giurgiu, prin Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, a fondurilor necesare pentru modernizarea a două zone verzi din municipiu: Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr. Durata de implementare a proiectelor este de 29 de luni de la data semnării contractelor de finanțare, moment consumat zilele trecute.

Intervențiile urmăresc transformarea celor două parcuri în spații verzi sigure și accesibile. Va fi modernizată infrastructura pietonală, dar și cea de utilități. De asemenea, se va interveni pentru revitalizarea ecologică și gestionarea durabilă a resurselor și reactivarea funcțiunilor sociale, recreative și educative prin amenajarea de locuri de joacă, zone de fitness, a unui teren multisport și instalarea de mobilier urban.

Proiectul care vizează Parcul Elevilor are o valoare totală este de 22.166.010,72 lei (inclusiv TVA), din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de circa 18.500.000lei (inclusiv TVA). Cât privește Parcul Fabricii de Zahăr, investiția se ridică la 9.128.272,13 lei (inclusiv TVA), din care valoare eligibilă nerambursabilă de circa 7.300.000 lei (inclusiv TVA).

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite