SOCIAL
Coliziune între un TIR cu cereale și un autoturism, în zona Alexandria-Lăceni
Trei persoane au fost rănite, dintre care una încarcerată. La fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Alexandria, cu o mașină de stingere, una de descarcerare și o autospecială de transport personal și victime multiple. De la Serviciul de Ambulanță Teleorman au sosit două echipaje medicale.
O femeie și un bărbat de aproximativ 50 de ani, pasageri în autoturismul implicat în accident, au fost transportați la UPU Alexandria. Șoferul autocamionului a refuzat să meargă la spital.


Dâmboviţa
Două accidente rutiere pe A1, în Dâmbovița și Giurgiu, pe sensul de mers spre Pitești

Două accidente de circulație, în această seară, pe autostrada A1, București – Pitești, pe teritoriul județelor Giurgiu (km 23) și Dâmbovița (km 61, ambele pe sensul de mers spre Pitești. Circulația s-a desfășurat cu dificultate, fiind deviată.
În evenimentul rutier de la km 23, au fost implicate patru autoturisme. O tânără de 20 de ani a fost preluată de un echipaj medical și transportată la un spital din București – ne informează ISU Giurgiu.
Accidentul de la km 61 a avut loc în jurul orei 18:00. A fost vorba despre o coliziune între trei autovehicule. Potrivit ISU Dâmboviţa, o femeie a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.

Dâmboviţa
Patronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO

Polițiștii din Dâmbovița au efectuat, astăzi – 5 noiembrie 2026, trei percheziții în județ și una în Argeș, într-un dosar de evaziune fiscală instrumentat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița. De asemenea, au fost puse în executare trei mandate de aducere la audieri.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2024-2025, reprezentanții a trei firme cu sediul în județul Dâmbovița si-au transferat fictiv părțile sociale deținute către un cetățean din Bangladesh și doi din Egipt, pentru a se sustrage de la efectuarea eventualelor verificări financiare și fiscale și pentru a se delimita de plata obligațiilor fiscale, în condițiile în care au retras cea mai mare parte a încasărilor societății în numerar, cauzând un prejudiciu la bugetul consolidat al statului în valoare de peste 1.586.000 de lei.
VIDEO
În urma perchezițiilor, au fost descoperite ridicate în vederea continuării cercetărilor suma de 130.000 de lei, documente, înscrisuri, precum și mai multe device-uri și medii de stocare. Totodată, a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra a trei imobile, sumei de 130.000 de lei și a măsurii popririi sumelor de bani deținute în conturile bancare aparținând persoanelor în cauză, până la concurența prejudiciului – ne informează IPJ Dâmbovița.
Cercetările sunt continuate, sub supravegherea procurorului de caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și transmiterea fictivă a părților sociale ori a acțiunilor deținute într-o societate, în scopul săvârșirii unei infracțiuni sau al sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 4 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
Dâmboviţaacum o ziPatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
ACTUALITATEacum o ziȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița


























