Dâmboviţa
Angajați ISU Dâmboviţa, intervenție profesionistă pe autostrada dintre Sibiu și Deva
Doi angajați din cadrul Serviciului Logistic al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Basarab I” al județului Dâmbovița, plt. adj. șef Soare Florin și sg. maj. Chițu Lucian, care însoțeau, astăzi – 24 aprilie 2021, un transport de materiale sanitare, au intervenit în cazul unui eveniment rutier produs pe autostrada A1, între Sibiu și Deva.
„Imediat ce au observat accidentul, au oprit autospeciala și s-au deplasat spre autoturismul avariat pentru a verifica starea victimei. Unul dintre colegi, care deținea și cunoștințe de paramedic, a evaluat starea victimei, iar celălalt a apelat serviciile de urgență prin 112. Îmbucurător, starea victimei era bună din punct de vedere fizic, doar starea de soc era prezentă.
În același timp au luat măsuri pentru atenționarea celorlalți participanți la trafic despre resturile rezultate în urma accidentului și au rămas lângă persoana implicată în accident până la sosirea echipajelor de intervenție și medicale. Suntem mândri de colegii noștri și de modul profesionist în care au acționat”, se arată într-un comunicat remis de ISU Dâmbovița.
Dâmboviţa
Deputat Aurelian Cotinescu, mesaj la 151 de ani de existență a PNL: Trebuie să ne rupem total de PSD!

Astăzi – 24 mai 2026, reprezentanții Partidul Național Liberal, în frunte cu liderul acestei formațiuni politice – Ilie Bolojan, prim-ministru interimar, s-au adunat la Vila Florica din Ștefănești, județul Argeș, actualul Muzeu Național Brătianu, leagănul și izvorul liberalismului în România, pentru a marca 151 de ani de existență a PNL.
La acest eveniment a fost prezent și deputatul liberal Aurelian Cotinescu. Acesta a spus că PNL, după un secol și jumătate în care și-a probat relevanța politică și administrativă, membrii acestui partid, în aceste vremuri încărcate de incertitudine, de provocări, trebuie să își regăsească sufletul liberal. A mai spus parlamentarul Aurelian Cotinescu, ținând cont de situația politică actuală, că PNL trebuie să se rupă complet de PSD.
„Să reclădim partidul pe ideologia liberală nealterată, să schimbăm modul în care se face politică și se guvernează în România. Doar așa vom redeveni partidul serios și credibil, care a făcut România Mare și a dus România în elita țărilor occidentale, capabil să asigure o guvernare prosperă pentru România”, a precizat Aurelian Cotinescu.
A mai afirmat parlamentarul liberal că, la acest ceas aniversar, Organizația PNL Dâmbovița trebuie să dea un semnal clar de unitate.
„Să-și asume public și fără echivoc susținerea pentru președintele Ilie Bolojan și rezoluția Biroului Politic Național al PNL, prin care s-a decis să nu mai avem niciun fel de alianță sau susținere cu PSD”, a transmis deputatul PNL Aurelian Cotinescu.
ACTUALITATE
Titu. Încep „Zilele sportului”, ediția 2026

În afară de munca administrativă, complexă și provocatoare totodată, de efortul depus pentru implementarea unor proiecte de interes comunitar, primarul orașului Titu, Laurențiu Costache, și-a făcut timp să se dedice și să se implice în organizarea unor evenimente cultural-artistice și sportive.
Primăria Orașului Titu organizează și anul acesta „Zilele Sportului 2026”, o cavalcadă de activități dedicate tuturor celor care iubesc mișcarea, spiritul competițional și de echipă.
Programul competițiilor este următorul:
- Joi – 28 mai 2026. Se va desfășura concursul de înot, Ora 09:00, locație, Bazinul Didactic „Prof. Rozner Emil”.
- Vineri – 29 mai 2026. Iubitorii de mișcare sunt așteptați începând cu ora 09:00, în centrul orașului, unde se va da startul competiției de Cros. La ora 10:30, la Liceul Teoretic I.C. Vissarion, va debuta competiția de fotbal.
- Luni, 1 Iunie 2026, începe concursul de tenis de masă. Ora începerii, 09:00. Locul de desfășurare – Sala de sport „Dumitru Miu”.
De precizat că înscrierile pentru competiția de tenis de masă destinată adulților se fac în perioada 27–29 mai, la Sala de sport „Dumitru Miu”. Pentru competițiile dedicate elevilor, înscrierile se realizează prin profesorii de educație fizică din instituțiile de învățământ din orașul Titu.
„Sportul înseamnă disciplină, ambiție, respect și încredere în propriile forțe. Mă bucur că, prin aceste competiții, reușim să aducem împreună copii, tineri și oameni care înțeleg cât de importantă este mișcarea pentru o comunitate sănătoasă și unită. Vă așteptăm să fim împreună parte din această atmosferă frumoasă”, este mesajul transmis de primarul orașului Titu – Laurențiu Costache.

ACTUALITATEacum 3 zileProiectele cu finanțare europeană au pus pe picioare agricultura românească
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăInvestiții prioritare la Găești. Interviu cu primarul Alexandru Iorga
ACTUALITATEacum 4 zileFraudă uriașă cu fonduri pentru micii fermieri! Consultant din Dâmbovița a folosit acte false
ACTUALITATEacum 6 zileUrs văzut lângă Târgoviște, în Pădurea Priseaca
ADMINISTRAŢIEacum 4 zilePrimăria Târgoviște restaurează Casa Fusea-Pârvulescu. Proiectul se implementează cu fonduri europene
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileVot pentru modernizarea drumului județean Glod – Sanatoriul Moroeni – Bolboci – Padina – Peștera
Dâmboviţaacum o săptămânăA spart 11 taxiuri într-o săptămână, în municipiul Târgoviște!
Dâmboviţaacum 6 zileO mașină a luat foc în parcarea Kaufland Magrini, Târgoviște. VIDEO























