ADMINISTRAŢIE
Strada Cornel Popa din Târgoviște va fi deschisă circulației rutiere în câteva zile

Primarul municipiului Târgoviște a anunțat, astăzi – 27 aprilie 2021, că lucrările de asfaltare a străzii Cornel Popa (artera paralelă cu râul Ialomița, între podul Mihai Bravu și podul de la Valea Voievozilor) sunt aproape gata. Dacă nu va ploua în zilele următoare, de joi – 29 aprilie, respectivul drum va fi deschis circulației. În zonă, se va amenaja o cale de acces către Grădina Zoologică și Skate Park, plus o parcare. Asta înseamnă că se va reduce aglomerația care se formează la cele două intrări în Parcul Chindia care există în prezent.

„Strada Cornel Popa este o arteră care oferă o alternativă, paralel cu Calea Domnească, pentru traficul rutier ușor. Iată că, obiectiv după obiectiv, stradă după stradă, centură municipiului Târgoviște se finalizează. Se va face marcajul și, dacă nu va ploua săptămâna aceasta, va fi deschis circulației în ziua de joi.
De asemenea, tot joi, va fi deschis circulației și podul nou de la Teiș. Este vorba de lucrările care au vizat construirea de la zero a unui sens de circulație. Mai este puțin de lucru la rosturi și după aceea deschidem sensul acesta, trecem pe celălalt sens, facem rosturile, mai turnăm un strat de asfalt și va fi finalizată și acea parte a centurii municipiului Târgoviște.

De asemenea, într-un stadiu foarte avansat sunt și lucrările de la lotul I, este vorba de pasajul Petru Cercel, cu toată zona, cu strada Laminorului, cu strada Petru Cercel și cu stațiile de pompare pe care le avem acolo. Subliniez că am beneficiat de un sprijin serios din partea Consiliului Județean Dâmboviţa pentru finalizarea acestui lot al centurii municipiului Târgoviște.
Iată că, după foarte mult timp în care acest proiect părea blestemat, suntem la finalizare. Practic, pe o parte dintre loturi au început recepțiile, pe cealaltă parte vor începe luna aceasta, iar ultimele lucrări vor fi finalizate undeva în luna mai. Sperăm ca începutul verii să însemne și finalizarea acestui proiect deosebit de important pentru municipiul Târgovişte”, a precizat primarul Daniel Cristian Stan.


ADMINISTRAŢIE
Târgoviște. Primarul Daniel Cristian Stan a anunțat când va fi finalizat proiectul de la Liceul Ion Heliade Rădulescu

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a efectuat, săptămâna aceasta, o vizită de lucru pe șantierul deschis la Liceul Teoretic „Ion Heliade Rădulescu”, pentru a se asigura că investiția care vizează reabilitarea, consolidarea și modernizarea corpului principal de clădire al acestei unități de învățământ se derulează fără sincope.
Practic, această școală din municipiu este refăcută de la fundație până la acoperiș. Valoarea proiectului depășește 35 de milioane de lei, iar finanțarea este 100% nerambursabilă. A anunțat edilul, la finalul vizitei de lucru, că investiția va fi finalizată până la începutul anului școlar 2027-2028.
Reamintim faptul că anul trecut, în luna octombrie, a fost dat în folosință Corpul B al Liceului „Ion Heliade Rădulescu” Târgoviște, care a făcut, de asemenea, obiectul unui proiect de reabilitare, modernizare și dotare.
ADMINISTRAŢIE
Cornel Coman, primar Pietrari: Vom continua investițiile în infrastructură, educație și utilități

Pentru comunitățile mici, asigurarea finanțării proiectelor de dezvoltare constituie întotdeauna o problemă, chiar și când vorbim de accesarea fondurilor nerambursabile – europene, guvernamentale sau județene, întrucât au nevoie de resurse bănești proprii pentru acoperirea cheltuielilor neeligibile. Asta dacă nu cumva programul respectiv impune și o cotă obligatorie de cofinanțare! Chiar și doar 1% din valoarea unui proiect mare înseamnă extrem de mult atunci când nu ai bani, motiv pentru care investițiile se concretizează într-un ritm ce nemulțumește pe toată lumea, de la primar la cetățeni.
Este și cazul comunei Pietrari, din județul Dâmbovița. Edilul Cornel Coman este primul care își reproșează că nu reușește să miște lucrurile mai repede. Da, poate să spună, la jumătatea mandatului câștigat la alegerile din 2024, că a modernizat drumuri, că a achiziționat un tractor, un miniexcavator și utilaje pentru lucrări de gospodărire locală în regie proprie, dar și un microbuz școlar nou, că a dotat comuna cu mobilier smart, stații de reîncărcare pentru vehicule electrice și sisteme de supraveghere video, că a dezvoltat servicii sociale în sprijinul persoanelor vulnerabile, că a asigurat funcționarea a două pompe de apă pentru agricultori, să-și poată întreține plantațiile pomicole, că a reanimat activitatea culturală și sportivă și a pus la punct unitățile de învățământ.
Din păcate, din cauza unui constructor neserios, nu a fost încă finalizat sistemul de alimentare cu apă potabilă și aceasta este investiția care contează cel mai mult. Cât privește construirea unui pod nou la intrare în satul Valea, lucrările sunt blocate întrucât Guvernul a schimbat regulile în timpul jocului, în sensul că s-a introdus cotă de cofinanțare din partea primăriilor. Asta după ce, o perioadă de timp, proiectele implementate prin Programul „Anghel Saligny” au fost blocate! Ne-a spus edilul Cornel Coman că, pentru a reduce cheltuielile de funcționare, administrația publică locală de la Pietrari lucrează la un proiect care vizează producerea de energie electrică prin panouri fotovoltaice. Se vor achiziționa și capacități de stocare a curentului electric, pentru ca energia produsă să poată fi folosită pentru asigurarea consumului în instituțiile subordonate Primăriei și pentru iluminatul public.
„Le mulțumesc cetățenilor pentru încrederea acordată și pentru răbdare. Vom continua să investim în infrastructură, educație și utilități, în toate domeniile care contribuie la dezvoltarea comunității noastre. Realizăm fiecare proiect cu gândul la creșterea calității vieții locuitorilor comunei. Sunt convins că, prin muncă, seriozitate și colaborare, putem transforma proiectele pe care ni le-am propus în realitate. Îmi doresc să construim împreună o comună modernă, curată și primitoare. Rămân un primar deschis dialogului, preocupat de problemele oamenilor și implicat în găsirea celor mai bune soluții pentru comuna Pietrari”, ne-a declarat edilul Cornel Coman.
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ACTUALITATEacum o săptămânăSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum o săptămânăTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ADMINISTRAŢIEacum 4 zilePrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
Dâmboviţaacum 7 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
ACTUALITATEacum 3 zileMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița


























