ADMINISTRAŢIE
Primăria Ploiești a adunat gunoaiele cu voluntari, fiindcă angajații Rosal au fost în grevă!

Gunoaiele sunt pe cale să sufoce municipiul Ploiești, acum, în preajma Sărbătorilor Pascale. Societatea de Salubrizare Rosal nu a mai adunat de zile în șir deșeurile menajere. Muncitorii firmei care ar fi vrut să se ocupe și de colectarea deșeurilor din Dâmbovița nu și-au primit salariile, drept pentru care au încetat activitatea.
Nu este pentru prima dată când angajații de la Ploiești ai grupului Rosal intră în grevă pentru întârzierea retribuțiilor. Autoritățile și cetățenii consideră că este o bătaie de joc la adresa lor. Primarul municipiului, Andrei Volosevici, este hotărât, dacă lucrurile continuă în același mod, să iasă din Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Prahova, structură care gestionează contractul cu Rosal privind colectarea gunoiului de la populație și, implicit, să rupă relația cu respectiva societate.
S-a ajuns, din cauza acestei firme, la situația penibilă în care primarul Ploieștiului, împreună cu peste 200 de oameni, angajații din diferite structuri subordonate administrației locale și cetățeni voluntari, să iasă la măturat străzile și la adunat gunoaiele neridicate de Rosal de zile în șir. Este vorba de o acțiune fără precedent, cauzată de neseriozitatea unei firme cu care Consiliul Județean Prahova, prin ADI Deșeuri, și Primăria Ploiești au încheiat contracte ferme.
“Sunt foarte plăcut impresionat, au venit voluntari din toate zonele, fără vreo legătură cu vreo zonă politică, au venit de la TCE, SPFL, SGU, Teatru, Filarmonică. Practic, toată lumea a fost implicată. E important acest lucru, din punctul meu de vedere.
Oamenii au găsit lucruri mai puțin plăcute pe care a trebuit să le strângem, le-am strâns cu ajutorul SGU, le strângem în continuare, le vom depozita absolut legal într-o platformă a lor, după care, cum este circuitul, le vom duce către rampă.
Obligația mea este să găsesc o soluție să creez confort ploieștenilor. Deja lucrurile merg într-o zonă de interes pe care nu o înțeleg. Care sunt problemele angajaților Rosal le știm de foarte mult timp. Care este problema societății, la fel.
Cum își rezolvă ei problemele sunt niște lucruri care țin în totalitate de ei. Obligația noastră, ca administrație locală este să monitorizăm singurul contract pe care îl avem, cel de curățenie căi publice. Este ceea ce am făcut astăzi.
Eu tot aștept o reacție, la care sunt partener total dacă merge într-un sens corect, a ADI Prahova.
Noi, chiar dacă am terminat curățenia în intersecții, în stații de autobuz, parcuri și pe străzi, am reușit cât de cât să ne mișcăm cu ajutorul voluntariatului.
Dar, respectând fiecare punct de vedere, și al Rosalului, ca angajator, și al angajaților, în continuare, în dimineața aceasta când ne ducem la rampă, în zone de colectare selectivă a gunoiului, găsim aceiași munți de gunoi care creează disconfort și care, la un moment dat, creează și pericol pentru sănătatea ploieștenilor.
Mi se pare obligatoriu să existe o reacție. Ca primar, eu nu am cum să am vreo reacție pentru că acel contract este monitorizat de ADI județ, deci reacția în conformitate cu contractul, este doar acolo.
Nu aș vrea să cred că este un joc, pentru că, de fapt, toate “beneficiile” mizeriei din Ploiești le încasează primarul, iar cei care pot lua măsuri sau propune măsuri sunt cei de la ADI județ.
Mă întreb când vor avea această reacție și când vor rezolva problema. Acum, ca o chestie reală, pare că unii sunt și prin concediu. Orașul este îngropat în gunoaie la nivelul platformelor și la nivelul zonelor de colectare selectivă, iar unii sunt prin concediu că, de, vine Paștele”, a declarat, presei prahovene, primarul Andrei Volosevici.

Și necazurile cauzate de Rosal nu se opresc aici. Poliția din Prahova a sancționat Primăria Ploieşti pentru faptul că miercuri, între orele 04:00 şi 08:00, a organizat o acţiune de curăţenie a domeniului public cu 200 de voluntari. Sancțiunea a fost dată pentru nerespectarea orelor de circulaţie a persoanelor, stabilite conform stării de alertă.
„Cu privire la informaţiile apărute în spaţiul public privind activitatea de voluntariat organizată de administraţia publică locală Ploiesti, la data de 28 aprilie, vă comunicăm faptul că le-a fost pus în vedere organizatorilor faptul că aceste activităţi trebuie să se realizeze în conformitate cu legislaţia în vigoare pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei COVID-19. Poliţiştii au aplicat organizatorului o sancţiune contravenţională conform Legii nr. 55/2020. De asemenea, atragem atenţia cetăţenilor cu privire la faptul că angrenarea în astfel de activităţi trebuie să aibă la bază cadrul legal în contextul stării de alertă”, se precizează într-un comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova.
ADMINISTRAŢIE
Transformare spectaculoasă pentru Grădina de vară a orașului Pucioasa

Grădina de vară din Pucioasa, un spațiu care ajunsese o ruină, un focar de infecție în centrul orașului, a fost inclusă într-un proiect de reabilitare și modernizare, cu finanțare obținută de administrația publică locală prin Compania Națională de Investiții. Vorbim despre o transformare spectaculoasă – spune primarul Constantin Ana, care a prezentat pentru locuitorii orașului câteva fotografii în susținerea acestei afirmații.
„Unele dintre proiectele noastre merg mai greu, altele se implementează mai repede, cu toate ca noi ne implicăm în egală măsură în toate. În același timp, pot spune ca unele investiții sunt mai utile, altele sunt mai spectaculoase. În această seară, vreau să vă prezint un proiect care nu a fost implementat foarte rapid, dar este în egală măsură pe cât de util, pe atât de spectaculos: Grădina de vară a orașului Pucioasa”, a transmis primarul Constantin Ana.
Revenind la istoria acestei investiții, amintim că Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în luna decembrie 2022, iar termenul de execuție prevăzut în contract era de 12 luni, incluzând și realizarea proiectului tehnic. Da, a durat mai mult, nu din vina Primăriei, însă astăzi fosta grădină de vară a orașului Pucioasa este ceea ce trebuie să fie: un centru multifuncțional cu o sală de spectacole cu 400 de locuri și acoperiș retractabil, plus alte spații pretabile pentru diverse evenimente culturale.
ADMINISTRAŢIE
Schimbări evidente pe străzile din Titu. Cartier după cartier. VIDEO

Echipele de muncitori din cadrul Primăriei Titu acționează săptămâna aceasta în Titu Târg, pe strada Cuza Vodă – a anunțat edilul Laurențiu Costache. Se astupă gropile, se frezează și se reasfaltează, se amenajează șanțurile, trotuarele și acostamentele, se întregesc și se vopsesc bordurile, se tunde iarba, se curăță arborii și arbuștii.
„Punem lucrurile în ordine, pas cu pas. Vom continua, stradă cu stradă, cartier cu cartier, în tot orașul. Promisiunea noastră rămâne aceeași: nu lăsăm pe nimeni în urmă!”, a transmis primarul Laurențiu Costache.
Intervențiile vor continua în Codreanu, Hagioaica și, apoi, în Sălcuța, unde, spune edilul, este cel mai mult de lucru, având în vedere că, foarte mulți ani, nu s-a realizat mare lucru în acest cartier.
VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăRăzvad, singura comună din Dâmbovița care asigură gratuit servicii de recuperare pentru pensionari. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. Două concerte de „Zilele Cetății” 2026. Vezi programul integral aici!
Dâmboviţaacum o săptămânăTârgoviște. Incendiu de vegetație cu degajări mari de fum în zona Romlux
ACTUALITATEacum o săptămânăDoliu în Baroul Dâmboviţa. Avocata Flory Săndulescu a trecut la cele veșnice
Prahovaacum 4 zileCasă de 200 mp a fost distrusă de foc
ACTUALITATEacum o săptămânăCălătorii reclamă din nou Grup Atyc. Microbuze supraaglomerate, șoferi recalcitranți, toalete insalubre în autogară
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileVoinești. Așa da! Confort și civilizație până-n vârf de deal, lângă pădure
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileTransport gratuit în Târgoviște, în fiecare zi de vineri, începând cu luna septembrie 2026



























