Călăraşi
Mandat european de arestare fiindcă nu și-a achitat creditul luat în Germania

Judecătoria Memmingem – Germania a emis, la începutul lunii martie 2021, un mandat european de arestare pe numele unei femei din județul Călărași. Românca muncise în Germania și a fost acuzată de înşelăciune și delapidare. Practic, aceasta a contractat un împrumut de 15.000 de euro de la o bancă pentru achiziționarea unui autoturism, după care nu a mai onorat creditul. A plătit o singură rată, apoi a revenit în România.
La plângerea băncii, procurorii au pornit rapid investigațiile. În dosarul instrumentat de magistrații germani se precizează că românca, în vârstă de 56 de ani, a indus în eroare partenerul ei contractual, declarând că este capabilă să returneze creditul.
Femeia a fost reținută pentru 24 de ore și prezentată în fața judecătorilor de la Curtea de Apel București care au pus-o sub control judiciar.vNorocul ei a fost că lămurise deja litigiul cu banca, returnând creditul contractat. Dar și așa, până când banca nu a comunicat autorităților că își retrage plângerea ca urmare a achitării datoriei, pericolul extrădării pentru a fi anchetată și judecată în Germania nu a fost eliminat.
Călăraşi
Contrabandă cu produse contrafăcute. Descinderi în 16 locații din trei județe și București

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița au efectuat, astăzi – 18 septembrie 2026, percheziții în județele Giurgiu, Ilfov și Călărași, la locuințele a opt persoane cercetate într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu produse contrafăcute. De asemenea, au avut loc descinderi și în spațiile comerciale deținute de cei în cauză în municipiul București și în județul Ilfov. Ancheta este coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești.

IPJ Dâmbovița ne informează că au fost identificate și ridicate pentru continuarea cercetărilor peste 7.800 de articole vestimentare, în valoare totală de peste 844.500 de lei, peste 470 de perechi de încălțăminte, în valoare de 143.000 de lei, 188 de genți, poșete și rucsacuri, în valoare de 57.000 de lei, 152 de sticle de parfumuri, în valoare de peste 50.600 de lei, peste 74.000 de capsule de detergent, în valoare de 77.760 de lei, toate susceptibile a fi contrafăcute, purtând însemnele unor mărci înregistrate. Totodată, au fost descoperite 12.580 de țigarete fără marcaje fiscale și 702 articole pirotehnice (aproximativ 1350 kg), în valoare de 147.000 de lei.
ACTUALITATE
19-20 septembrie 2026. Intrare gratuită la ZOO Călărași

În acest weekend, 19-20 septembrie 2026, când se sărbătoresc „Zilele Municipiului Călărași” – 431 de ani de la prima atestare documentară, grădina zoologică din oraș va putea fi vizitată gratuit. Program: 08:30-18:00, cu ultima intrare la 17:30.
„Pentru noi, ZOO este mai mult decât un loc în care oamenii vin să vadă animale. Este un loc al amintirilor, al copilăriei, al întâlnirilor în familie și al momentelor petrecute împreună. Este unul dintre punctele importante ale orașului nostru și, așa cum ne place nouă să spunem, este chiar inima orașului. Iar de ziua Călărașiului, vrem ca această inimă să bată pentru toți”, au transmis reprezentanții Direcției Municipale de Servicii Publice Călărași.
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ACTUALITATEacum o săptămânăSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum o săptămânăTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
ADMINISTRAŢIEacum 4 zilePrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
Dâmboviţaacum o săptămânăTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
ACTUALITATEacum 3 zileMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița


























