Connect with us

ACTUALITATE

8 mai – Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii

Publicat

pe

Ziua de 8 mai 2021 este dedicată personalului și voluntarilor Mișcării Internaționale a Crucii Roșii și Semilunii Roșii care intervin și susțin persoanele afectate de COVID-19.

În România, de la începutul pandemiei de coronavirus, personalul și voluntarii Crucii Roșii au fost permanent în acțiune, asumându-și riscul îmbolnăvirii, pentru a oferi asistență umanitară și servicii socio-medicale celor în nevoie.

Totodată, pentru a ajuta comunitățile să se pregătească, au diseminat informații esențiale pentru prevenirea și limitarea răspândirii virusului, au sprijinit persoanele izolate la domiciliu cu alimente esențiale și produse de igienă, au oferit sprijin psihosocial persoanelor vulnerabile și în carantină, au monitorizat telefonic persoanele izolate.

Prin implicarea a sute de donatori și parteneri din întreaga țară, personalul și voluntarii Crucii Roșii Române au reușit să sprijine unitățile medicale și instituțiile angajate în combaterea pandemiei cu echipamente medicale și de protecție în valoare de peste nouă milioane de euro.

Mișcarea Internațională este alcătuită din 192 de Societăți Naționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, cu 160.000 de filiale locale și aproximativ 14 milioane de voluntari în întreaga lume.

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Atenție! Se intrerupe furnizarea apei potabile în comuna Pietroșița

Publicat

pe

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează consumatorii că în data de 21.07.2026, între orele 10:00-18:00, furnizarea apei potabile este întreruptă în comuna Pietroșița, sat Dealu Frumos, pentru lucrări de mentenanță la rezervorul de stocare.

La reluarea furnizării apei în zona afectată și până la publicarea rezultatelor monitorizării calității apei potabile, recomandăm consumatorilor să nu utilizeze apa pentru consum uman decât după limpezire și fierbere timp de minimum 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator vor fi afișate pe site-ul Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița, la secțiunea: Opriri finalizate

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că echipele noastre depun toate eforturile necesare pentru finalizarea lucrărilor de mentenanță în cel mai scurt timp, astfel încât intervalul de întrerupere a furnizării apei potabile să fie redus la minimum.

BIROUL DE PRESA AL COMPANIEI DE APA TARGOVISTE DAMBOVITA SA

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Atenție! Modificări la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, din 20 iulie 2026

Publicat

pe

Spitalul Județean de Urgență Târgoviște informează pacienții și aparținătorii că, începând cu 20 iulie 2026, vor interveni următoarele modificări privind organizarea unor activități medicale:

1. Restrângerea temporară a spațiului destinat Triajului din cadrul Unității de Primiri Urgențe (UPU)

Ca urmare a lucrărilor de reabilitare, modernizare și extindere realizate în cadrul proiectului cu finanțare europeană, spațiul destinat Triajului UPU va fi restrâns temporar pe durata execuției lucrărilor. Activitatea Unității de Primiri Urgențe va continua fără întrerupere, fiind reorganizată astfel încât pacienții să beneficieze în continuare de servicii medicale de urgență în condiții de siguranță.

2. Mutarea Cabinetului de Ortopedie din cadrul Ambulatoriului Integrat

Începând cu aceeași dată, Cabinetul de Ortopedie își va desfășura activitatea în Ambulatoriul Vechi, la parter. Pacienții care au consultații programate sau se prezintă pentru servicii de specialitate sunt rugați să se adreseze noii locații.

Reclama

Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente create și vă mulțumim pentru înțelegere. Aceste măsuri au rolul de a permite desfășurarea lucrărilor de investiții și de a asigura continuitatea activității medicale în cele mai bune condiții.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgoviște

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite