Connect with us

ACTUALITATE

Să ne amintim de Carol I, primul rege al României!

Publicat

pe

Luni – 10 mai 2021, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova vernisată, la ora 11:00, expoziția „10 mai 2021: 155 de ani de la urcarea pe tron a Principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. 140 de ani de la festivităţile încoronării domnitorului Carol I ca rege al României”, care valorifică patrimoniul muzeului – fotografii, medalii, monede, decoraţii şi publicaţii.

„Scopul expoziţiei este de a ne aminti de cel care a fost primul rege al României ce a desăvârşit modernizarea ţării. În cei 48 de ani de domnie, cea mai lungă din istoria noastră, Carol I a dat dovadă de rigoare, sobrietate, disciplină şi tenacitate. Cu aceste cuvinte de ordine şi cu ajutorul strălucitei pleiade de oameni politici ce l-au înconjurat, Carol a făcut istorie reuşind să schimbe faţa României. Perioada anilor 1866-1914 a fost una de mari progrese pentru România în plan economic, social, politic, administrativ, demografic şi cultural”, se precizează într-un comunicat de presă.

ACTUALITATE

Poți călători în Spania fără vaccin sau testare COVID-19

Publicat

pe

De luni – 21 iunie 2021, Spania a scos România de pe lista țărilor cu risc de infectare cu coronavirus, astfel că nu mai aveți nevoie de certificat de vaccinare, test negativ PCR sau adeverință că ați trecut prin boală – scrie DC News.

Rămâne însă valabilă obligația ca toate persoanele care călătoresc spre Spania să completeze, anterior efectuării călătoriei, un formular privind starea de sănătate, prin intermediul aplicației Spain Travel Health (SpTH) sau a paginii de internet www.spth.gob.es. În situația în care pasagerul este minor sau o persoană dependentă, formularul poate fi completat de către tutore, care va fi responsabil pentru veridicitatea informațiilor furnizate.

Ulterior completării formularului, se va genera un cod unic QR de sănătate, care va trebui prezentat (digital sau pe suport hârtie) la controlul de sănătate efectuat în aeroportul/portul de destinație. Dacă formularul va fi semnat din aplicație, acesta va apărea în secțiunea ”Călătoria mea”, iar utilizatorul va recepționa și un e-mail care poate fi imprimat.

Citește în continuare

ACTUALITATE

21-22 iunie 2021, avertizare cod portocaliu de inundații inclusiv în județul Dâmbovița

Publicat

pe

FOTO ARHIVĂ

Având în vedere prognoza meteorologică pentru următoarele ore, hidrologii au actualizat avertizările de inundații, după cum urmează:

COD GALBEN

În intervalul 21.06.2021 ora 12:00 – 22.06.2021 ora 09:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Cluj şi Bihor), Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Nӑsӑud), Arieş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş – bazin amonte S.H. Glodeni, Niraj (judeţele: Harghita şi Mureş), Târnava Mică – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Târnava Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Mureş, Braşov, Sibiu şi Alba), Jiu – bazin amonte S.H. Sadu, Jiu – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Rovinari, Gilort – bazin superior, Motru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Hunedoara, Gorj şi Mehedinţi), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sebeş Olt (judeţele: Sibiu, Vâlcea, Argeş, Gorj, Olt şi Dolj).

În intervalul 21.06.2021 ora 12:00 – 22.06.2021 ora 24:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Olt – bazin amonte S.H. Sebeş Olt (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov şi Sibiu), Vedea – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Olt, Argeş şi Teleorman), Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov), Ialomiţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ialomiţa), Călmăţui (judeţele: Buzău şi Brăila), Buzӑu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Braşov, Covasna, Buzӑu şi Prahova), Rm. Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Trotuş (judeţele: Harghita, Covasna, Neamţ, Bacău şi Vrancea), Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău), Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava şi Neamţ), Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava), Bârlad – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Siret – sector aval confluenţӑ cu râul Trotuş, Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Suceava (judeţele: Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Oroftiana (judeţele: Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi) şi râurile din Dobrogea (judeţele: Constanţa şi Tulcea).

COD PORTOCALIU

În intervalul 21.06.2021 ora 12:00 – 22.06.2021 ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Olt – bazin amonte S.H. Hoghiz şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Hoghiz – amonte S.H. Sebeş Olt (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov şi Sibiu), Ialomiţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Dâmboviţa, Prahova, Buzӑu şi Ialomiţa), Buzău – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Braşov, Covasna, Buzӑu şi Prahova), Rm. Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Trotuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Covasna, Neamţ, Bacău şi Vrancea), Bârlad – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Rm. Sӑrat (judeţul Galaţi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Drânceni (judeţele: Vaslui şi Galaţi) şi râurile din Dobrogea (judeţele: Tulcea şi Constanţa).

Avertizarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele: Covasna, Bacӑu, Vrancea, Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi Galaţi.

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT