Dâmboviţa
Coaliția de Centru-Noapte stinge lumina pentru 4,6 milioane de români. VIDEO
Deputatul PSD de Dâmbovița Radu Popa este atent la toate manevrele legislative pe care le tot face actualul Guvern al Coaliției PNL – USR PLUS UDMR, pe care el o numește „de Centru-Noapte”. Scopul vădit al puterii este acela de a manipula și induce în eroare, în plan concret neîntâmplându-se nimic. Așa se pune pe tapet acum ideea cu consumatorul vulnerabil și intenția falsă că va fi sprijinit de Guvernul Cîțu.
Radu Popa demontează toată această făcătură pusă la cale de ministrul Muncii, Raluca Turcan, care zice că ar găsi bani pentru acestă categorie socială defavorizată, inventând o supraimpozitare. Textul publicat de deputatul social democrat este bine articulat, demască lucrătura și dă totodată soluții pertinente pentru rezolvarea adevărată a acestei situații.
„Cu o inconștiență veselă, Coaliția de Centru-Noapte se grăbește cu adoptarea unei Legi care reglementează consumatorul vulnerabil, chiar dacă această sentință socială era previzibilă încă de anul trecut când a apărut necesitatea transpunerii Directivei EU 944/2019, având ca termen 01.01.2021.
Din păcate, la data adoptării Legii Bugetului, sumele prevăzute pentru sprijinirea acestor categorii sociale lipseau cu desăvârșire. Astăzi, mintea Ralucăi Turcan crede le ia din supraimpozitarea altor sectoare de parcă problema socială a consumatorului vulnerabil ar fi o temă a companiilor din pieței de energie și așa devalizate și chinuite de lipsa de viziune a Ministrului Energiei.
Efectele principale ale acestei abordări sunt două: categorii largi de populație continuă să se zbată la limita sărăciei energetice și RĂMÂN vulnerabili într-o piață liberă. ADICĂ LEGEA NU ÎȘI ATINGE OBIECTIVELE!
Însă, în mod brutal, Guvernul vrea să facă abstracție de o mare parte dintre acești oameni-se observă că numărul cosumatorilor vulnerabili pe consumul de energie electrică imaginați de legea Turcan este extrem de mic.
Această abordare este inacceptabilă atât pentru că numărul de oameni în situația de vulnerabilitate este îngrijorător de mare dar și pentru că astfel de abordări ne-ar scoate din condiția umană.
Conform statisticilor ANRE realizate pe baza analizei comparate a facturilor, în România 4,6 milioane de români nu consumă mai mult de 55kwh/lună, consumul mediul lunar însumat, în medie, al unui bec și al unui frigider.
În acest moment doar 35% din cele 8,5 milioane de locuinţe din România sunt conectate la gaz metan și am citit un studiu ACER care arată că 11% din populația României se încadrează în definiția ”consumatorului vulnerabil”. Ori masa aceasta de populație e înspăimântător de mare, dacă facem o comparație cu Polonia și cu Ungaria care au doar 0,8%-0,9% dintre consumatori considerați vulnerabili.
Guvernele PSD au lucrat la o formă a legii și o definiție a consumatorului vulnerabil era pregătită. Azi au venit specialiștii în aria cercului și au distrus tot.
În legea Turcan, definiția consumatorului vulnerabil este greșită pentru că suprapune conceptul de ”sărăcie energetică” cu cel de “consumator vulnerabil”.
“Proiectul de lege are ca obiect stabilirea criteriilor de incadrare in categoria consumatorilor vulnerabili de energie și reglementarea masurilor de protectie sociala pentru aceștia și, în special, accesul la resursele energetice pentru satisfacerea nevoilor esenfiale ale gospodăriei in scopul prevenirii și combaterii saraciei energetice.” Acest fapt a devenit posibil pentru că nu există criterii clare de definire a consumatorului vulnerabil și asta e foarte grav pentru că îngreunează rezolvarea problemei.
Guvernele PSD au lucrat la soluția problemei. Exista o propunere în Legea Energiei care definea consumatorul vulnerabil ca fiind ”clientul final aparţinând unei categorii de clienţi casnici care, din motive de vârstă, sănătate sau venituri reduse se află în risc de marginalizare socială şi tocmai pentru prevenirea acestui risc, beneficiază de măsuri de protecţie socială de natură financiară şi de alte facilităţi. Măsurile de protecţie socială, precum şi criteriile de eligibilitate pentru acestea se stabilesc prin legi speciale, iar facilităţile se stabilesc prin reglementări ANRE”
Totodată pentru aplicarea facilităţilor, e nevoie de stabilirea şi a altor categorii de clienţi vulnerabili: consumatorii a căror viaţă sau sănătate este în pericol iminent în cazul deconectării de la alimentarea cu energie electrică, consumatorii cu dizabilităţi sau deficienţe fizice sau mentale sau cu boli grave, consumatorii în vârstă de peste 65 ani care locuiesc singuri sau împreună cu persoane din aceeaşi categorie de vârstă”
Azi pentru 4,6 milioane de oameni, Coaliția de Centru-Noapte stinge lumina.

CE AR FI TREBUIT FĂCUT:
1. Să renunțăm la politicianism și să apelăm la specialiști.
În interiorul comisiei comune a Parlamentului/Industrie,Servicii+Economie/ trebuie să constituim un grup de lucru compus din specialiști din toate partidele,Min. Finanțelor și ANAF-care să livreze datele despre venituri, INS-baza centralizată de date, Min. Muncii-bugetările pe venituri și asistență socială, MAI-să susțină prin prefecturi și IPJ, ANRE-baza de date pe consum, TLE-date tehnice despre rețele și capacități. Aceștia să livreze și să asume datele statistice din interiorul viitoarei legi. Ulterior, acest cadru de lucru interinstituțional configurează profilul cosumatorului vulnerabil și îl face criteriu pentru acordarea sprijinului financiar.
2. Pe baza datelor rezultate mai sus, instituim un standard anual de consum al populației prin care sa fie determinat caracterul vulnerabil al consumatorului.
Înainte de orice trebuie definite clar și predictibil criteriile pentru consumatorii vulnerabili, apoi trebuie estimat numărul acestora, apoi trebuie asigurată resursa bugetară. Orice. ANRE a analizat consumul populației pe baza facturilor distribuitorilor și a rezultat că 4.3 milioane de oameni consumă >50 kWh. Aceste persoane identificate pot fi reanalizate prin anchete sociale făcute de UAT’urile de reședința ale beneficiarilor și astfel va fi determinat caracterul social al beneficiarului.
3. Apoi, sumele acordate drept suport financiar ar trebui să ajungă direct la distribuitorii de utilități și aceștia să le compenseze în factura clientului, prin norme acceptate de ANRE-practica europeană.
4. BUCUREȘTI-caz-școală pentru sistemul de energie termică cu multiplicări periculoase și în alte municipii.
În forma actuală, legea este imposibil de aplicat în București și în alte orașe unde încălzirea centralizată încă acoperă un număr mare de consumatori, datorită dezastrului din sistemul de termoficare. Dacă dăm ajutor financiar populației și consumatorul eventual, alege, să se mute pe furnizori de energie electrică, eventuala renunțare a 50% dintre clienții ELCen la branșamente și intrarea lor in rețeaua TransElectrica (TLE) va duce la prăbușirea rețelelor electrice din cauza gradului lor de uzură morală și tehnică. Rețeaua TLE din București a fost construită în anii 60-70 atunci când consumatorii casnici de energie electrică erau de 10x mai puțini iar capacitatea de transport era dimensionată pentru acest volum de consum. În ultimii 20 de ani, investitițiile în retehnologizarea rețelelor au fost la 30% din necesar și consecința acestei inconștiențe criminale e că astăzi Bucureștiul pare un european așezat pe un fundament medieval”.
ADMINISTRAŢIE
Ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Voinești din 31 august 2026

Se convoacă, în ședință ordinară, Consiliul Local Voinești, pe data de 31.08.2026, ora 16:00, la sediul acestuia, cu următoarea ordine de zi:
1. Proiect de hotărâre privind alegerea președintelui de ședință;
2. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru delegarea gestiunii serviciului public de alimentare cu apă al comunei Voinești;
3. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici finali, a devizului general actualizat, la terminarea lucrarilor, și a cofinanțării de la bugetul local pentru obiectivul de investiții: „Modernizare străzi în satul Oncești, comuna Voinești, județ Dâmbovița”, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală 2021-2024;
4. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificărilor taxei de habitat cu destinație specială de salubrizare (casnici) pentru solicitările depuse la Primăria Voinești, conform anexelor emise de ADI Management integrat al deșeurilor în județul Dâmbovița” pentru luna septembrie 2026;
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea consumului de carburant – motorină/ore funcționare pentru generatorul din dotarea Primăriei Voinești;
6. Diverse.
PRIMAR,
SANDU GABRIEL
ACTUALITATE
Leo Grozavu este noul antrenor al Chindiei Târgoviște

Chindia a ajuns la un acord cu Leo Grozavu pentru preluarea băncii tehnice – au anunțat oficialii Clubului.
Un nume cunoscut şi validat în fotbalul românesc, Grozavu le-a pregătit cu succes pe Sepsi, FC Botoşani sau Poli Iaşi. Cu el pe bancă, FC Botoşani şi Sepsi au ajuns în cupele europene.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăRăzvad, singura comună din Dâmbovița care asigură gratuit servicii de recuperare pentru pensionari. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. Două concerte de „Zilele Cetății” 2026. Vezi programul integral aici!
Dâmboviţaacum o săptămânăTârgoviște. Incendiu de vegetație cu degajări mari de fum în zona Romlux
ACTUALITATEacum o săptămânăDoliu în Baroul Dâmboviţa. Avocata Flory Săndulescu a trecut la cele veșnice
Prahovaacum 4 zileCasă de 200 mp a fost distrusă de foc
ACTUALITATEacum o săptămânăCălătorii reclamă din nou Grup Atyc. Microbuze supraaglomerate, șoferi recalcitranți, toalete insalubre în autogară
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileVoinești. Așa da! Confort și civilizație până-n vârf de deal, lângă pădure
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileTransport gratuit în Târgoviște, în fiecare zi de vineri, începând cu luna septembrie 2026



























