Connect with us

ACTUALITATE

Citește despre Caisele, miracolul dulce, pe blogul stiri skinit.ro

Publicat

pe

Sursa foto: csid.ro

În această perioadă, tarabele din piețe sunt precum un adevărat corn al abundenței, pentru că regăsim numeroase legume și fructe de sezon, care ne oferă vitaminele, mineralele și nutrienții de care organismul are nevoie. Printre ele au apărut și caisele, preferatele multora dintre noi, pentru gustul lor aparte, dulce-acrișor. Dar caisele sunt fructele care nu ar trebui să lipsească din stilul nostru alimentar de pe perioada verii și pentru că sunt esențiale pentru o stare de bine a organismului, grație conținutului lor, plin de vitamine, minerale și fibre.

Sursă naturală de antioxidanți

Cu siguranță și tu ai auzit de antioxidanți, și cât de importanți sunt ei pentru un organism sănătos. După cum probabil ai citit pe blogul stiri skinit.ro, știi deja că antioxidanții sunt recunoscuți pentru rolul lor în atacarea radicalilor liberi. Aceștia sunt urmă sunt responsabili pentru multe neplăceri produse organismului, cum ar fi afecțiunile cardiovasculare, cancerul sau numeroase alte boli. Bine, și totuși care este legătura dintre caise și antioxidanți? Răspunsul este unul simplu: mai multe studii medicale realizate de oamenii de știință au demonsstrat că aceste delicioase fructe, atunci când sunt bine coapte, sunt o excelentă sursă de antioxidanți. Prin urmare, profită și tu de perioada verii, când aceste fructe se regăsesc din plin, și oferă-i organismului antioxidanții de care are nevoie, într-un mod delicios!

Caisele previn cancerul de colon

Aminteam ceva mai sus faptul că aceste minunate fructe sunt o excelentă sursă de fibre, despre care știi că te ajută să scapi de presanta, dar și enervanta constipație. În plus, aceleași fibre din caise sunt excelente și pentru a preveni cancerul de colon, cu condiția să le consumi în mod regulat. În încercarea lor de a găsi acea metodă prin care cancerul să fie prevenit, dar și tratat, cercetătorii au observat că banalele caise sunt pline de acele substanțe care determină celulele maligne, responsabile de apariția acestei afecțiuni, să se autodistrugă.

Trei caise pe zi și vederea se îmbunătățește

Există multe remedii naturale prin care poți să îți îmbunătățești acuitatea vizuală, iar consumul regulat de morcovi este cea mai cunoscută dintre ele. Dar știai că și caisele, grație conținutului ridicat de vitamina A din compoziție, sunt excelente atunci când vine vorba despre remedierea unor probleme cu vederea? Ai nevoie doar să consumi trei caise pe zi, și vederea va fi mult mai bună.

Oase mai puternice

În copilărie, dar și pe măsură ce înaintăm în vârstă, oasele noastre au nevoie de o mână de ajutor pentru a se dezvolta, sau a rămâne sănătoase, după caz. Nu este cazul să te repezi la medicamente scumpe, ci mai bine fă-ți un obicei din a consuma caise, deoarece acestea conțin toate mineralele de care oasele au nevoie pentru a fi sănătoase, dar și pentru a se dezvolta așa cum trebuie. Multe dintre afecțiunile asociate cu vârsta, cum este și osteoporoza, sunt prevenite atât de simplu, doar prin consumul de caise.

O piele frumoasă și sănătoasă

Ce demnă urmașă a Evei nu își dorește o piele frumoasă și sănătoasă, lipsită de semnele îmbătrânirii sau alte probleme inestetice? Prin urmare, cheltuie bani frumoși pe produse de îngrijire scumpe, care nu întotdeauna au și efectul dorit. De fapt, soluția este mult mai simplă: caisele. Aceste fructe sunt perfecte pentru o piele frumoasă și luminoasă, dar te ajută și în tratarea altor afecțiuni ale pielii, cum ar fi eczema, scabie, iritații cutanate sau pruritul. Aceste beneficii sunt datorate conținutului ridicat de antioxidanți și vitamina A din caise.

Scapă de constipație

Fiecare dintre noi a suferit, măcar o dată în viață, de un epison neplăcut de constipație. Motivele care stau la baza apariției constipației sunt numeroase: lipsa mișcării, anumite tratamente medicamentoase, metabolism leneș, un stil alimentar haotic și multe altele. De regulă, atunci când se instalează constipația, majoritatea oamenilor aleg să apeleze la medicamente cu efect laxativ, și nu preferă metodele naturale, de multe ori mult mai eficiente, și cu siguranță fără efecte adverse neplăcute. Medicii specialiști sunt de părere că, dimpotrivă, tratamentul medicamentos ar trebui să fie ultima soluție, și să ne îndreptăm atenția către darurile pe care natura ni le oferă pentru rezolvarea presantei probleme. Printre aceste remedii naturale se află și caisele, uscate sau proaspete, care sunt o excelentă sursă de fibre care te scapă rapid de constipație. O mică atenționare totuși: caisele uscate sunt foarte dulci, fiind contraindicate în caz că suferi de diabet.

Gustarea perfectă în curele de slăbire

Delicioasele caise se dovedesc a fi un aliat de nădejde și atunci când vine vorba de a mai scăpa din kilogramele în plus. Mai ales că sezonul estival a început deja, și vrem să purtăm ținute care să ne pună în evidență silueta. Medicii nutriționiști susțin că aceste minuni pufoase ale naturii, caisele, sunt gustarea perfectă în curele de slăbire, deoarece au puține calorii și nici nu balonează, precum alte fructe.

Indicate în afecțiunile cardiovasculare

Din ce în ce mai multe persoane se plâng de faptul că au fost diagnosticate cu afecțiuni cardiovasculare. Chiar și cei mai tineri susțin că au probleme cu hipertensiunea arterială. De aceea, profită din plin de sezonul caiselor, deoarece sunt recunoscute pentru faptul că ajută la o inimă sănătoasă.

Caisele sunt un adevărat dar al naturii pentru starea ta de bine, așa că nu trece pe lângă ele atunci când le vezi pe tarabele din piețe. Dimpotrivă: profită din plin, pentru că abia acum încep să apară mai multe, și consumă cu încredere: vei fi mult mai sănătos, suplu și cu poftă de viață! (P)

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Nu rata! Concursuri de sculptat dovleci, pe 31 octombrie 2026, în orașul Titu

Publicat

pe

Primarul de la Titu, Laurențiu Costache, îi invită pe locuitorii orașului să participe, sâmbătă – 31 octombrie 2026, începând cu ora 15:00, la Festivalul Dovleacului, eveniment care va fi organizat la Centrul Cultural, inaugurat luna trecută. Programul include muzică, jocuri, surprize și concursuri de sculptat dovleci.

„Dragi părinți și bunici, vă invit să veniți alături de cei mici și să ne bucurăm împreună de zâmbetele și creativitatea copiilor noștri! Am pregătit activități în special pentru copiii din clasele primare, dar îi așteptăm cu drag pe toți cei care vor să ni se alăture.

Mă bucur să văd că Centrul Cultural devine, pe zi ce trece, un loc în care copiii se întâlnesc, creează și leagă prietenii. Este un lucru pe care ni-l dorim cu toții: să avem o comunitate cât mai apropiată, în care să ne facem timp și pentru bucuria de a fi împreună”, este mesajul transmis de primarul orașului Titu – Laurențiu Costache.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Moș Crăciun a trecut, în turul său de pregătire, pe la Hotel Peștera Wellness & Spa din Bucegi

Publicat

pe

Moș Crăciun și Clopoțica au făcut, zilele trecute, o vizită în Stațiunea turistică Peștera – Padina din Munții Bucegi. Și unde era mai nimerit să se oprească decât la Hotel Peștera Wellness & Spa?

Deplasarea a fost una de lucru, premergătoare Sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou. Moșul se antrenează intens pentru maratonul pe care o să-l facă peste două luni cu întregul său alai și a promis că va ține permanent legătura cu partenerii de la Peștera Wellness & Spa și cu oaspeții lor, în special cei mai mici, prin video.

Moș Crăciun și Clopoțica le-a mulțumit minunatelor gazde: patronii hotelului, Dana și Valentin Calcan, managerului Oana Voicu și întregii familii care își desfășoară activitatea la Peștera Wellness & Spa din Bucegi, singurul hotel de cinci stele din județul Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite