Dâmboviţa
Puterea PNL – USR PLUS a pregătit PNRR pentru firmele de casă

Deputatul PSD Radu Popa nu îl slăbește deloc pe ministrul haștag Cristian Ghinea, de la Fondurile Europene. Și pe bună dreptate!
La criticile reprezentanților PSD vizavi de intenția puterii PNL – USR PLUS de a da cu dedicație fonduri prin PNRR unor firme, chiar nominalizate în Plan, ministrul Ghinea a răspuns perfid, pentru a manipula opinia publică în sensul dorit, că social-democrații fabulează și confundă, tendențios, denumirile unor mărci de computere cu numele unor presupuse firme.
Declarațiile lui Ghinea, spune Radu Popa, vin din disperarea cu care ministrul Fondurilor Europene vrea să acopere încredințarea cu dedicație a unor contracte de sute de milioane de euro, din PNRR, către firmele de casă ale PNL și USR.
„Dacă explicația ministrului în cazul „autorului Toshiba” e că „s-a lucrat pe un calculator Toshiba”, atunci PSD îi cere să ne arate și calculatoarele Franklin Templeton, KPMG, Comisia Europeană sau BEI. Acestea sunt nume care apar și printre beneficiarii finali ai banilor din PNRR, dar și printre cei care au întocmit si au conceput anexele și o parte din programele din PNRR, ceea ce reprezintă un grav conflict de interese care intră sfera penală”, a precizat deputatul Radu Popa.
Dâmboviţa
Muncitor, decedat pe un șantier din Târgoviște. A căzut de la înălțime!

Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița confirmă informațiile apărute în spațiul public cu privire la producerea unui accident de muncă pe șantierul din zona Dâmbovița Arena, din municipiul Târgoviște.
În ziua de 16 octombrie 2026, un muncitor de 48 de ani, în timp ce își desfășura activitatea pe respectivul șantier, a căzut de pe o schelă aflată la etajul 3 al unei construcții. În urma leziunilor suferite, din nefericire, bărbatul a decedat.
„La fața locului a fost prezentă și o echipă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmbovița, pentru efectuarea de cercetări de specialitate cu privire la evenimentul produs. Cadavrul a fost preluat de reprezentanții Serviciului Județean de Medicină Legală Dâmbovița, în vederea efectuării necropsiei.
În această cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, se precizează într-un comunicat de presă transmis, astăzi – 19 octombrie, de către IPJ Dâmbovița.
Dâmboviţa
Deputat Aurelian Cotinescu: Interesul României trebuie să fie mai presus de calculele politice

Deputatul PNL Aurelian Cotinescu a precizat, într-o intervenție TV, că votul pe care îl vor acorda liberalii pentru Guvernul Luca Niculescu este un vot de necesitate, care are în vedere în primul rând stabilitatea socio-economică a României.
„Avem nevoie de predictibilitate politică și de un buget responsabil pentru 2027, care să țină deficitul sub control și să reducă riscul retrogradării ratingului de țară. În acest moment, interesul României trebuie să fie mai presus de calculele politice”, a precizat Aurelian Cotinescu.
A mai spus parlamentarul liberal că PNL va intra în Opoziție, iar votul pe care îl vor acorda pentru învestirea Cabinetului Luca Niculescu nu reprezintă un cec în alb.
ACTUALITATEacum o săptămânăDrum lin către lumină, Monica noastră dragă! Doliu în învățământul din județul Dâmbovița
Dâmboviţaacum o săptămânăȘofer de 81 de ani a intrat cu mașina în canalul pentru ape pluviale care se construiește pe DN71
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileMunicipiul Târgoviște va avea autogară metropolitană ultramodernă. Licitația de execuție este aproape de finalizare
ACTUALITATEacum o săptămânăOprire apă în orașul Răcari, 13 octombrie 2026
ANUNŢURIacum 7 zileCompania de Apă Târgoviște Dâmbovița angajează operator introducere și prelucrare date
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPucioasa. Cartografierea a fost finalizată. Locuitorii orașului, invitați să-și declare corect proprietățile
ACTUALITATEacum 6 zileDirty Nano, în premieră în Dâmbovița! O petrecere outdoor explozivă se pregătește la A Frame Ținutul Mărului, pe 24 octombrie 2026
Dâmboviţaacum 7 zileDâmbovițeni răniți grav într-un accident rutier în Germania




























