Connect with us

ALEGERI

Liberalii n-au finanțat investițiile județului Dâmboviţa și vin acum, din nou, cu promisiuni!

Publicat

pe

Liderul PNL, Ludovic Orban, și preşedintele liberalilor din Dâmbovița, Virgil Guran, au tupeu nu glumă, să meargă cu tolba plină cu promisiuni în fața unor oameni pentru care nu au făcut nimic de când sunt la guvernare – au reacționat social-democraţii după turul electoral organizat astăzi de PNL în Braniștea și Cojasca. Da, în cele două localități se organizează alegeri locale parțiale în data de 27 iunie 2021, dar, chiar și așa, cei doi șefi de la PNL ar fi trebuit să păstreze o limită a decenței.

„Cât de lipsit de demnitate să fii și să ai tupeul să le vorbești unor pensionari cărora le-ai înghețat pensiile sau unor oameni pe care vrei să-i scoți la pensie la 70 de ani, doar-doar nu se vor mai bucura de pensie?

Cât tupeu să ai să mergi în fața dâmbovițenilor și să poți să-i privești în ochi, în condițiile în care tu, Orbane, și tu, Gurane, ați refuzat să alocați bani prin bugetul de stat unor investiții extrem de importante pentru tot județul?

Vi s-au cerut bani pentru spitale! Ați spus NU! Vi s-au cerut bani pentru drumuri! Ați spus NU! Vi s-au cerut bani pentru învățământ! Ați spus NU! Ați spus NU la orice! În schimb ați dat bani cu sacul pentru investiții care nu își aveau rostul în zone ale țării unde aveați obligații!”, se precizează într-un comunicat remis de PSD Dâmbovița.

Citește mai departe
Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

PNL a câștigat alegerile parțiale organizate la Braniștea și Cojasca

Publicat

pe

Alegerile locale parțiale organizate, astăzi – 27 iunie 2021, în comunele Braniștea (pentru funcția de primar) și Cojasca (pentru Consiliul Local) au fost câștigate de PNL. Vom reveni.

Citește în continuare

ACTUALITATE

126 de sesizări în legătură cu alegerile din Braniștea și Cojasca. 97 nu s-au confirmat

Publicat

pe

În județul Dâmbovița, alegerile locale parțiale organizate în comunele Braniștea și Cojasca s-au derulat fără incidente deosebite care să afecteze desfășurarea procesului de vot – informează Inspectoratul Județean de Poliție.

Totuși, până la ora 16:00, au fost înregistrate 126 de sesizări referitoare la posibile fapte care au legătură cu procesul electoral. 97 dintre acestea nu s-au confirmat, iar celelalte 29 sunt în curs de verificare.

Exemple:

Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Butimanu au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că ocupanții a două autoturisme transportă alegători la secțiile de votare și le oferă bani pentru a-i determina să voteze candidații unei organizații politice. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor, faptă prevăzută de art. 386 din Codul Penal.

De asemenea, polițiștii de la Secția nr. 3 au fost sesizați și cu privire la faptul că ocupanții unui autoturism, respectiv doi bărbați de 23 de ani, oferă bani alegătorilor pentru a-i determina să nu voteze candidații unei organizații politice. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor, faptă prevăzută de art. 386 din Codul Penal.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Braniștea, alegătorii sunt aduși la vot cu autoturisme de diverse persoane, iar înainte de a părăsi autovehiculul le este indicat pe un buletin de vot anulat ce candidat să voteze. În urma verificărilor efectuate, până la acest moment, polițiștii au stabilit că aspectele semnalate nu se confirmă.

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT