Connect with us

ACTUALITATE

Curtea de Apel Brașov rejudecă procesul retrocedării a 43.227 ha de pădure

Publicat

pe

Magistrații judecători de la Curtea de Apel Brașov au început, astăzi – 18 iunie 2021, dezbaterile în dosarul privind retrocedarea ilegală a 43.227 hectare de pădure din fondul de stat administrate de Direcția Silvică Bacău.

„Soarta a unui sfert din suprafața împădurită a județului Bacău, cu o valoare estimată la peste 300 milioane de euro, va fi hotărâtă de un judecător specializat în infracțiuni de corupție, așa cum a hotărât Curtea Constituțională a României, prin decizia sa controversată din 3 iulie 2019, iar instanța urmează să se pronunțe dacă faptele reținute în rechizitoriul înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție de Direcția Națională Anticorupție în ianuarie 2015 sunt sau nu dovedite.

Curtea de Apel Brașov rejudecă pe fond dosarul retrocedării ilegale a celor 43.227 hectare împădurite, drept efect al Curții Constituționale, iar începând cu februarie 2020 s-au readministrat o serie de probe, respectiv au fost reaudiați o serie de martori, s-a efectuat o expertiză criminalistică, s-au audiat înregistrări, s-au luat declarații unor inculpați, dar au fost declarate nule, pe baza unei alte decizii ale Curții Constituționale a României, interceptările convorbirilor, mesaje sau înregistrări ambientale obținute de procurori cu sprijinul Serviciului Român de Informații.

Menționăm că juriștii Direcției Silvice Bacău și ai Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, deși au formulat cerere de constituire ca parte civilă, au fost scoși în afara cadrului procesual, în iunie 2020, ca de altfel și procurorii DNA.

Reamintim că în anul 2018 președintele completului de judecată din cadrul Tribunalului Covasna, care a retrocedat ilegal cele 43.227 hectare de pădure, a fost condamnat de către judecătorii Înaltei Curți de Casație si Justiție la pedeapsa închisorii de 3 ani, însă în urma efectului nefast al deciziei Curții Constitutionale a României, soluția de condamnare cu executare pentru luare de mită a fost anulată de către completul de cinci judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție și întregul dosar a fost trimis în rejudecare.

Dosarul de corupție a ajuns la Curtea de Apel Brașov, ca urmare a faptului că inculpații cu înalte funcții de demnitari publici au renunțat la acestea, pentru a nu mai fi judecați de către Înalta Curte de Casație si Justiție.

Deși cererea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva și a Direcției Silvice Bacău de constituire ca parte civilă în dosar a fost respinsă de Curtea de Apel Brașov în data de 26 iunie 2020 motivat de faptul că statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor, sperăm într-o judecată corectă, în care probele existente în cele 63 (LXIII) dosare anexate de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov să fie analizate obiectiv, inclusiv probele propuse prin termenul Ministerul Finanțelor Publice la termenul din 24 iulie 2020.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva își exprimă speranța că acest proces reprezintă o șansă pentru menținerea în patrimoniul statului a celor 43.227 hectare păduri de stat și mizează pe profesionalismul reprezentanților Ministerului Public și cei ai Ministerului Finanțelor Publice care, în urma scoaterii juriștilor instituției noastre din cadrul procesual, au apărat interesele și patrimoniul statului român în fața Curții de Apel Brașov”, precizează RNP Romsilva într-un comunicat de presă.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

65 de percheziții în România într-o anchetă europeană cu prejudiciu 9 milioane de euro!

Publicat

pe

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial, au executat astăzi, 3 noiembrie, 65 de percheziții la domiciliile unor persoane din județele Argeș, Dâmbovița, Ilfov, Dolj, Prahova, Bihor și din municipiul București, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals informatic și spălarea banilor. 14 dintre descinderi au fost efectuate în baza unor ordine europene de anchetă emise de către autoritățile judiciare din Belgia.

Din ancheta desfășurată în această cauză a reieșit faptul că, începând cu luna martie 2024, cinci persoane ar fi constituit o grupare de criminalitate organizată, în scopul obținerii unor importante sume de bani din deturnarea unor transporturi de mărfuri și însușirea în mod fraudulos a bunurilor. Ne mai informează DIICOT că, de la data înființării grupului infracțional organizat și până în prezent, ar mai fi aderat alți aproximativ 30 de membri.

Din probatoriu administrat a reieșit că membrii grupului, folosindu-se de mai multe societăți comerciale pe care le-ar fi administrat sau controlat, ar fi contractat diferite transporturi de mărfuri, în România sau în străinătate, iar după ce preluau bunurile ce ar fi trebuit transportate, le-ar fi însușit în totalitate. Persoanele cercetate ar fi folosit în aceste operațiuni ilegale documente de identitate false și documente de transport, certificate și plăcuțe de înmatriculare false.

„În cadrul grupului infracțional organizat, membrii ar fi avut roluri bine definite, acționând pe paliere distincte: contractarea transporturilor de mărfuri intern și internațional, identificarea și preluarea unor curse unde bunurile ar fi avut o valoare ridicată și ar fi fost ușor de valorificat pe piața neagră, transbordarea bunurilor între ansamblurile rutiere și însoțirea mărfii ca antemergător și valorificarea bunurilor provenite din activitatea infracțională.

Pentru îndeplinirea scopului, persoanele în cauză ar fi utilizat diverse metode, precum: transferarea încărcăturii din vehiculul inițial într-un alt ansamblu/vehicul și ulterior sesizarea „furtului mărfii” unei unități de poliție aflată pe traseul prestabilit; schimbarea remorcilor, când persoanele cercetate decuplau remorca în care se afla marfa și conectau o alta, de aceeași culoare și cu caracteristici asemănătoare, fiind schimbate și plăcuțele de înmatriculare între cele două semiremorci, reclamarea furtului semiremorcii, când șoferul sesiza că pe fondul unor defecțiuni la capul tractor, ce ar fi necesitat deplasarea într-un service auto pentru remediere, ar fi lăsat semiremorca în locul în care s-ar fi produs defecțiunea, pentru ca la întoarcere să constate dispariția ei”, se precizează într-un comunicat transmis de DIICOT.

A mai rezultat din anchetă faptul că, pe durata existenței grupării de criminalitate organizată, membrii acesteia ar fi deturnat aproximativ 70 de transporturi de marfă, atât pe teritoriul României, cât și al altor state din Europa, în special în Belgia. Transporturile conțineau electronice, electrocasnice, materii prime, cereale, produse cosmetice, băuturi alcoolice și nealcoolice și alte bunuri de larg consum. Prejudiciul cauzat se ridică la 9.000.000 de euro.

„Având în vedere faptul că activitatea grupării de criminalitate organizată s-ar fi desfășurat, cu preponderență, pe teritoriul altor state, membre ale Uniunii Europene, au fost identificate și alte situații în care aceștia sunt anchetați pentru infracțiuni comise pe teritoriul altor state.

În vederea documentării activității infracționale, autoritățile de aplicare a legii din România și din Belgia au semnat, în luna februarie 2026, sub egida EUROJUST, un acord pentru constituirea unei Echipe Comune de Anchetă – JIT (Joint Investigation Team)”, au mai transmis procurorii.

Audierile în acest caz se desfășoară la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești. Acțiunea de amploare a fost executată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, brigăzilor de combatere a criminalității organizate Craiova, Ploiești și Oradea, serviciilor de combatere a criminalității organizate Olt, Ilfov și Dâmbovița. Au mai contribuit specialiștii criminaliști și polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Argeș și jandarmii Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, și cei de la inspectoratele de jandarmi județene Argeș și Dâmbovița și Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Comentarii la rece. Când sinceritatea naivă face victime colaterale. Partenera fostului premier Marcel Ciolacu a anulat nunta?!

Publicat

pe

Foto: Facebook / Gigel Știrbu

Mare nenorocire pe președintele Consiliului Județean Buzău, Marcel Ciolacu. Partenera sa de viață, supărată rău, a anunțat că își amână nunta. Totul a pornit se pare de la faptul că fostul premier al României și fost președinte al PSD, într-un moment neinspirat, vrând să dovedească presei, opiniei publice cât de simplu își duce existența efemeră, a declarat, senin, cu zâmbetul său specific, fără să gândească la minut, mai mult umil decât politic, că blana cu care s-a îmbrăcat iubita sa la „botezul de criză” al lui Alfred Simonis, de la Timișoara, nu costă mai mult de 500 de euro și a fost luată din bazarul din Istanbul, nu cum au evaluat-o specialiștii în vestimentație de lux de la 10 .000 la 15.000 de euro!

Domnule Ciolacu, dacă tăceai, filozof rămâneai! Ai vrut să te scuzi, politic, să îți aperi imaginea, rănind până în străfund orgoliul, mândria partenerei de viață. Ai dus-o în derizoriu. Acum, pentru lașitatea conjuncturală, nu ai decât să plătești. Să suporți consecințele. Nunta mata se pare că s-a anulat până la noi ordine. Până la urmă, are și femeia dreptate! Damă bine, prezentabilă, fostă soție de primar de Capitală, cu pretenții, să o faci de tot râsul, spunând că a fost la o petrecere de fițe înalte gătită cu o blănuță de doar de 500 de euro, achiziționată din bazarul din Istanbul de unde se aprovizionează tot gorobetele! Mare om, mare greșeală!

PS Despre petrecerea în sine ce să mai zic? Sincer. Nu era momentul, în criză, în primele zile de guvernare, cu atâtea probleme, tensiuni și provocări, să afișezi, la vedere, opulența amestecată cu un soi de ciocoism, nespecific social democraților. Era musai să faci botezul. Tradiția, obiceiurile creștine, străbune, dar la vedere, cu atâta tam- tam și ostentativ, cu presă la intrare, nu a dat deloc bine. Parcă oamenii ăștia, organizatori și invitați, nu fac politică de ieri de azi. Ar fi trebuit să cântărească bine lucrurile. Dar, cum zice românul, uneori te mușcă gândacul și uiți de menirea ta și de tot ceea ce se întâmplă în jurul tău. Contează doar ce îți face bine! Aici, au greșit!

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite