Connect with us

OPINII

Puterea JUSTIŢIEI sau Justiţia PUTERII (I)?

Publicat

pe

Aşa aş putea rezuma chestiunea care mi-a fost pusă în mod invariabil, ba chiar obsesiv, în ultima vreme, de către prieteni, amici, simple cunoştinţe şi clienţi, atât sub formă de întrebare ce aştepta răspuns cât şi de imprecaţie retorică ce invita la o matură şi profundă reflecţie. M-am abţinut să mă pronunţ, întrucât personal aş fi nepermis de… subiectiv. Vă invit însă pe dumneavoastră, stimaţi cititori, să reflectaţi şi să încercaţi să răspundeţi.

Nu mai este un secret pentru nimeni că actuala stare de precaritate acută, disconfort omniprezent şi psihoză generală evolutivă a fost iniţial generată de apariţia, în condiţii extrem de dubioase şi controversate (…), a actualei pandemii, cu consecinţe absolut dezastruoase, induse şi amplificate de către gloata de incompetenţi notorii lipsiţi de profesionalism şi morală elementară, propulsaţi „la vârf” tocmai datorită totalei lor supuşenii ori prin tot felul de alte aranjamente oculte: nepotisme, fustangeală şi / sau atotputernica şpagă.

În aceste timpuri nefaste, binecunoscutele personaje toxice direct interesate doar de bani şi putere, adevărate coropişniţe transpartinice infame ce se înfruptă nestingherite din ce a mai rămas din averea naţională şi gajează viaţa generaţiilor viitoare – indivizi pe care personal îi dispreţuiesc profund şi pe care mă abţin să-i numesc din motive de igienă intelectuală legitimă – îşi continuă netulburaţi operaţiunile de spoliere a Ţării şi aservire a poporului.

Realitatea de zi cu zi ne îndeamnă să ne punem întrebarea legitimă de a şti DACĂ Justiţia este, în realitate, aşa cum ar trebui să fie, o PUTERE de sine stătătoare, onestă, neînfricată, care să contribuie în mod serios, eficace, responsabil și absolut echidistant, chiar și impotriva tendinţei naturale tot-acaparatoare a puterii administrativ-politice şi a acoliţilor săi, la crearea și menţinerea echilibrului constituţional, fragil şi instabil prin însăşi natura sa, dar imperativ necesar existenţei unei stări de cvasi-democraţie, mai degrabă un ideal spre care ne propunem să tindem fără a o putea garant vreodata.

Ori DACĂ, dimpotrivă, Justiţia nu este, în parte, decât un fel de giruetă a PUTERII, cu care este în concordanţă ori în opoziţie de fază, punctual sau vremelnic, în funcţie de propriile sale interese categoriale ori de concepţiile de grup al celor care practică, în profitul forţelor financiare oculte care-i „sponsorizează” pe ascuns, un militantism politico-social deşănţat, deşi totalmente interzis magistraţilor, dar la care respectivii se livrează cu insolenţa generată şi garantată de impunitatea de facto de care beneficiază, orice ar face – spre exemplu non-exhaustiv, diverşii haştagi, catalogaţi ca neomarxişti, söröşito-o (pretins) progresişti… Dumneavoastră ce credeţi?

Avocat Vladimir Ţunţi ȘTEFĂNESCU

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

Europa, în resetare…

Publicat

pe

Politica dusă de actualii lideri europeni pare să fii eșuat? Toate măsurile dure puse în practică, cu atingere adusă vieții de zi cu zi a oamenilor, au dus la aprinderea flăcărilor mâniei. Protestele au cuprins Europa. Franța, Spania, Italia, Spania, ba chiar și Germania au dat semnalul că, gata, ajunge! Sute de mii de oameni au ieșit în stradă. Cuțitul a ajuns la os!

La Paris situația s-a încins. De la revolte considerate a fi naive de autorități și tratate ca atare, vezi protestul elevilor, uite unde s-a ajuns! De la conceptul de libertate, democrație, s-a trecut, într-un interval rapid, la haos. De ce? Fiindcă Occidentul, politicienii de mucava care conduc destinele Europei au cam uitat că societatea este alcătuită și din oameni simpli, ale căror nevoi de viață, modeste, echilibrate până acum, au fost răvășite, date peste cap. Au primat interesele economice și politice ale celor din umbră. Cetățeanul simplu a fost transformat în cobai.

Acum, gata! Se cere o resetare totală a sistemului politic. Se cer alți lideri, alte poziții, alte argumente ale guvernării. Roata istoriei a pornit! Și, ați văzut ce lipsiți de capacitatea de a cântări și judeca la rece lucrurile sunt politicienii români? Mânați doar de ambiții, de interesele lor de grup, de alți vectori influențatori externi, au dus țara în cap. De peste 5 luni, stăm într-un provizorat bolnăvicios, fără guvern stabil, cu prețuri la tot ce ne susține traiul luate spre aiurea. Ne jucăm de-a numirea premierilor, scoțând de la cutie nume de prim-miniștri care nu au nicio rezonanță cu votul dat de români. Principiile democrației au fost eliminate, duse în derizoriu. Au arătat, pe față, că votul nostru, nu prea mai contează. Exercițiu democratic și atât!

Cum să vii tu, Nicușor Dan, cu nominalizări de persoane care nu s-au aflat măcar pe vreun afiș electoral, pe vreo listă de candidați, cu indivizi de care poporul nu știe nimic? Până unde ajunge sfidarea, lipsa de empatie față de popor? Și vrem să fie bine? Nu are cum, nu are cine. Ne confruntăm cu simple formalisme devastatoare în mijlocul unui sistem care funcționează inertic. Norocul nostru este că albinuțele își știu rolul și își văd, încă, de treabă, suportând șocurile venite dinspre cancelariile haosului care au transformat normalitatea, echilibrul, în existență incertă.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

OPINII

Improvizația, ca politică…

Publicat

pe

Vremea s-a schimbat. Nu și guvernul! Frigul începe să ne intre în casă odată cu majorările de prețuri la gaze naturale și energie electrică și după ele potopul! Despre benzină și motorină, ce să mai vorbim. Au ritmul propriu impus de vânturile pe care le trag liderii lumii!

Suntem într-o stare de provizorat bolnăvicios pentru nație, dar binefăcător pentru băieții de la butoane. Acum îl avem pe desemnatul Luca Niculescu, scos din cutia secretă printr-un Abracadabra interpretat neconvingător de președintele Nicușor Dan. Nu știm pentru ce și pentru cine a fost antrenat domnul Luca. Cert este că politicul și partidele cu procente și simpatie în spate cad în desuet. Parcă nu prea mai contează. Conducătorii vin acum dinspre lumile paralele!

Despre instalarea lui Luca Niculescu la Palatul Victoria se pare că șefii de partide au căzut rapid la consens. Discret, deocamdată, și abordându-se lozinca pur demagogică o facem pentru stabilitate. Care? A cui?

Ce va aduce Luca Niculescu și cabinetul său ultrasecret bun pentru România? Sintagma continuăm împreună, PSD – PNL – UDMR, posibil și USR, cu ușoară mârâială din partea AUR, dar de data aceasta pe marginea prăpastiei, este de strictă actualitate. Mesaj de supraviețuire!

Dacă mai cade unul sau zece, o sută, o mie, din neatenție, constrânși sau împinși, nu contează! Suntem obișnuiți cu sacrificiile. De peste 35 de ani, sacrificiul este pe frontispiciul poporului român. La modă este descurcăreala. În toate domeniile. Improvizația ne ține pe linia de plutire. La putere este la fel. Pe voturile noastre, corecte, se improvizează!

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite