OPINII
Puterea JUSTIŢIEI sau Justiţia PUTERII (II)?

Anunţată cu surle şi trâmbiţe, Marea Schimbare s-a dovedit a nu fi fost altceva decât un exerciţiu reuşit de propagandă populist-electoralistă şi atât. Este clar că JUSTIȚIA nu are voie să se implice în jocurile politice, ci TREBUIE să vegheze la respectarea Drepturilor Omului, a Constituţiei, a Legilor şi să sancţioneze nelegalităţile, indiferent de cine este la PUTERE.
Bâlbâielile în serie şi încălcarea flagrantă a tuturor normelor de Drept au demonstrat o crasă şi inadmisibilă incompetenţă, nu numai a „decidenţilor”, ci şi a armatei lor de consilieri zişi „de specialitate”, ignoranţi plătiţi regeşte. Faţă de aceste încălcări absolut inadmisibile într-un Stat care se pretinde a fi unul „de Drept”, doar Curtea Constituţională şi Avocatul Poporului au luat poziţie şi au apărat în mod hotărât Drepturile Omului, adică acelea fundamentale, elementare, ale fiecăruia dintre noi, ce ne fuseseră încălcate.
Rezultatul nu s-a lăsat aşteptat: tocmai ignoranţii, politicienii care habar nu au ce este Dreptul şi care au încălcat şi litera, şi spiritul Legii din propria lor atitudine dictatorială, au început să adreseze invective şi ameninţări celor cu ştiinţă de carte, fideli libertăţii şi democraţiei. Prima victimă a fost Avocatul Poporului, înlăturată pentru că nu a fost… obedientă. Oare cine va urma?
Dar problema gravă care se pune este lipsa de reacţie a JUSTIȚIEI faţă de cei care, ocrotiţi de PUTERE, au prădat Ţara, s-au îmbogăţit cu nemernicie sub pretextul pandemiei şi care acum se pregătesc de zor să o spolieze în continuare, profitând de „banii de la UE”, care de fapt vor fi plătiţi de noi toţi…
Ce s-a întâmplat cu cei implicaţi în prima „afacere”, cunoscută sub numele de cod „Mărioara-Milionara”? Vă amintiţi desigur, este vorba despre măştile vândute Statului Român la supra-supra-supra preţ, cu peste 12 milioane de Euro, de către o firmă de paie a unei bucătărese cu ziua în spatele căreia se afla în realitate o Societate incompatibilă să liciteze, dar „cu relaţii sus-puse”.
În ITALIA anilor ’90 a avut loc o operaţiune răsunătoare şi extrem de eficace, cunoscuta sub denumirea de „mani pulite” – mâinile curate, prin care procurori curajoşi şi demni i-au anchetat şi trimis în judecată pe corupţii PUTERII, iar judecători oneşti neobedienţi i-au condamnat pentru faptele lor.
Oare în ROMANIA va avea loc vreodată multaşteptata „Operaţiunea Pandemia”? Dacă da, când? Acum ori abia după ce faptele vor fi prescrise? Vor mai fi regăsite şi înapoiate Poporului averile incomensurabile delapidate de către acele coropişniţe infame? Dumneavoastră ce aţi dori, dragi cititori?
Avocat Vladimir Ţunţi ȘTEFĂNESCU
OPINII
Improvizația, ca politică…

Vremea s-a schimbat. Nu și guvernul! Frigul începe să ne intre în casă odată cu majorările de prețuri la gaze naturale și energie electrică și după ele potopul! Despre benzină și motorină, ce să mai vorbim. Au ritmul propriu impus de vânturile pe care le trag liderii lumii!
Suntem într-o stare de provizorat bolnăvicios pentru nație, dar binefăcător pentru băieții de la butoane. Acum îl avem pe desemnatul Luca Niculescu, scos din cutia secretă printr-un Abracadabra interpretat neconvingător de președintele Nicușor Dan. Nu știm pentru ce și pentru cine a fost antrenat domnul Luca. Cert este că politicul și partidele cu procente și simpatie în spate cad în desuet. Parcă nu prea mai contează. Conducătorii vin acum dinspre lumile paralele!
Despre instalarea lui Luca Niculescu la Palatul Victoria se pare că șefii de partide au căzut rapid la consens. Discret, deocamdată, și abordându-se lozinca pur demagogică o facem pentru stabilitate. Care? A cui?
Ce va aduce Luca Niculescu și cabinetul său ultrasecret bun pentru România? Sintagma continuăm împreună, PSD – PNL – UDMR, posibil și USR, cu ușoară mârâială din partea AUR, dar de data aceasta pe marginea prăpastiei, este de strictă actualitate. Mesaj de supraviețuire!
Dacă mai cade unul sau zece, o sută, o mie, din neatenție, constrânși sau împinși, nu contează! Suntem obișnuiți cu sacrificiile. De peste 35 de ani, sacrificiul este pe frontispiciul poporului român. La modă este descurcăreala. În toate domeniile. Improvizația ne ține pe linia de plutire. La putere este la fel. Pe voturile noastre, corecte, se improvizează!
OPINII
Al patrulea nominalizat, între a fi sau a nu fi votat!

După cum stau lucrurile astăzi, marea gloată a politicienilor noștri, ăștia pe care îi avem, mai mult de catifea și alte țesături caracterologice ușoare, în frunte cu președintele Nicușor Dan, exclud alegerile anticipate. Faptul că acest greoi organism politic și sistemul care îl butonează au ajuns la cea de-a patra nominalizare a unui premier, într-un total dezacord cu Constituția țării și cu opțiunile electoratului exercitate la alegerile din 2024, arată clar că este nevoie să iasă iar cine trebuie! Alegerile anticipate reprezintă pentru păpușarii politici un pericol imens. Un culoar al imprevizibilității pe care le este frică că nu pot să-l mai controleze, iar încă o anulare a alegerilor ar fi prea gogonată. Așa că aceasta este ultima incercare înainte de apariția întrebărilor, confuziei și a tensiunii sociale.
Luca Niculescu, fostul ambasador al României în Franța, trebuie înscăunat premier. Dacă vine dinspre direcția Paris, are greutate, susținere. Cu excepția celor de la AUR, care își păstrează consecvența de a nu-l vota și de a cere anticipate, toate celelalte partide adulmecă, îi dau ocheade și jonglează cu declarațiile de la o zi la alta. Vezi liderul PSD, Sorin Grindeanu, care își schimbă discursul rapid, ceea ce ne pune pe gânduri. În structura textului expus, am remarcat că există destul loc pentru a întoarce căruța în favoarea lui Luca Niculescu. Și pare că o va face. Din trei mișcări.
Liberalii, deocamdată, nu s-au prezentat la apel. Testează marea cu degetul. Dar, cu siguranță, după ce Luca Niculescu va scoate posibilii miniștri de la cutie, vor băga și picioarele în apă. După „frăgezirea” lui Ilie Bolojan, cum spunea maestrul Ion Cristoiu, prin audierea la DNA Iași, înainte de nominalizare, șansele lui Luca Niculescu au crescut. Se face pârtie!
USR-iștii disimulează neimplicarea în susținerea lui Luca Niculescu, dar nu trebuie crezuți pe bune. Reprezentanții acestui partid, de-a lungul timpului, au dat dovadă că au dexteritate la efectuarea unor manevre politice. Este clar, cu PSD-ul nu mai vor să guverneze, dar nici nu vor să-și arate atașamentul pentru Luca Niculescu, așa, pe față! Vor să îi lase pe social democrați să facă acest pas. Mâine este posibil să se întâmple. De dragul stabilității! S-a aranjat deja dialogul direct între Sorin Grindeanu, liderul PSD, și premierul desemnat. Dacă acesta din urmă îi promite lui Grindeanu că decuplează România de la politicile falimentare ale lui Ilie Bolojan, Guvernul Niculescu va trece. Apoi, vedem noi ce o mai fi.
ACTUALITATEacum 2 zileDrum lin către lumină, Monica noastră dragă! Doliu în învățământul din județul Dâmbovița
Dâmboviţaacum 2 zileȘofer de 81 de ani a intrat cu mașina în canalul pentru ape pluviale care se construiește pe DN71
ACTUALITATEacum 2 zileOprire apă în orașul Răcari, 13 octombrie 2026
ACTUALITATEacum o săptămânăAnul universitar la Târgoviște s-a deschis cu inaugurarea Bibliotecii și punerea pietrei de temelie pentru biserica din Campus
ADMINISTRAŢIEacum 6 zilePrimăria Târgoviște deschide la 1 noiembrie 2026 centrul de colectare gratuită a deșeurilor construit în zona Oțelinox
ACTUALITATEacum 6 zileOcol silvic privat a tăiat lemne ilegal și a încărcat date false în aplicația SUMAL
Argeșacum 4 zileAngajații unei companii de transport feroviar furau combustibil și pontau în fals prezența la serviciu
ACTUALITATEacum 5 zileMiss Universe Finlanda, Veera Grönlund, a venit la Răcari. Află aici motivul!


























