ACTUALITATE
13 transportatori rutieri de mărfuri din Dâmbovița, sancționați de ITM

Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița a desfășurat o acțiune de control la transportatorii rutieri de mărfuri și la beneficiarii acestor servicii, pentru a verifica modul în care se respectă prevederile legale de securitate și sănătate în muncă.
„Acțiunile campaniei au urmărit să descopere dacă beneficiarul și transportatorul au identificat riscurile asociate operațiunilor de încărcare / descărcare, dacă au elaborat planul de prevenire și protecție specific, dacă au stabilit măsurile preventive care trebuie implementate, dar și dacă au implementat măsurile stabilite.
La nivelul județului Dâmbovița, în primele două trimestre ale anului în curs, au fost verificate 18 societăți de profil. În cadrul acțiunii, a fost folosit ca instrument de lucru un Checklist, atât pentru beneficiari cât și pentru conducătorii auto.
În urma controalelor au fost sancționate 13 societăți comerciale care au ca obiect de activitate transporturile de marfă, au fost dispuse 25 măsuri de remediere a neconformităților constatate și aplicate 24 de avertismente și o sancțiune contravențională în valoare de 1.000 de lei.
Printre neconformitățile descoperite se numără nesupravegherea stării de sănătate a angajaților, prin control medical periodic, lipsa din fișele de post ale lucrătorilor a atribuțiilor și răspunderilor ce le revin acestora, în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM), lipsa instrucțiunilor proprii de securitate, in completarea și/sau aplicarea reglementarilor legale in domeniul SSM, dar și lipsa planului anual de instruire – testare, în domeniul SSM”, se precizează într-un comunicat remis de ITM Dâmboviţa.
ACTUALITATE
Dragomirești. Atenție, se oprește apa în satele Râncaciov și Decindeni!

Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița anunță întreruperea temporară a furnizării apei potabile în satele Râncaciov și Decindeni din comuna Dragomirești, în vederea realizării unor lucrări de modernizare a infrastructurii de alimentare cu apă.
Miercuri, 28 octombrie 2026, în intervalul 08:00–22:00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă pentru efectuarea unor lucrări de reabilitare a conductei de transport apă potabilă, tronson traversare Râu Dâmbovița.
După reluarea furnizării apei în zona afectată, recomandăm consumatorilor sa nu utilizeze apa pentru consum uman decât după limpezire și fierbere timp de 10 minute.
Rezultatele analizelor de laborator privind calitatea apei potabile vor fi publicate pe site-ul Companiei de Apă Târgoviște-Dâmbovița, în secțiunea dedicată opririlor finalizate: https://catd.ro/tag/opriri-finalizate/.
Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița le mulțumește consumatorilor pentru înțelegere și își cere scuze pentru disconfortul creat de efectuarea acestor lucrări.
BIROUL DE PRESĂ AL CATD
ACTUALITATE
Criza apei din Prahova și Dâmbovița se poate repeta! Lucrările aprobate în 2025 nu au fost încă executate!

Prefectul județului Prahova, Daniel Nicodim, și subprefectul Marius Soare au solicitat clarificări privind lucrările de deblocare a accesului la golirea de fund GF2 a barajului Paltinu, programate de Administrația Bazinală de Apă Buzău pentru luna noiembrie 2025 și neexecutate nici până în prezent, ceea ce înseamnă că există riscul reapariției unei situații de urgență similare celei din decembrie 2025, când peste 100.000 de oameni, din 14 localități, inclusiv municipiile Câmpina (Prahova) și Moreni (Dâmbovița), au rămas fără apă potabilă. În acest context, prefectul Daniel Nicodim a punctat că este necesară o abordare responsabilă și urgentă în privința lucrărilor, astfel încât să fie prevenită o nouă criză a apei care să pună în pericol sănătatea publică și confortul oamenilor, precum și funcționarea Sistemului Energetic Național.
„Instituția Prefectului Județul Prahova și CJSU Prahova au fundamentat și aprobat efectuarea lucrărilor de deblocare a golirii de fund GF2-Baraj Paltinu, în regim de urgență, la 24 de ore de la solicitarea conducerii ABA Buzău. Deși demersul inițial a fost tratat cu celeritate, Ministerul Mediului, prin ANAR și ABA Buzău, informează Instituția Prefectului, la un an distanță, că respectivele lucrări se vor efectua cel mai probabil după realizarea lucrărilor de reabilitare (reparații B.A.C. Lunca Mare, conductă aducțiune, reparații în Stațiile de Tratare a Apei administrate de S.C. E.S.Z. Prahova S.A. și Hidro Prahova S.A.), preconizate a fi demarate în 2029”, se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.
Reprezentantul Sistemului de Gospodărire a Apelor Prahova a furnizat în cadrul ședinței Colegiului Prefectural Prahova următoarele informații tehnice:
– Situaţia actuală a exploatării barajului este în atenția Comitetul Național Român al Marilor Baraje. Prin Raportul/Decizie nr.223/30.04.2026 s-a concluzionat că se impune necesitatea de contractare a unei echipe de specialişti cu mare experienţă pentru efectuarea unei expertize care să furnizeze soluţiile tehnice necesare pentru exploatarea acumulării Paltinu. Ca urmare, au fost demarate acțiuni pentru realizarea obiectivului de investiții: „Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii hidrotehnice și a lucrărilor conexe aferente acumulării Paltinu, judeţul Prahova” – Faza actuală: Notă conceptuală ce a fost avizată în C.T.E. – A.B.A. Buzău-Ialomița şi este în procedură de achiziţie D.A.L.I.
– Obiectivul de investiţie este inclus în Lista obiectivelor de investiţii pe anul 2026 cu finanţare integrală sau parţială din surse proprii. Valoarea totală a investiţiei include următoarele costuri: pentru lucrări de decolmatare în zona GF1 şi GF2, lucrări de deblocare a accesului în GF2, execuţia unei evacuări suplimentare între cotele 600-625 mdMN, alte costuri pentru realizarea lucrărilor propuse de expert.
– Deblocarea şi repunerea în funcţiune a golirii de fund GF2 se va realiza cel mai probabil după efectuarea lucrărilor de reabilitare privind alimentarea cu apă (reparații B.A.C. Lunca Mare, conductă aducțiune, reparații în Stațiile de Tratare a Apei administrate de S.C. E.S.Z. Prahova S.A. și Hidro Prahova S.A.). Reprezentantul SGA Prahova estimează că lucrările de deblocare și repunere în funcțiune a GF2 se vor desfășura în 2029. Pentru asigurarea funcţionalităţii singurului uvraj disponibil al barajului, respectiv Golirea de Semiadâncime, s-au efectuat lucrări de remediere a instalaţiei de acţionare a vanei 1 şi este în derulare procedura pentru cea de-a doua vană. În prezent, evacuarea debitelor din acumulare se efectuează în mod normal prin cele două hidroagregate ale centralei hidroelectrice Paltinu, iar în caz de blocare/colmatare a acesteia, prin golirea de semiadâncime.
ACTUALITATEacum 6 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum 6 zileTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum 7 zileȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 4 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 3 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 2 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni



























