Connect with us

ACTUALITATE

Jurnalistul Florin Condurățeanu a plecat dintre noi. Dumnezeu să-l odihnească!

Publicat

pe

Deputatul PSD Radu Popa este puternic marcat de pierderea prietenului, tovarășului în ale jurnalismului și politicii, mentorul său – Florin Condurățeanu.

Într-o postare video pe Facebook, parlamentarul vorbește, cu suferința în glas și pe chip, despre marele dispărut. Despre cele 45 de minute în care Florin Condurățeanu s-a luptat pentru viața sa. O ultimă luptă pe care nu a mai reușit să o câștige. Și-a dat sufletul în brațele fiului său.

„Ultima oară am vorbit cu el duminică, pe la ora opt seara. Mă suna din când în când ca să-mi citească câte ceva din ceea ce mai scrisese, să-mi spună despre vreun text pe care îl considera relevant.

Florin Condurățeanu a fost un patriot absolut. Toate poveștile cu el încep și se termină cu România. Numai despre asta vorbea tot timpul. Despre nevoia de a ne iubi țara și de a o apăra, indiferent de situația în care suntem, indiferent unde ne ducem viața, trebuie să apărăm România.

Ei bine, România asta nu a mai reușit să îl salveze și pe el. 45 de minute a durat să ajungă salvarea de la Spitalul Floreasca un kilometru mai departe, acolo unde se prăbușise”, a spus Radu Popa, în postarea video de pe pagina sa de Facebook.

Reclama

A mai precizat deputatul că Florin Condurățeanu se comporta pentru toți cunoscuții și necunoscuții ca o centură de siguranță. Lupta pentru fiecare în parte. Radu Popa a fost bulversat de faptul că Ambulanța, după apelurile disperate ale lui Răzvan, fiul lui Florin Condurățeanu, a sosit după 45 de minute la fața locului, acolo unde marele jurnalist agoniza. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Omul de presă și de cultură Florin Condurățeanu a murit aseară, în urma unui stop cardio-respirator imediat ce a sosit acasă. Se întorcea de la o filmare. Avea 71 de ani.

VIDEO

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Încotro ne îndreptăm? Spaniolii plătesc mai puțin decât românii pentru produsele alimentare de strică necesitate!

Publicat

pe

Hai să vorbim de prețuri! De nivelul de trai în România epocii în care suntem conduși de fitecine, de indivizi aduși parcă din istoricul Fanar, unde despoții erau specializați în pus biruri pe capul bietului român. Suntem în Cervera, Spania.

Am intrat într-un supermarket pentru a vedea cum stau spaniolii la costuri, la nivel de trai, la prețurile produselor de strictă necesitate, mai ales acum, după criza care macină întreaga Europă și, cel mai abitir, România! Suntem campionii în tot ceea ce înseamnă primele locuri din coada topului bunăstării.

Rafturile magazinelor, doldora de mărfuri. Laptele, parcă mai bun decât ceea ce se comercializează la noi, 1 euro litrul și urcă până la 1,5 – cel mai scumpă. Mozarella răzuită, pe are noi o cumpărăm cu circa 15 lei punga de 200 de grame, în Spania este 1,2 – 1,5 euro. Cașcaval feliat, 300 grame – 2 euro. Apa plată, minerală sau cu bule, cum mai zice românul – ieftineală. 1,5-2,5, euro baxul de 6 peturi de 1,5 litri. Sau 0,95 euro bidonul de 8 litri cu apă plată. Despre pâine, nu mai vorbim!

Salariul minim în Spania este de 1.200 de euro. În România, salariul minim brut nu ajunge la 1.000 de euro. Net-ul abia trece de 2.600 de lei. Adică românii, cei mai mulți, rămân cu vreo 480 de euro în mână. Un litru de suc excelent din piersici – 1 euro. Chiar și cafeaua ori ciocolata stau mai bine la preț ca la noi! De combustibil, benzină, motorină, chiar și energie electrică, între 0,15 euro – 0,25 euro kW, în timp ce la noi variază între 0,60- 1,2 lei kW-ul. Pe 19 octombrie, a fost chiar de 1,4983 lei kW-ul! Mai vrem? Mâine poate avem guvern! Unii, pesimiști, ar zice, și ce dacă?

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

ACTUALITATE

A fost sfințită biserica Schitului „La Stejari”, din comuna Mănești

Publicat

pe

Circa trei mii de credincioși din județul Dâmbovița au fost prezenți, ieri – 18 octombrie 2026, la sfințirea bisericii Schitului „La Stejari”, așezământ monahal aflat sub ocrotirea Sfintei Mucenițe Filofteia, situat în comuna Mănești, județul Dâmbovița. Slujba de sfințire a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei, împreună cu părintele vicar Ionuț Ghibanu și un sobor de preoți și diaconi. După sfințirea Bisericii, a fost oficiată și Sfânta Liturghie, pe un podium special amenajat în apropierea sfântului locaș.

Actul în care s-a consfințit sfințirea a fost citit de preotul dr. Ionuț Adrian Ghibanu, vicar eparhial. Preotul Silviu Danciu, protopop al Protoieriei Târgoviște Nord, a adresat IPS Nifon cuvântul de bun venit, după care preacuvioasa Egumenă Iustina Dănilă a exprimat recunoștința obștii monahale față de înaltul ierarh și față de toți binefăcătorii care au sprijinit ridicarea bisericii și a corpului de chilii.

Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, în cuvântul său, a subliniat faptul că ”monahismul este parte integrantă a vieții și structurii Bisericii Universale a Mântuitorului Hristos. De aceea, mănăstirile, atât din Răsărit, cât și din Apus, dar mai ales la noi, sunt cercetate necontenit de mulțime de credincioși, care vin în pelerinaj pentru rugăciunea lor intensă și statornică, dar și pentru a primi călăuzire duhovnicească și întărire sufletească. Monahismul reprezintă o vocație sfântă, chemare la rugăciune neîncetată și profundă, iar mănăstirile, pretutindeni în lumea creștină, au oferit civilizației o cultură aleasă, bogată și luminoasă. În aceste vetre de spiritualitate au luat ființă primele școli, spitale și biblioteci, s-au născut opere de artă neîntrecute, de la broderii și manuscrise, până la cartea tipărită. Astfel, aceste așezăminte au păstrat cu putere credința creștină de-a lungul veacurilor, propovăduind bucuria Evangheliei lui Hristos, acea forță mereu tânără și înnoitoare a istoriei omenești”.

A mai spus Înalt Prea Sfinția Sa Nifon Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei că ”atunci când contemporaneitatea este ruptă de valorile Evangheliei, aduce confuzie, dezbinare între oameni, ideologii potrivnice, suferință și tulburare. În schimb, Evanghelia lui Hristos naște înnoire și transformare, prin valorile ei veșnice. Fără iubirea, dreptatea și bucuria sfântă aduse lumii de Domnul, nici-o epocă istorică nu poate dobândi liniște și pace, iar atunci când omul se îndepărtează de Biserică, se apropie inevitabil de toate cele rele”.

La finalul sfintei slujbe, Înaltpreasfinția Nifon i-a acordat rangul de stavroforă egumenei schitului, precum și „Diploma mitropolitană de recunoștință” lui Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, lui Alexandru Constantin, primarul Comunei Mănești, părintelui Gheorghe Chivulescu și pictorului bisericesc Robert Călugăru.

Reclama

La eveniment au mai fost prezenți: Marius Calomfirescu, prefectul județului Dâmbovița, subprefectul Teodor Viorel Rădoi, deputatul Laurențiu Neculaescu, fostul secretar de stat, Ionuț Săvoiu, Virgil Guran – președinte PNL Dâmbovița, comisarul șef de poliție Viorel Polexe – șeful Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, colonelul Bogdan Pietrăreanu – prim-adjunct al Inspectorului șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean „Mircea cel Bătrân” Dâmbovița, colonelul Dorin Clipea – prim-adjunct al Inspectorului șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița.

Biserica Schitului „La Stejari” a fost construită în formă de cruce, cu pridvor deschis și turlă principală deasupra naosului, este rodul unei lucrări desfășurate între anii 2007-2026, prin jertfelnicia maicilor și prin dărnicia numeroșilor binefăcători, care au contribuit cu devotament și credință la înfrumusețarea și desăvârșirea acestui sfânt așezământ.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite