ADMINISTRAŢIE
Trai neneacă! Director la Consiliul Județean, administrator public la Primărie!

Banii îi ia de cap pe mulți funcționari publici de rang superior, altfel nu se explică dorința lor de a ocupa simultan mai multe funcții și poziții publice bine remunerate. Te întrebi cum pot face față, în același interval de timp, la două activități care necesită implicare, muncă, inițiativă. Dar, asta este o altă poveste…
Eduard Grama, director executiv al Direcției Dezvoltare Regională și Relații Externe din cadrul Consiliului Județean Călărași, a fost găsit în situație de incompatibilitate de către Agenția Națională de Integritate.
Bugetarul, în afară de faptul că era ditamai directorul, mai îndeplinea și funcția de administrator public la Primăria municipiului Călărași. Se afla în această situație din noiembrie 2020, imediat după consumarea alegerilor locale. Păi, să te mai pui cu unul ca ăsta, care a halit cu două-trei linguri în același timp?
ADMINISTRAŢIE
Fostul prefect Marian Tănase este noul administrator public al județului Dâmbovița

Marian Tanase, prefect al județului Dâmbovița până în primăvară, când PSD a ieșit de la guvernare, este, începând de astăzi, 20 iulie 2026, administrator public al județului Dâmbovița – funcție care era vacantă de o bună perioadă de timp.
Având în vedere modul în care a acționat ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, responsabil și extrem de implicat în relația cu reprezentanții comunităților locale, Marian Tănase este cu adevărat cea mai bună alegere pentru întregirea echipei de conducere a Consiliului Județean Dâmbovița. Îi urăm mult succes!
ADMINISTRAŢIE
VIDEO. Lucrări edilitar-gospodărești executate în orașul Titu

Primăria Titu, județul Dâmbovița, informează locuitorii orașului că, în ultima perioadă, au fost executate următoarele lucrări edilitar-gospodărești:
– Înlocuire elemente deteriorate ale mobilierului urban în Titu, Sălcuța, Plopu și Fusea;
– Curățenie și întreținere spații verzi, inclusiv toaletarea arborilor și arbuștilor în Titu, Sălcuța, Plopu, Fusea, Atârnați, Hagioaica și Titu-Târg;
– Prelungire branșament pentru iluminatul public în Titu, Hagioaica și Fusea;
– Cosire iarbă și întreținere spații verzi în Titu, Sălcuța, Plopu, Fusea, Atârnați, Hagioaica și Titu-Târg;
– Refacere marcaje treceri de pietoni și reparații trotuare.
De altfel, primarul Laurențiu Costache și-a asumat, la preluarea mandatului, în octombrie 2024, să facă din Titu un oraș mai curat, mai bine îngrijit și mai sigur, cu fiecare săptămână care trece, și, iată, se ține de cuvânt.
Reamintim, de asemenea, că mâine, 20 iulie 2026, se vor executa în Titu tratamente aviochimice pentru combaterea insectelor, respectiv: țânțari, muște, omizi și gândaci.
VIDEO
Dâmboviţaacum 4 zileBărbat de 44 de ani, lovit în plin pe trecere de pietoni în Sălcuța (Titu). VIDEO
ACTUALITATEacum 4 zileAtenție! Modificări la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, din 20 iulie 2026
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileFostul prefect Marian Tănase este noul administrator public al județului Dâmbovița
ACTUALITATEacum o săptămână607 elevi, profesori și antrenori, premiați de Primăria Târgoviște la „Gala performanței în educație”
Giurgiuacum 7 zileDoi răniți grav într-un accident rutier la o intersecție din județul Giurgiu
Dâmboviţaacum 4 zileMașină a Crucii Roșii Române, implicată într-un accident rutier pe DN1A, la Cornești
ACTUALITATEacum o săptămânăContabilii, sărbătoriți la Târgoviște. Aduc echilibru, rigoare și siguranță!
ACTUALITATEacum 3 zile„Din păcate, oricine poate să pretindă astăzi că este un livrator de știri”. Interviu cu Ruxandra Obreja, președinta Consorțiului Digital Radio Mondiale


























