Cu Georgeta Florea, clarvăzătoare și om cu o credință în Dumnezeu de nezdruncinat, ne cunoaștem de multă vreme. Dialogul purtat cu bătrâna mereu zâmbitoare, atentă la toate detaliile unei discuții și care privește interlocutorul de parcă vrea să pătrundă dincolo de ceea ce se vede, dincolo de cuvânt, să îl citească, a fost întotdeauna captivant, aducător de sfaturi înțelepte, de informații inedite despre om și mersul lui în această lume, despre ceea ce urmează să se întâmple pe planeta Pământ, mereu încercată. Despre ceea ce dorește Dumnezeu de la noi.

Prima impresie a celui care intră pentru prima oară în contact cu Georgeta Florea și o ascultă, ar fi că narează niște povești, întâmplări cu tentă științifico-fantastică, amestecate cu ingrediente de natură religioasă. Nu peste mult timp însă, îți dai seama că nu este așa. Clarvăzătoarea Georgeta Florea, care scrutează necunoscutul, ceea ce omul obișnuit nu poate vedea, având legăturile ei harice cu o altă lume, poate cu cea unde, odată și odată, vom ajunge cu toții, îți relatează lucruri care, constați rapid, te învăluie printr-un mecanism pe care nu poți să-l definești, evenimente care s-au întâmplat și se întâmplă. Nu pui deloc la îndoială veridicitatea spuselor sale, fiindcă este ceva care nu-ți dă voie.

Georgeta Florea a ridicat prin propriile forțe, sprijinită de Dumnezeu, mai multe troițe. Adevărate simboluri ale credinței. A construit de la zero o biserică pe care urmează să o sfințească. O mănăstire. Un cămin de bătrâni. Și lucrurile pe care intenționează să le facă nu se opresc aici. Deși vârsta nu o mai ajută, Georgeta Florea nutrește un optimism debordant.

În ultimul interviu pe care ni l-a acordat vorbește simplu. Fără prea multe amănunte. Replicile dumneaei sunt scurte și precise. Ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla. Mărturisește, Georgeta Florea, toate sunt hotărâte de Dumnezeu. Noi, ca oameni, trebuie să fim credincioși, corecți, cu dragoste în suflete, să avem mereu pe buze rugăciunea și încrederea în Dumnezeu. În rest, totul este o așteptare…

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Când am aflat că fostul senator Emanoil Savin a câștigat alegerile la Bușteni, am scos din piept un sunet de ușurare și satisfacție. Mi-am zis, gata, în sfârșit, orășelul acesta, stațiune montană, dintotdeauna drag mie, își va recăpăta vigoarea și farmecul de odinioară! Îl știam pe Emanoil Savin dedicat trup și suflet Bușteniului. A mai fost primar între 2004 și 2016. S-au făcut atunci multe investiții în stațiune. Nu le înșirăm aici, nu acesta este rostul textului de față.

Din câte ne-au spus apropiații săi, primarul ales avea planuri mari pentru Bușteni. Era pentru el încă un mare test. Și era pregătit să îl câștige. Voia să primenească orașul, să îl readucă lângă Sinaia. Din păcate, nu a mai apucat. Acel cod nevăzut pe care noi îl numim destin s-a încheiat brusc pentru Emanoil Savin. S-a întâmplat într-o zi în care nimeni, absolut nimeni, nu s-ar fi putut gândi la sfârșit. Într-o zi cu mult soare și plină ochi de mulțumire sufletească. Sărbătorea 40 de ani de căsnicie. Savin a căzut secerat la pământ. Toate încercările medicilor de a-l readuce la viață au fost fără de succes.

Foto: Libertatea

Sufletul marelui om a pornit, poate un pic nedumerit, spre crestele munților. Au rămas în urmă durerea, mirarea aceea care ne copleșește când se întâmplă ceva brusc, tragic, și golul, acel spațiu vid pe care, oricât am vrea, nu mai avem cu ce să-l umplem. Era al lui Emanoil Savin. Visele și năzuințele sale, lucrurile pe care își propusese să le ducă la îndeplinire s-au transformat în amintiri, în narațiuni triste despre trecut.

Am trecut prin Bușteni imediat după plecarea spre infinit a lui Emanoil Savin. Am încercat să mă conectez la inima orașului, să simt vibrațiile acestei urbe de munte. Am dat peste tristețe și un soi de deznădejde, am găsit un drum neterminat la capătul căruia oamenii se uitau în gol. Parcă nu mai aveau așteptări… Dispariția fulgerătoare a primarului Emanoil Savin este încă neînțeleasă și considerată a fi nedreaptă.

„Ehe, aveam așteptări mari de la primarul nostru. Doar el ar fi putut să retrezească acest oraș. Îl știam bine. Era un om destoinic, pâinea lui Dumnezeu. Nu ați văzut? Parcă totul plânge în Bușteniul nostru”, ne-a mărturisit un bătrânel care stătea pe o bancă și strângea în mâini o Biblie.

Emanoil Savin, ne-a spus un alt localnic, nu a murit. Este sus, acolo, pe munte, veghează asupra orașului de lângă Cruce. Pe 6 septembrie 2024, ar fi împlinit 66 de ani. S-a dus să își petreacă ziua în nemurire… Pe 8 septembrie, pe stadionul din Bușteni, marele dispărut a fost omagiat. Rude, prieteni, cunoscuți și zeci de localnici s-au adunat pe terenul de sport și au încins o partidă de fotbal în memoria lui Emanoil Savin, căci iubea acest sport, iubea mișcarea și activitățile în aer liber. Era un îndrăgostit de natură, de munte, de mirosul de iarbă proaspătă…

Urmărește Incomod Media și pe Google News