Prahova
Copilă de 10 ani, abuzată sexual într-o toaletă publică

Polițiștii din Ploiești au deschis un dosar penal pentru viol, act sexual cu un minor, pornografie infantilă şi lovire sau alte violenţe, după ce tatăl unei copile de 10 ani a reclamat că fiica sa a fost abuzată sexual de mai mulți adolescenți, într-o toaletă publică din oraș.
”Din cercetările efectuate, a reieşit că minora de 10 ani a povestit tatălui său că, în urmă cu aproximativ două săptămâni, ar fi întreţinut raporturi sexuale cu mai mulţi tineri, cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani, iar unul dintre aceştia ar fi filmat parţial scena şi ar fi postat înregistrarea pe o reţea de socializare”, a transmis Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.
Abuzul ar fi avut loc în toaleta publică din zona Halelor Centrale din Ploieşti.
Prahova
Carambol pe DN 72, la ieșire din Ploiești. Traficul a fost blocat pe ambele sensuri de mers

Șase autovehicule, respectiv două autoturisme, o dubă, o autoutilitară și două autotrenuri, au fost implicate, astăzi – 2 iulie 2026, într-un accident rutier pe DN 72, la ieșire din municipiul Ploiești.
La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului 1 Ploiești cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. De asemenea, a fost mobilizată și o ambulanță de la Detașamentul 2 Ploiești. Salvatorii au acordat asistență medicală celor șapte persoane care se aflau în mașinile care au intrat în coliziune. Două dintre victime au fost transportate în stare de conștiență la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Ploiești, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Din cauza evenimentului rutier, traficul pe DN72 a fost blocat pe ambele sensuri de mers, cât timp a durat intervenția echipajelor ISU.
ACTUALITATE
Doi pui de bursuc, salvați de pompierii prahoveni

Printre multe alte misiuni executate în aceste zile, generate de furtunile de vară care s-au abătut asupra României, pompierii de la ISU Prahova, Detașamentul din Văleni de Munte, au intervenit astăzi pentru salvarea a doi pui de bursuc.
Bietele animale căzuseră într-un canal de pe teritoriul satului Podurile, comuna Drajna. Dacă nu le-ar fi eliberat militarii, bursuceii, cu nici un chip, nu ar fi putut să scape din acea capcană.
Cu grijă și răbdare, salvatorii au reușit să îi scoată în siguranță, și i-au eliberat în habitatul lor natural.
„Fiecare misiune este importantă pentru noi, indiferent de cine are nevoie de ajutor”, este mesajul transmis de reprezentanții ISU Prahova.
ACTUALITATEacum o săptămânăCompania de Apă Târgoviște Dâmbovița, anunț important pentru asociațiile de proprietari
ACTUALITATEacum 2 zileFotbalist din Dâmbovița a murit la 45 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
ACTUALITATEacum 4 zileFurtuna a făcut prăpăd în municipiul Târgoviște. FOTO – VIDEO
ACTUALITATEacum o ziSpecializare în premieră națională la Colegiul Economic din Târgoviște
Dâmboviţaacum 2 zileIntervenție a pompierilor într-un apartament din Târgoviște. Proprietarul nu a mai dat semne de viață. VIDEO
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier mortal în comuna Moțăieni
ACTUALITATEacum o săptămânăNu rata! Parada ambarcațiunilor, un spectacol unic pe Dunăre, între Giurgiu și Ruse!
ACTUALITATEacum o săptămânăCristina Sima revine la conducerea Casei de Sănătate Dâmbovița























