Vulcana Băi, o așezare bine pătrunsă de liniște și de natură. Pădurile care înconjoară comuna încă par neumblate, emană răcoarea aceea de mulțumire a codrilor nestricați de mâna omului. Vulcana Băi putea să fie departe datorită condițiilor de mediu și climă favorabile, datorită izvoarelor cu ape sulfuroase care încă mai clocotesc, nebăgate în seamă, în măruntaiele pământului. Dar, nu a fost să fie! Multă nepăsare. Tot ce trebuia să fie bun a căzut…

Nu am ajuns la Vulcana Băi pentru a face o analiză reală, poate crudă, a realității, ne vom dedica alte zile pentru treaba asta. Am venit în fostul sat balnear pentru a scoate la lumină o poveste de viață. Lupta cu neprevăzutul social și economic al unei familii care nu a reușit să țină pasul cu modernitatea. Hopul pe care nu l-au trecut nici ei și pe care nu îl trec, din păcate, mulți români, se cheamă sărăcie.

I-am găsit ușor pe Cătălin Ungurenu și pe Alina Cârstea. Nu sunt căsătoriți legal. Trăiesc așa, legați printr-un cordon ombilical al soartei, de vreo 15 ani. Dumnezeu i-a binecuvântat cu 4 copii. Și tot Divinitatea parcă a vrut să le marcheze neputința, traiul dificil, și printr-un fenomen natural produs de curând! În zona pe unde ajung ei, pe cărare, la căsuța înfiptă la jumătatea dealului, s-a produs o alunecare de teren. O halcă mare din colină, cu tot cu vegetație, s-a rupt și a pornit la vale. S-a proptit în spatele unor gospodării din sat. Pericolul nu a trecut. Pe dedesubt, pământul geme, semn că suferă și că are nevoie de ajutor. Dar cine să i-l dea? Când am fost noi acolo, pe ulița strâmtă, înecată cu lut mocirlos, zăcea înfipt un excavator. Nici țipenie de om pe lângă el. Parcă era proțăpit acolo ca o falsă sperietoare.

Cătălin era în drum, lângă o căruță, tocmai se pregătea să plece în sat, la muncă cu ziua, iar femeia făcea câteva cumpărături de la un mic magazin amplasat pe o rână a străzii principale. Am purtat cu ei discuții simple, curate. Le-am spus care este rostul nostru în acea zi în Vulcana Băi, că ei și povestea lor de viață sunt ținta noastră. Ne-au privit deschis, luminos, cum fac românii care nu au nimic de ascuns și care se bucură că se mai interesează cineva de soarta lor, că nu sunt total pierduți în această junglă socială de unde scăpa cine poate.

Alina are 32 de ani, iar Cătălin 50 de ani. Viața, greutățile, destinul, parcă le-au uniformizat chipurile. Sunt pe același calapod al trecerii. Când le-am spus că vrem să îi ajutăm, să arătăm lumii cum o duc în vremurile astea unii românii, am remarcat pe fețele lor undele neîncrederii. Cum zvâcnesc obrajii, cum se coboară ușor pleoapele, privirea cade în pământ, iar pe frunte se ivesc cutele întunecate ale lipsei de speranță. Dar au vorbit cu noi.

După secvența consumată în tăcere, deodată s-au luminat. Parcă ceva îi îndemna să privească înainte, să nu exaspereze, să ne spună povestea vieții lor, ba mai mult, au vrut să ne ducă în cuibul sărăcăcios în care trăiesc împreună cu cei patru copii ai lor. Misiune dificilă. Dar nu am refuzat invitația, chiar dacă nu eram dotați cu cele de trebuință, adică cizme de cauciuc cu care să amăgim un pic pământul îmbibat cu apă și frământat de alunecarea de teren.

Reclama

Am urcat agale, printre valurile de lut, spre casa lor. În tot acest răstimp, ne-au povestit despre ei. Cum a început idila lor. Cătălin, de fel din Glodeni, a plecat să vândă diferite mărfuri dincolo de munți, prin Ardeal. Acolo a întâlnit-o pe Alina, în Făgăraș. Așa a fost croit destinul. Nu poți să i te împotrivești. Are codul său care nu poate fi schimbat. Asta s-a întâmplat acum aproape 15 ani. Și de atunci împart împreună pâinea amară a vieții. Au acum patru copii. Cel mare are 13 ani. Vine la rând fetița de 10 ani, o alta de 4 ani, iar mezina de 1 an și 8 luni încheie deocamdată șirul. Dar nu se oprește aici. Alina este însărcinată în trei luni.

„Dacă Dumnezeu le-a aranjat așa, ne supunem lui”, ne-a spus femeia.

Casa în care stau de atâția amar de ani e construită din bârne și căptușită cu lut și paie. Un fost grajd. Interiorul este parcă desprins din evul mediu. Doar un televizor, un frigider vechi și câteva obiecte de uz casnic ne-au țintuit totuși în umbra prezentului. Copiii radiau a limpezime, a candoare și speranță, dar, parcă, totuși, în privirile lor curate, nevinovate, își făcuse culcuș tristețea. Și cum să nu te împresoare acest sentiment când din toate părțile ești înconjurat de neajunsuri, de iluzia că poate mâine va fi mai bine? Dar, când te trezești dimineața forțat parcă de vântul ce intră printre grinzi, constați că ești în același loc unde speranța se întinde pe o felie de pâine neagră…

Alina și Cătălin, nume frumoase, de poezie, de poveste, fac totul pentru ca cei patru copii să fie bine. Am văzut cu ochii noștri. Sunt curați, spălați, hrăniți. Dar asta nu înseamnă totul. Sărăcia este chinuitoare. Te ține prins în chingile existențiale, nu îți dă voie să te rupi de brazda înțelenită. Îți înăbușă speranțele și încrederea în viitor. Cei doi soți nu și-au plecat capul în fața soartei. Vor mai mult. Tăria și forța de a merge mai departe le-o dau cei patru copii.

„Muncim cu ziua pe la oamenii din sat. Îi ajutăm și noi pe la treburile din gospodărie, la muncă prin grădini. Din ce câștigăm, luăm cele de trebuință copiilor. Mâncare, de îmbrăcat, pentru spălat. Ne chinuim cum dă Dumnezeu, dar nu cerșim la nimeni”, ne-a spus Alina.

Reclama

Primăria Vulcana Băi le-a pus la dispoziție o bucată de pământ, undeva la marginea satului, într-o zonă mai ferită de frământările pământului, iar Alina și Cătălin vor să intre și ei în rândul lumii, să construiască o căsuță adevărată, să simtă și copiii lor miros de var proaspăt pe pereții, să vadă cum arde focul domol în sobă, fără să îi îmbâcsească de fum. Până atunci, mai este de trecut un hop. Un hău numit sărăcie. Au nevoie de bani, de materiale de construcție pentru a-și îndeplini acest vis. Pentru asta trag, muncesc, caută soluții, sprijin de la semeni.

„Dacă văd și lucrul acesta gata, să fim la casa noastră, adevărată, să aibă și copiii noștri condiții mai bune de trai, îi voi mulțumi lui Dumnezeu pentru tot restul vieții. Nu îmi mai doresc nimic altceva, decât sănătate copiilor mei și la toată lumea”, ne-a spus Cătălin.

Persoanele care vor să-i ajute ne pot contacta pe adresa de e-mail incomod.media@gmail.com și îi punem în contact cu cei doi soți. De asemenea, pot merge direct în comuna Vulcana Băi – locuiesc în apropierea zonei unde se organizează Ziua Comunei.

VIDEO

Reclama