ADMINISTRAŢIE
Drumul din Bucegi, distrus de viitură, va fi refăcut cu operativitate

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, însoțit de mai mulți specialiști din cadrul instituției și de la ISU, s-a aflat astăzi, la primele ore ale dimineții, în zona montană a județului pentru a evalua pagubele produse infrastructurii rutiere de căderile masive de apă, de torenții și viitura de pe râul Ialomița și pentru a găsi cele mai bune soluții de intervenție. Autoritățile au promis că vor reface drumurile distruse și celelalte componente ce țin de infrastructură cu operativitate.
„Pot să vă spun, după o analiză chiar la fața locului, că aproximativ 200 de metri din DJ714, la intrarea în Cheile Tătarului, au fost distruși de ploile puternice din cursul nopții trecute. Accesul către zona Platoul Padina se va face pe varianta asfaltată de pe marginea Lacului Bolboci.

Drept urmare, drumul va fi închis până la refacerea porțiunii afectate. În acest sens, la Cabana Bolboci, dar și la intrarea pe drumul dinspre Peștera spre Cheile Tătarului, vor fi montate indicatoare care vor anunța acest lucru.
În ceea ce privește turiștii aflați acum în munte, aceștia sunt în deplină siguranță. A fost găsită și ruta pe care pot merge spre casă.
Vă asigur că vom reface drumul în cel mai scurt timp, astfel încât zona montană să fie accesibilă pe toate rutele existente.
Am convocat, pentru această după-amiază, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița. Vă voi ține la curent cu ceea ce se întâmplă în zona montană”, este mesajul transmis de Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

ADMINISTRAŢIE
Primăria Pucioasa a cumpărat cu fonduri AFM patru mașini electrice, pentru SCUP și Poliția Locală

Primăria Pucioasa a achiziționat, prin programul AFM privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, patru autoturisme electrice marca MG, model 4. Edilul Constantin Ana ne-a informat că administrația publică locală s-a încadrat în fondurile asigurate de AFM, astfel încât să nu fie nevoie de alocări financiare din bugetul orașului.
Primele două autoturisme au fost deja livrate, sunt albastre și au intrat în dotarea Serviciului Dezvoltare al Primăriei Pucioasa (SCUP). Următoarele două vor fi albe, fiind destinate Poliției Locale. Una dintre aceste mașini va fi echipată cu sistem de monitorizare a parcărilor din oraș – proiect ce va fi implementat în parteneriat cu Vodafone.
ADMINISTRAŢIE
Găești. Completează chestionarul! Primarul Alexandru Iorga vrea să știe cum trebuie schimbat orașul!

Primarul orașului Găești, Alexandru Iorga, îi îndeamnă pe concetățenii săi să-și spună punctul de vedere cu privire la dezvoltarea localității, completând chestionarul disponibil pe site-ul oficial al administrației publice (link aici), sub protecția anonimatului.
„Lucrăm la noul Plan Urbanistic General al orașului Găești, iar pentru mine este important ca acest document să pornească de la oamenii care trăiesc aici.
Vreau să știu ce vă place, ce vă nemulțumește, ce trebuie schimbat și cum vă doriți să arate orașul nostru. Eu sunt aici, alături de voi, și vreau ca vocea fiecărui găeștean să conteze.
Rrăspunsurile voastre ne pot ajuta să luăm decizii mai bune pentru Găești. Orașul acesta este al nostru, al tuturor. Și tot împreună trebuie să-l facem mai bun”, este mesajul transmis de primarul Alexandru Iorga.
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileMoment istoric în Dâmbovița. Au demarat lucrările de construcție a centurii ocolitoare a orașelor Pucioasa și Fieni
ADMINISTRAŢIEacum 4 zilePrimarul de la Pietrari face apel către firma constructoare să vină și să finalizeze rețeaua de apă potabilă
ACTUALITATEacum 14 oreDoliu în învățământul din Dâmbovița. A plecat la ceruri învățătoarea Adriana Maria Anghel
ACTUALITATEacum 6 zileGrup Atyc încasează abonamente de la elevii navetiști, apoi îi lasă în stații
ADMINISTRAŢIEacum o ziDN7, Bâldana-Titu. Recepție lucrări de reabilitare, modernizare și lărgire la patru benzi
ACTUALITATEacum 9 oreDN71, Bâldana – Târgoviște. S-a trecut la demolarea gardurilor în Mircea Vodă și Cuza Vodă
ACTUALITATEacum 7 zilePacientă decedată în condiții suspecte la Spitalul Județean din Târgoviște. Ajutați-mă să se facă dreptate, cere fiica
ADMINISTRAŢIEacum o ziTârgoviște. Primarul Daniel Cristian Stan a dezvăluit cum va fi remodelat Parcul Chindia. VIDEO


























