ACTUALITATE
Un judecător din Spania a ordonat UEFA și Premier League să anuleze sancțiunile dictate împotriva fondatorilor Superligii Europei

În primăvară, fotbalul european a fost zguduit de un scandal fără precedent, după a fost confirmat oficial parteneriatul între douăsprezece cluburi pentru formarea Superligii Europei (ESL), o competiție paralelă cu cele organizate sub tutela UEFA.
Din ESL urmau să facă parte: Arsenal, Chelsea, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Tottenham (Premier League), AC Milan, Inter Milano, Juventus (Serie A), Atletico Madrid, Barcelona și Real Madrid (Spania).
A urmat o reacție comună promptă și vehementă a FIFA, a UEFA și a federațiilor afiliate, prin care cluburile „separatiste” și jucătorii lor au fost amenințați cu pedepse drastice. Nouă dintre echipe s-au retras din proiect, pe poziții rămânând doar FC Barcelona, Real Madrid și Juventus Torino.
Pentru a fi iertate, cluburile care au făcut pasul înapoi au încheiat o înțelegere prin care s-au angajat să plătească 15 milioane de euro într-un fond de solidaritate și să renunțe la 5% din veniturile obținute de pe urma participării în competițiile europene din sezonul viitor. De asemenea, ele au fost de acord să plătească o penalitate de 100 de milioane de euro dacă vor mai încerca vreodată să adere la o altă competiție în afara cadrului UEFA. Apropo de competițiile UEFA, dacă obișnuiți să pariați, vă puteți inspira pentru meciurile din Liga Campionilor, Europa League sau Conference League de pe site-urile de profil precum PonturiAzi.ro.
Cele șase cluburi britanice au primit o pedeapsă suplimentară din partea Premier League: 25 de milioane de euro amendă, plus posibilitatea de a fi penalizate cu 30 de puncte dacă vor mai avea „abateri”.
În ceea ce le privește pe FC Barcelona, Real Madrid și Juventus Torino, echipele care încă fac parte din ESL, ele vor fi judecate de comisia disciplinară a UEFA, existând pericolul să fie excluse din Liga Campionilor.
Oficialii UEFA, amenințați cu închisoarea
Măsurile luate împotriva fondatoarelor ESL au fost contestate de magistratul spaniol Manuel Ruiz de Lara, care prezidează un tribunal comercial din Madrid. Acesta s-a îndreptat împotriva UEFA, Premier League și Serie A, iar pe 20 aprilie 2021 a emis o hotărâre prin care a stabilit că echipele care s-au înscris în Superligă nu pot fi penalizate de niciun for.
Nici UEFA și nici federațiile nu au ținut cont de respectiva hotărâre a Tribunalului, astfel că Manuel Ruiz de Lara a emis un al doilea ordin, prin care obligă UEFA să renunțe la acțiunile disciplinare împotriva Barcelonei, a celor de la Juventus și a celor de la Real Madrid. Potrivit deciziei tribunalului comercial, cele trei echipe pot participa în ediția viitoare a Ligii Campionilor.
Judecătorul Ruiz de Lara a declarat că nu este permis ca hotărârile unui tribunal să fie încălcate, deciziile UEFA încălcând dreptul european al concurențe: „Deschiderea procedurilor disciplinare împotriva lui Real Madrid, Juventus și Barcelona constituie o încălcare clară a măsurilor provizorii acordate prin Ordinul din 20 aprilie 2021”.
Magistratul nu exclude varianta ca responsabilii forului fotbalistic european să primească un an închisoare pentru că nu țin cont de deciziile judecătorești.
Probabil că oficialii UEFA se distrează atunci când citesc, pe Internet, articolele pe această temă. Pe de altă parte, este foarte puțin probabil ca Juventus, Real Madrid și FC Barcelona să fie excluse din Liga Campionilor, o asemenea măsură echivalând cu o lovitură de imagine pentru competiție.
ACTUALITATE
Direcția Silvică Dâmbovița are toți indicatorii tehnico-economici la opt luni pe plus

Înainte de a purcede la o deplasare în teren, pe fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Găești, directorul Direcției Silvice Dâmbovița, inginerul George Adrian Bîlcan, ne-a făcut o prezentare sintetică a rezultatelor obținute, în plan tehnic și economic, în primele 8 luni ale anului 2026 de către unitatea pe care o administrează.
În ceea ce privește activitatea de regenerare a pădurilor, erau prevăzute 63 de hectare, dar s-au efectuat astfel de lucrări pe 83 de hectare (32 regenerări artificiale și 51 regenerări naturale). Fupă cum a spus directorul Adrian Bîlcan, „îngrijirea pădurii nu înseamnă doar plantare. O pădure sănătoasă trebuie urmărită și îngrijită pe tot parcursul dezvoltării sale”.
La capitolul îngrijiri arboret tânăr, programul prevedea 1.205 ha și s-au realizat.1.346 ha (degajări – 56 ha, curățiri – 209 ha și rărituri – 1.081 hectare).
Evaluarea masei lemnoase, dintr-o planificare de 100 de mii mc s-au realizat 193 de mii. Recoltarea masei lemnoase, propus 90 de mii mc, realizat 123 de mii mc.

„De asemenea, menținem certificarea managementului forestier pentru întreaga suprafață administrată – 100%. În prezent, întreaga suprafață aflată în administrarea Direcției Silvice Dâmbovița este certificată. O altă țintă a Direcției Silvice Dâmbovița a fost reprezentată de asigurarea necesarului de lemn de foc pentru populație. Programul stabilit a fost de 28,6 mii mc, dar s-au realizat 36,0 mii mc.
Prin platforma online „Romsilva Store”, cetățenii pot identifica rapid și transparent oferta de lemn de foc a ocoalelor silvice. Este o soluție modernă, simplă și eficientă, care reduce timpul și deplasările inutile”, a precizat directorul Adrian Bîlcan.
Cifra de afaceri la Direcția Silvică Dâmbovița a fost de 55.050 mii lei, respectiv 104,66% față de aceeași perioada a anului trecut. Profitul la 8 luni a fost de + 493,6 mii lei.
„Am valorificat prin licitații de vânzare a masei lemnoase pe picior 138.636,31 mc, cu o valoare de 33.895.945,49 lei. Prețul mediu obținut în anul 2026 este de 244.50 lei/mc, comparativ cu 223,93 lei/mc în anul 2025.
Am contractat prin licitații de vânzare a masei lemnoase pe picior în 8 luni o valoare suplimentară de 9,324,325,73 lei, față de valoarea totală pe întreg anul 2025″, a mai spus directorul Direcției Silvice Dâmbovița – ing. Adrian George Bîlcan.
ACTUALITATE
Târgoviște. Cabinetul de Ortopedie din Ambulatoriul Integrat a revenit în locația de dinainte de relocarea din iulie 2026

De săptămâna aceasta, Cabinetul de Ortopedie din cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște și-a reluat activitatea în locația inițială, dinainte de relocarea in ambulatoriul vechi, efectuată în luna iulie 2026
Pacienții sunt rugați să țină cont de această modificare pentru a evita eventualele neplăceri legate de deplasarea la locația temporară.
ACTUALITATEacum 7 zileDoliu în învățământul din Dâmbovița. A plecat la ceruri învățătoarea Adriana Maria Anghel
ACTUALITATEacum 7 zileDN71, Bâldana – Târgoviște. S-a trecut la demolarea gardurilor în Mircea Vodă și Cuza Vodă
ACTUALITATEacum 2 zileAvizul de transport lemne nu se poate emite dacă platforma sau căruța folosite nu sunt înregistrate la Primărie
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileTârgoviște. Schimbare majoră la Bazinul Olimpic de Înot. A fost lansată deja licitația. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDN7, Bâldana-Titu. Recepție lucrări de reabilitare, modernizare și lărgire la patru benzi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăTârgoviște. Primarul Daniel Cristian Stan a dezvăluit cum va fi remodelat Parcul Chindia. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 7 zilePrimar Titu: Îmi doresc ca orașul să fie remarcat atât prin firmele și antreprenorii săi, cât și prin viața sa culturală
ACTUALITATEacum 6 zileSemnal. IMM-urile riscă blocarea activității din cauza neactualizării codurilor CAEN. Se cere prelungirea termenului limită


























