Connect with us

SOCIAL

Românii, înșelați cu așa-zise cursuri de masterat acreditate

Publicat

pe

FOTO ARHIVĂ

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.G.P.R. au efectuat, în această dimineață, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, șapte percheziții în municipiul București, la domiciliile unor persoane fizice și la sediile unor persoane juridice, într-un dosar de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

„Din cercetări a reieșit că, reprezentanții unei asociații care funcționează în municipiul București, ar fi organizat, începând cu anul 2017, programe de studii universitare de masterat, susținând că beneficiază de presupuse colaborări cu universități de prestigiu europene, în condițiile în care nu dețin avizele sau acreditările Ministerului Educației.

Pentru aceasta ar fi atras participanți, prin diferite metode de promovare, cărora le-ar fi perceput taxe de studii, în mod direct sau prin intermediul unei terțe societăți comerciale, iar la finalizarea cursurilor ar fi eliberat adeverințe sau certificate de participare, care ar purta elemente de identificare ale instituțiilor partenere, fără ca acestea să aibă cunoștință și fără să fie recunoscute de Ministerului Educației”, se precizează într-un comunicat remis de IGPR.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Argeș

Bătrână de 82 de ani a căzut de la etajul 3 al unui bloc de locuințe

Publicat

pe

Foto cu caracter ilustrativ

Din ancheta efectuată de polițiști a reieșit că femeia a căzut în gol de la etajul trei al unui bloc din Pitești. Medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic pentru salvarea vieții bătrânei.

Sunt efectuate în continuare verificări pentru clarificarea tuturor împrejurărilor care au condus la producerea acestei tragedii.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

SOCIAL

Alimenta mașina cu carburant și pleca fără să plătească! Tânărul a fost prins și arestat

Publicat

pe

Un tânăr din județul Teleorman a fost arestat preventiv, ieri – 11 noiembrie 2026, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni în formă continuată, respectiv: furt în formă, punerea în circulație a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare și conducerea unui vehicul pe drumurile publice având suspendată exercitarea dreptului de a conduce.

Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în mod repetat, din luna mai 2026 și până în prezent, tânărul s-a deplasat la diferite stații de alimentare cu carburant din județul Teleorman, a alimentat un autoturism, după care a plecat fără să achite contravaloarea carburantului, fiind identificate cinci astfel de fapte similare.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, în cadrul activității infracționale cercetate, tânărul a condus, în repetate rânduri, un vehicul, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice. Totodată, în repetate rânduri, acesta ar fi pus în circulație un vehicul cu număr fals de înmatriculare.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite