Connect with us

ACTUALITATE

În numele unei imbecilități numite corectitudine politică, îi lăsăm să dea foc planetei…

Publicat

pe

Sursa foto: Facebook

Judecătoarea timișoreană Adriana Stoicescu, deja cunoscută pentru pozițiile sale demne, verticale, neplăcute pentru o bună parte a clasei politice și a sistemului, a ieșit cu un punct de vedere dur, expus curat, concis, despre noua mișcare LGBTQ care pare să aprindă planeta printr-o răsturnare a valorilor sociale, culturale și morale. Magistratul nu a fost deloc de acord cu organizarea în Timișoara, oraș condus acum de un primar de la USRPLUS, a unui festival care propagă ideile acestei mișcări.

„O mână de imberbi, carora nu le crește barba și care nu se hotărăsc dacă să poarte sau nu sutien, a pus mâna pe planetă. În numele unei libertăți prost înțelese, suntem chemați să înțepenim în poziție de drepți în fața unor specimene care, dacă trăiau în preistorie, ar fi fost micul dejun al unui animal mai pricăjit.

Bărbații adevărați, avându-i în preajmă, i-ar trimite după țigări, dacă ar știi că se pot descurca în trafic.

Femeile, privindu-i, își redescoperă instinctul matern. Altceva, bieții de ei, nu pot să trezească…

Oameni mici și frustrați, înțepeniți în traumele copilariei în care, probabil, s-au simțit neiubiți, vor să legifereze frustrarea lor. Să ne facă să ne simțim vinovați pentru neîmplinirile lor. Apoi să întoarcă lumea cu susul în jos. Pentru că vor și pot.

Reclama

Se pretind torturați și marginalizați și ne cer să facem doi pași în spate. Să ne fie rușine că ne simțim și ne numim femei și bărbați, să ne ascundem în grote și, atunci când ieșim, să îngenunchem cuviincios în fața lor.
În numele unei imbecilități numită corectitudine politică, îi lăsăm să dea foc planetei. Și, mai ales, îi lăsăm să îi dea foc Lui Dumnezeu.

De parcă toată nebunia planetară nu ar fi de ajuns, mâna de imberbi a invadat Timișoara. A murdărit-o, distrugându-i spiritul.

Oameni care nu au nici cea mai mică idee despre ce înseamnă Timișoara vor să ne înregimenteze în nebunia lor.

Lasați-ne în pace orașul! De ani de zile avem Festivalul Inimilor. Aveam zilele în care Timișoara devine o uriașă grădină. Aveam micile noastre bucurii ale unui oraș pe care NU ÎL MERITAȚI!

Azi avem o imensă disperare. Ne-ați furat orașul. Ne-ați invadat casele. Ați distrus parcurile. Timișoara e plină de gunoaie și e în paragină. Mâine veți acoperi Catedrala cu o imensă pânză neagră, ca să nu vă mai deranjeze marșurile. Domul îl veți transforma în birt.

Reclama

Și când veți termina, când noi, penibilii, vom dispărea, ce credeți că se va întâmpla? Veți fi fericiți? Cu cine veți mai lupta? Când veți distruge orice urmă de normalitate veți găsi, de fapt, ceea ce nu vreți să vedeți acum. Marele gol care vă mână înainte.

Poate în următorii ani ne veți urca în spatele autobuzului și tramvaiului. Ne veți pune semne distinctive pe haine. Ne veți trimite în lagăre să ne reeducați și să acceptăm cele 124 de genuri ale voastre.

Mi-e milă de nefericirea voastră, a celor care credeți că a fi bărbat sau femeie e rușinos. Vă înțeleg frica de normalitate și frica de moarte. Dar, într-o zi, tot ve-ți muri. Și promit să vă aștept Dincolo și să vă întreb: A meritat?”, este textul postat de Adriana Stoicescu pe pagina sa de Facebook.

Cititi mai mult
Reclamă
1 Comment

1 Comment

  1. ACID

    8 august 2021 at 10:24

    Bine scris . Trebuie oprita dementa curcubeilor .

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Bărbulețu. Competiția fotbalistică „In Memoriam Sebi & Alex” a ajuns la cea de-a treia ediție. FOTO

Publicat

pe

Un eveniment sportiv de excepție care a devenit tradiție s-a consumat astăzi, 30 august 2026, la Bărbulețu. Competiția de Fotbal „In Memoriam Sebi & Alex”, inițiată de consilierul județean Mihai Istrate, cu sprijinul Primăriei Bărbulețu, desfășurată în amintirea a doi tineri, fii ai satului, care au pierit în urma unor accidente de circulație, a ajuns la cea de-a treia ediție.

Pe terenul multifuncțional din satul Gura Bărbulețului, au concurat echipe de fotbal din comunele Pietrari, Râul Alb și Bărbulețu. Meciurile disputate au avut fiecare o durată de 20 de minute, în reprize de câte 10 minute. De precizat că, din comuna gazdă, au participat la această competiție fotbalistică echipe din Bărbulețu și Gura Bărbulețu. Vremea a ținut și cu organizatorii, dar mai ales cu jucătorii și publicul adunat pentru a-și susține favoriții. De față la acest maraton fotbalistic au fost și primarii Cornel Coman de la Pietrari, Costinel Rizea de la Râul Alb și Marian Alexe de la Bărbulețu.

Mihai Istrate, organizatorul acestui campionat de fotbal unic la nivel județean, a fost tot timpul în perimetrul destinat observatorilor, fiind atent la desfășurarea corectă a partidelor care, anul acesta, nu au beneficiat de arbitraj calificat.

„Această competiție, ajunsă, iată, la cea de-a treia ediție, în afară de faptul că este organizată în memoria celor doi tineri, Sebi și Alex, care au dispărut dintre noi în condiții tragice, are menirea de a-i atrage pe copiii noștri în activitatea sportivă, de a-i determina să facă mișcare în aer liber, de a le dezvolta spiritul competitiv, dorința de a câștiga. Avem tineri valoroși, talentați, dornici de a performa în fotbal. Prin această competiție, le oferim, ce-i drept la nivel intercomunal, o șansă, un impuls, o speranță”, ne-a precizat Mihai Istrate – organizatorul concursului.

Primarul comunei Bărbulețu, Marian Alexe, ne-a spus că manifestarea sportivă desfășurată la Bărbulețu are și rolul de a stimula spiritul acela de comunicare, de socializare care, din păcate, din cauza vremurilor dure pe care le trăim, s-a tot estompat în ultimii ani.

Reclama

Competiția s-a încheiat în jurul orei 13:30. Cupa „In Memoriam Sebi & Alex” a fost câștigată de echipa de fotbal din satul Bărbulețu. Pe locul doi s-au clasat tinerii din Gura Bărbulețului, iar locul trei a revenit formației de la Pietrari.

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Legislația de antreprenoriat se schimbă, Camera de Comerț Dâmboviţa te ajută!

Publicat

pe

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița a devenit, în ultimii ani, un partener important al antreprenorilor din județ, prin Biroul de Consultanță, Juridic și Arbitraj Comercial. Pentru a veni în sprijinul întreprinzătorilor, specialiștii Camerei organizează chiar și deplasări în localitățile din județ. De asemenea, sistemul de comunicare online este foarte bine pus la punct.

Camera de Comerț Dâmboviţa vă stă la dispoziție pentru:
▪ înființări de societăți, PFA, II și IF
▪ mențiuni și modificări la Registrul Comerțului, inclusiv actualizarea CAEN Rev. 3
▪ răspunsuri la întrebări privind funcționarea firmei
▪ eliberarea avizelor de forță majoră –  atribuție exclusivă a Camerelor de Comerț

Reamintim că actualizarea codurilor CAEN Rev. 3 este obligatorie pentru toate firmele până la 25 septembrie 2026.

„Vă invităm să apelați la sprijinul nostru pentru identificarea codurilor corespunzătoare și depunerea mențiunii la Registrul Comerțului. Lucrăm și online, cu firme din toată țara. Nu e nevoie să vă deplasați la sediu – putem prelua solicitarea și pe e-mail sau telefonic”, transmit reprezentanții Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița.

Date de contact:
▪ Calea Câmpulung nr. 6A, Târgoviște
▪ 0245.210.318
▪ info@cciadb.ro

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite