ACTUALITATE
Omagiu veteranului de război Radu I. Ion din Șelaru

Primăria Șelaru, Garnizoana Târgoviște, Instituția Prefectului și Filialele Dâmbovița ale Asociațiilor Veteranilor de Război și Cultul Eroilor l-au sărbătorit, astăzi – 23 august 2021, cu prilejul împlinirii vârstei de 100 de ani pe plutonierul adjutant principal (rtr) Radu I. Ion, un om din „spatele timpului”, veteran de război din cel de-al Doilea Război Mondial.
„De la an la an, supraviețuitorii celui de-al Doilea Război Mondial trec pragul veșniciei tot mai grăbiți. Ororile frontului nu au reușit să le uite nici acum, când măcar vârsta mult înaintată i-ar fi putut ajuta în acest sens.

Ca și mulți alți veterani, dl. plt.adj.pr.(rtr.) Radu I. Ion refuză să-și conștientizeze eroismul. Pentru dumnealui, acesta a fost un act firesc, pe care-l povestește spre folosul generațiilor următoare.
Iar cuvintele noastre, ale generațiilor, devin neputicioase, în special când ne privește cu seninătatea omului cu datoriile încheiate, mai ales acelea față de patrie și de urmași. Respect, considerație, recunoștință, reverență!”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a Asociației Cultul Eroilor Dâmboviţa.

ACTUALITATE
Târgovişte. „Bunuri tezaurizate la sfârșitul mileniului I”, o nouă expoziție temporară organizată la Muzeul de Istorie

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, invită publicul și reprezentanții mass-media luni, 16 noiembrie 2026, începând cu ora 11.00, la vernisajul expoziției temporare „Bunuri tezaurizate la sfârșitul mileniului I”. Evenimentul pune în valoare o descoperire arheologică de excepție expusă în premieră: piese unicat de harnașament, de paradă, arme și o diversitate remarcabilă de unelte din secolele IX-X.
Această expoziție nu reprezintă doar o oportunitate rară de a admira unelte, precum și arme și piese de echipament militar dintr-o epocă strâns legată de cristalizarea primelor comunități politice din regiune, ci este și o dovadă clară a modului în care descoperirile întâmplătoare pot îmbogăți patrimoniul național atunci când există responsabilitate. Fiecare dintre cele 40 de piese ascunde o poveste despre putere, prestigiu și meșteșug medieval. Printre piesele de rezistență ale expoziției se numără spade remarcabile prin starea de conservare, vârfuri de lance de steag — piese cu o puternică încărcătură simbolică și militară —, precum și elemente fine de harnașament de paradă, care reflectă statutul social înalt al posesorilor lor din acele vremuri tulburi de la sfârșitul primului mileniu.
Toate artefactele expuse au trecut printr-un proces minuțios de curățare, conservare și restaurare în laboratoarele de specialitate ale muzeului, iar din punct de vedere muzeotehnic expoziția propune câteva nouțăți, pe care vă invităm să le descoperiți. S-a vizat integrarea unei componente artistice accentuate în valorificarea artefactelor, precum și a unor elemente de interpretare contextuală multimedia care pun vizitatorii în fața unei reconstrucții vizuale a unui eveniment istoric întâmplat acum mai bine de o mie de ani.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 16 noiembrie 2026 – 1 martie 2027, la Muzeul de Istorie din Târgoviște, Calea Domnească nr. 189, de marți până duminică, între orele 09:00 și 16:00.

ACTUALITATE
VIDEO. Grâu tratat chimic, împrăștiat pe drumul dintre Bungetu și Văcărești

Șoferii care au circulat, azi-noapte, pe drumul dintre satele Bungetu și Văcărești, județul Dâmbovița, s-au lovit de o situație mai puțin obișnuită.
Pe distanță de sute de metri, era împrăștiată pe carosabil o cantitate importantă de grâu tratat chimic. După cum se vede în videoclip, a fost vorba clar de o pierdere dintr-un utilaj agricol de semănat. Cert este că trebuie luate urgent măsuri pentru îndepărtarea din drum a grâului tratat chimic.
Contactat de publicația noastră, primarul Irinel Ionuț Badea s-a deplasat la fața locului, a constatat că cele sesizate sunt reale și a sesizat Poliția, pentru a-l identifica pe fermierul vinovat.
VIDEO
Dâmboviţaacum o săptămânăPatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
Argeșacum 4 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene


























