Giurgiu
A alunecat în groapa pe care o împrejmuia pentru a evita accidentele

Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Colibași au fost solicitați, aseară, să intervenă în scopul salvării unui om din localitatea Comana, care căzuze într-o groapă de 5 m adâncime la care se lucra pentru construirea unei haznale.
Bărbatul, de aproximativ 64 de ani, a fost găsit conștient și cooperant, însă prezenta un traumatism la membrul inferior stâng, motiv pentru care a fost necesar să fie transportat la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală pentru a i se acorda îngrijiri medicale.
Victima acestui accident a povestit că a alunecat în groapă în momentul în care se chinuia să împrejmuiască haznaua pentru a evita căderea altor persoane.
Giurgiu
Trei răniți într-un accident rutier pe Autostrada București – Pitești

Accident rutier, în această după-amiază, pe A1 București-Pitești, la km 29, în zona localității Poenari, județul Giurgiu, pe sensul de mers spre Pitești. Au fost implicate două autoutilitare și un autoturism. Trei bărbați au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spitale din capitală. A fost vorba despre șoferii autoutilitarelor, în vârstă de aproximativ 32 și 54 de ani, și de un pasager aflat într-unul dintre aceste vehicule.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal și Gărzii de Intervenție Roata de Jos cu o descarcerare, o autospecială de stingere, două ambulanțe SMURD, una SAJ și Poliția.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor și au îndepărtag vehiculele de pe partea carosabilă, pentru ca traficul să se desfășoare în condiții de siguranță. Cazul a rămas în atenția poliției pentru cercetări.
Giurgiu
Monitorizare electronică pentru un tânăr care a săvârșit mai multe infracțiuni rutiere

Un bărbat de 32 de ani, din Grădinari, județul Giurgiu, a fost reținut, ieri – 8 octombrie 2026, de polițiști, iar astăzi procurorii l-au plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, cu monitorizare electronică, într-un dosar penal în care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Totul a pornit de la un control în trafic, în dimineața zilei de 5 octombrie, în Ogrezeni.
„În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că bărbatul în cauză are suspendată exercitarea dreptului de a conduce. De asemenea, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că autoturismul pe care îl conducea bărbatul avea aplicate alte numere de înmatriculare față de cele care se regăsesc în bazele de date, întrucât acestea i-au fost reținute anterior. Totodată, autoturismul în cauză figura în baza de date fără asigurare RCA valabilă și cu inspecția tehnică periodică expirată.
Bărbatul a fost testat cu aparatele din dotare privind consumul de băuturi alcoolice și substanțe psihoactive, rezultatul fiind negativ în ceea ce privește consumul de băuturi alcoolice. La testarea privind consumul de substanțe psihoactive au reieșit indicii cu privire la posibila prezență în organism a unei substanțe psihoactive, dar conducătorul auto a refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge și de urină”, ne informează IPJ Giurgiu.
ACTUALITATEacum 6 zileDrum lin către lumină, Monica noastră dragă! Doliu în învățământul din județul Dâmbovița
Dâmboviţaacum 6 zileȘofer de 81 de ani a intrat cu mașina în canalul pentru ape pluviale care se construiește pe DN71
ACTUALITATEacum 6 zileOprire apă în orașul Răcari, 13 octombrie 2026
ADMINISTRAŢIEacum o ziMunicipiul Târgoviște va avea autogară metropolitană ultramodernă. Licitația de execuție este aproape de finalizare
ANUNŢURIacum 5 zileCompania de Apă Târgoviște Dâmbovița angajează operator introducere și prelucrare date
ADMINISTRAŢIEacum 5 zilePucioasa. Cartografierea a fost finalizată. Locuitorii orașului, invitați să-și declare corect proprietățile
Argeșacum o săptămânăAngajații unei companii de transport feroviar furau combustibil și pontau în fals prezența la serviciu
ACTUALITATEacum o săptămânăMiss Universe Finlanda, Veera Grönlund, a venit la Răcari. Află aici motivul!



























