Connect with us

ACTUALITATE

La Târgoviște s-a deschis o sală de antrenament unică în România

Publicat

pe

Daniel Lupașc, maestru în arte marțiale, s-a gândit că ar fi momentul să le arate sportivilor, celor dornici de afirmare, alte fațete ale performanței, drept pentru care a deschis, pe Calea Câmpulung, la ieșire din Târgoviște, la numărul 172A, o sală dedicată antrenamentului sportiv, fitness-ului, cultivării unor abilități în diferite discipline, sub titulatura „Kinectico – experți în dezvoltarea vitezei”.

Regina acestui complex, dotat cu o multitudine de echipamente de forță, de stimulare a masei musculare, de menținere a condiției fizice, este pista electronică intitulată „Speed Lab”, unică până în momentul de față în România, ba chiar, după cum ne-a mărturisit maestrul Lupașc, în Europa de Est.

La evenimentul inaugural, alături de Daniel Lupașc, s-au aflat: Carmen Tocală – președinta Federației Române de Baschet, sensei Florentin Marinescu – fost preparator fizic la echipa Steaua București, Cătălin Tănase – antrenor de baschet și președintele Clubului Sportiv Școlar, Cristian Savu – președintele Clubului Sportiv Târgoviște și Petre Bulmeagă – antrenor în cadrul Federației Române de Arte Marțiale.

„Inaugurăm astăzi, aici, un nou mod de a se face antrenamentul sportiv în România. Încercăm să aducem tehnologia de ultimă oră care este folosită pe scară largă în campionatele profesioniste în țările din Vest. Încercăm să mișcăm antrenamentul sportiv din România în direcția în care se mișcă toată lumea. Avem aici trei tipuri de tehnologii noi. Suntem două companii care ne vom ocupa de antrenament și de partea de recuperare a sportivilor.

Așteptăm cât mai multe echipe, cât mai mulți sportivi pe care să îi putem ajuta. Să îi ducem acolo unde vrem și noi, unde vor și ei, spre performanță”, a precizat Daniel Lupașc.

Primii care au apelat rapid la avantajele tehnicii care contribuie la stimularea și dezvoltarea unor abilități sportive au fost jucătorii de la echipa de baschet a Clubului Sportiv Școlar din Târgoviște. Carmen Tocală, președinta Federației Române de Baschet, este mulțumită și mândră de acest lucru. De faptul că de aici derivă în mod excelent performanța.

„Suntem bucuroși să vedem că știința sportului se dezvoltă în România, că suntem gata să ne apropiem de performanță prin metode și mijloace moderne. Sunt convinsă că vom lucra bine pe viitor și că sportivii noștri au de câștigat. Mă bucură foarte mult că, la prima vedere, indiferent de talie, baschebaliștii se descurcă foarte bine”, a precizat Carmen Tocală.

Cătălin Tănase, președintele Clubului Sportiv Școlar și antrenor de baschet, s-a bucurat pentru faptul că Târgoviște dispune acum, în premieră în România și în Europa de Est, de o asemenea sală de antrenament, care implementează tehnologii noi utile în susținerea performanței.

„Mă bucur să avem în Târgoviște o asemenea sală. Bineînțeles, avem în oraș săli bune, bine dotate, dar sala inaugurată astăzi este puțin mai diferită, fiindcă utilizează mijloace moderne și cred că aparatele pe care le are această sală în dotare vor ajuta, în special, sportivii de performanță. Tinerii care au îmbrățișat anumite discipline sportive vor putea să își dezvolte diferite abilități, și aici mă refer la agilitate, la viteză de reacție, la viteza de deplasare și multe altele. Lucruri care nu se dezvoltă într-o sală de fitness. Acolo merg oamenii să își dezvolte musculara, aici dezvoltăm calități motrice, care vor ajuta tinerii sportivi să crească în valoare”, a spus Cătălin Tănase.

Cristian Savu, președintele Clubului Sportiv Târgoviște, l-a felicitat la rândul său pe Daniel Lupașc pentru faptul că s-a angajat într-un astfel de demers al calității și performanței.

„Sunt convins că ceea ce a făcut Daniel aici o să aducă plus valoare sportului dâmbovițean și o să ajute echipele noastre în a se dezvolta, în a se perfecționa continuu”.

Sensei Florentin Marinescu s-a arătat profund emoționat și satisfăcut de ceea ce a văzut la Târgoviște. A spus maestrul că tinerii iubitori de sport, cei dăruiți unor discipline, pot acum, prin pregătirea desfășurată în această sală, să își corecteze abilitățile, să le controleze și să le transforme în performanță. Pregătirea fizică capătă valoare.

„Aici, pe lângă faptul că se face mișcare, se trezește în subconștient ideea de a face mai mult, de a face performanță”, a mărturisit maestrul Florentin Marinescu.

Jucătorii echipei de baschet au făcut în final o scurtă demonstrație de antrenament, folosind sistemul „Speed Lab”.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Șase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!

Publicat

pe

Anul 2026 a fost unul rodnic în activitate pentru Hotel Peștera Wellness & Spa din Stațiunea turistică de interes național Peștera – Padina, dar și în premii, distincții care atestă confortul, inovația, excelența, profesionalismul echipei ce deservește acest complex hotelier de cinci stele, unic în peisajul turistic montan românesc și, cu siguranță, printre puținele din Europa care oferă servicii de un înalt nivel.

Dovadă stau cele șase premii prestigioase pe care Hotelul Peștera Wellness & Spa le-a obținut la World Luxury Awards. Acest colț de vis din inima Bucegilor, creație a familiei de antreprenori Calcan, a fost nominalizat „Cel mai bun hotel de lux din România”, „Best Luxury Wellness Hotel in România”, „Cel mai bun spa Luxury Forest din România”, „Best Luxury Wellness Spa in România” și „Cel mai bun spa Luxury Mountain din Europa de Est”.

„În spatele fiecărui premiu stă o echipă dedicată, a cărei pasiune și atenție la detalii fac fiecare experiență specială. Echipa noastră, mulțumim că ați făcut acest lucru posibil. Și oaspeților noștri, mulțumim pentru încrederea acordată și pentru că ați făcut parte din călătoria noastră. Şase premii. O pasiune comună pentru ospitalitatea excepțională”, este mesajul transmis de conducerea Hotelului Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Nucet. Apel la solidaritate pentru sprijinirea unei familii greu lovite de soartă!

Publicat

pe

Un adevărat gest de solidaritate, de concetățean care se implică cu sufletul, cu mintea și cu fapta atunci când situația o impune a făcut primarul comunei Nucet, Luisa Bărboiu. Și nu este pentru prima dată când edilul acestei localități, ia taurul de coarne și, prin forța exemplului, pornește campanii de sprijinire a unor consăteni care au fost victimele unor situații neprevăzute din existența lor.

Luisa Bărboiu a cerut, zilele trecute, tuturor oamenilor din comună și nu numai, să sară în sprijinul unei familii năpăstuite din Cazaci, căreia, acum, în prag de iarnă, casa și agoniseala de-o viață le-au fost mistuite de flăcări.

„Pentru că un mare necaz s-a abătut peste o familie din satul Cazaci, familia Ungureanu Marius și Daniela, mai precis un incendiu puternic le-a mistuit o locuință, fac apel la dumneavoastră pentru un ajutor umanitar. Ați dovedit de multe ori că se poate! Ați contribuit fiecare cum ați putut! Sunt convinsă că o veți face și de aceasta dată! Noi, primăria, vom interveni cu utilajul din dotare și cu un ajutor financiar conform unei hotărâri a Consiliului Local. Vă rog, vă îndemn pe fiecare, pentru că ne aflăm în pragul iernii, să încercăm să le fim de folos. Cu ce poate fiecare. Cu 10, cu 20 lei, mai mult, mai puțin, să ne gândim că puteam fi noi, în locul lor”, este mesajul transmis de primarul Luiza Bărboiu pe paginile de socializare.

La nivelul administrației publice locale Nucet a fost constituită o comisie coordonată de asistentul social Silvia Baracia, care va gestiona toate donațiile în bani sau alte produse materiale de care are nevoie familia greu încercată de soartă.

Toți cei care vor să contribuie pentru sprijinirea acestei familii greu încercate pot contribui cu diferite bunuri, materiale sau cu o donație în bani în contul: RO24BACK0000001992845000, deschis pe numele Daniela Ungureanu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite