POLITIC
Titus Corlăţean, întrevedere cu secretarul general al Comunității Democrațiilor

Președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României, Titus Corlăţean, s-a întâlnit, miercuri – 8 septembrie 2021, cu secretarul general al Comunității Democrațiilor (CoD), Thomas Garrett, care s-a aflat în vizită la Bucureşti, în vederea pregătirii viitoarelor evenimente organizate sub egida Preşedinţiei Române a CoD.
Cu prilejul acestei întrevederi, senatorul Corlăţean a făcut o scurtă prezentare a sistemului politic din România, subliniind câteva dintre elementele specifice, precum: tradiţia istorică a bicameralismului, modul de implementare a principiilor democratice ale echilibrului şi separaţiei puterilor în stat, rolurile Avocatului Poporului şi Curţii Constituţionale în apărarea drepturilor cetăţeneşti şi respectarea Legii fundamentale.
„În acest context, fost discutate aspecte legate de funcţionarea democratică a parlamentului și rolul constituţional al Senatului, de Cameră decizională, în domeniul politicii externe. A fost evidențiat plusul de stabilitate şi predictibilitate al ţării noastre ca actor pe scena internaţională, conferit de faptul că partidele politice parlamentare, în ciuda diferenţelor doctrinare, au ajuns întotdeauna la consens pe temele vitale pentru destinul ţării, precum integrarea europeană şi euroatlantică şi parteneriatele strategice ale României.
Totodată, preşedintele Comisiei pentru politică externă a subliniat angajamentul României în promovarea valorilor democraţiei în plan global, nu doar prin asumarea unor importante responsabilităţi în cadrul unor organizaţii parlamentare şi guvernamentale emblematice pentru apărarea statului de drept şi drepturilor omului, precum Adunarea Parlamentară a Consiliul Europei şi CoD, ci şi prin asistenţa pentru dezvoltare prevăzută de ţara noastră pentru proiecte alocate statelor partenere din vecinătatea Uniunii Europene sau Orientul Mijlociu, aflate, unele dintre ele, în proces de tranziție spre democrație.

Cei doi oficiali au reconfirmat deschiderea pentru întărirea cooperării dintre Parlamentul României şi CoD în scopul consolidării democraţiei parlamentare, cu accent pe deschiderea spre societatea civilă și pregătirea unor noi generaţii de lideri care să apere în continuare valorile democraţiei şi să modernizeze instituţiile acesteia, pentru a veni în întâmpinarea aşteptărilor cetăţenilor şi noilor provocări ale mileniului trei”, se precizează într-un comunicat remis de Senatul României.
La întâlnire au mai participat deputatul Andi-Lucian Cristea, vicepreşedinte al Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor, şi Robert Herman, reprezentant al societăţii civile în cadrul CoD.
Comunitatea Democrațiilor (CoD) a fost înființată în anul 2000, la inițiativa SUA, prin semnarea, de către 106 membre ale ONU, printre care şi România, a Declarației de la Varșovia. CoD este cea mai amplă platformă de dezbatere și schimb de experiență pe tema democrației la nivel global. Consiliul Guvernator, din care fac parte 31 de state, inclusiv România (din 2011), este principalul organ decizional al Comunității Democrațiilor.
România asigură Președinția CoD în perioada septembrie 2019 – septembrie 2022, având ca principale priorități: promovarea democrației pe plan global, ca unic sistem care garantează prosperitatea și dezvoltarea durabilă; facilitarea implicării tinerilor în procesele democratice; relația dintre procesele democratice și tehnologia informației.
Dâmboviţa
AUR cere două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor și a președinților de consilii județene

Senatorul Ciprian Iacob este unul dintre reprezentanții de frunte ai Alianței pentru Unirea Românilor, partid care susține revenirea la alegerea primarilor și președinților de consilii județene în două tururi de scrutin. Spune parlamentarul că astfel sunt respectate democrația și adevăratele principii electorale, iar votul dat de români contează cu adevărat.
Senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Iacob, adept al comunicării și întreținerii unei relații la nivel de permanență cu cetățenii, a postat pe paginile de socializare un text în care își exprimă opinia favorabilă alegerii primarilor și președinților de consilii județene în două tururi de scrutin. Totodată, parlamentarul vrea să afle și opinia electoratului vizavi de această inițiativă a Alianței pentru Unirea Românilor. Alegerile organizate în două tururi de scrutin, consideră Ciprian Iacob, dau mai multă credibilitate procesului electoral.
„AUR susține alegerea primarilor și a președinților consiliilor județene în două tururi. PSD și PNL se opun! Nouă ni s-a părut firesc să alegem democrația, nu cum au ales ei, și cei de la PNL și cei de la PSD, că aleg continuitatea. Vor să-și păstreze în continuare primarii în funcție chiar dacă ponderea cu care un primar sau un președinte de consiliu județean este ales nu este una tocmai corectă, raportându-ne la democrație. Alegerea înseamnă să ai la momentul la care ai stabilit cine va fi primarul unei localități sau președintele de consiliu județean, o bază solidă a votanților care să hotărască fără echivoc că acela este primarul pentru următoarea perioadă de patru ani sau președintele de Consiliu Județean’’, a precizat senatorul AUR Ciprian Iacob.
Dâmboviţa
Dâmbovițeanul Ionuț Săvoiu a revenit la Ministerul Transporturilor pe poziția de secretar de stat

În urma deciziei luate de primul ministru al României, Luca Niculescu, la propunerea avansată de PSD Dâmbovița, respectiv de Corneliu Ștefan – liderul acestei organizații, Ionuț Săvoiu s-a întors la Ministerul Transporturilor pe poziția de secretar de stat. Social democratul dâmbovițean va face parte din echipa ministrului Ovidiu Popa.
„Îmi voi desfașura activitatea nu pentru funcția în sine, ci pentru rezultatele care vor fi obținute împreună cu echipa de aici, muncind cu aceeași determinare și preocupare pentru realizarea politicilor publice și a obiectivelor ministerului, în aria mea de responsabilitate.
Nu este vremea promisiunilor fără acoperire, a soluțiilor nerealiste și nici a discursurilor populiste, cu atât mai mult cu cât traversăm un moment economic și social dificil. Complexitatea și importanța domeniului pentru economie, impactul social imens al măsurilor luate cere analiză riguroasă, planificare, decizii echilibrate, luate cu întelepciune, riguros urmărite în implementare precum și o comunicare publică adecvată.
Ca specialist în domeniul ingineriei geodezice și administrării teritoriului, profesie esențială pentru dezvoltarea infrastructurii în toate modurile de transport, având un masterat în administarea afacerilor și dobândind în cei peste 34 de ani activitate o vastă experiență în plan administrativ la nivel local și central, antreprenorial dar și politic sunt pregatit să continui activitatea în cadrul MTI cu profesionalism, concentrare și dedicare.
Cunosc foarte bine „cartofii încinși” și „oiștile în gard” lăsate de „tik-tokerii” de la USR la MTI din nepricepere, lipsă de experiență și goana lor după imagine cu orice preț. M-au uimit cu tupeul și dorința lor de trece repede în dreptul lor, cu surle și trâmbițe, succesul și rezultatul anilor de muncă asiduă al altora care nu au nici o legătură cu ei. Voi reveni punctual pe aceste subiecte în perioada imediat următoare”, este mesajul transmis de secretarul de stat Ionuț Săvoiu.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 6 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
Dâmboviţaacum 3 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum 3 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița
SOCIALacum 7 zileA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital


























