Connect with us

ACTUALITATE

Discuții stradale cu elevii din Găești, pentru prevenirea faptelor care îi pun în pericol

Publicat

pe

Copiii și tinerii din Găești au fost informați, odată cu începerea anului școlar, cu privire la pericolele la care se pot expune atunci când se află pe stradă și atunci când interacționează cu persoane necunoscute. De asemenea, au fost puse în discuție și aspecte referitoare la traficul de persoane, metodele folosite pentru atragerea minorilor în astfel de situații și modul în care aceștia trebuie să se comporte pentru a se proteja.

Acțiunea de prevenire a fost derulată, ieri – 15 septembrie, în zonele aglomerate din centrul orașului de către reprezentanți ai Jandarmeriei, Poliției, Centrului Antidrog, Centrului Regional Ploiești al Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane și Instituției Prefectului Dâmboviţa. Cu acest prilej, au fost distribuite peste 150 de pliante. Astfel de campanii se vor organiza în perioada următoare și în alte orașe din județ.

În cadrul discuțiilor purtate, le-au fost prezentate copiilor și tinerilor și măsurile instituite la nivel județean începând cu data de 15 septembrie 2021, respectiv:
– obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în spațiile publice deschise, cum ar fi piețe, târguri, oboare, bâlciuri, talciocuri, zone de așteptare (stații de autobuz, peroane, autogări) pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani;
– obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pe o rază de 50 de metri în exteriorul unităților de învățământ din județul Dâmbovița.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Dâmbovița spune nu drogurilor! Seară de teatru, dialog și conștientizare organizată la Târgoviște

Publicat

pe

Deputatul PNL Aurelian Cotinescu, în calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din cadrul Parlamentului României, a demarat la Târgoviște o campanie de conștientizare a pericolului drogurilor, sub titulatura „Dâmbovița spune NU drogurilor”. Precizează Aurelian Cotinescu că acest demers este un apel la implicare, dar și un imbold pentru eficientizarea activității instituțiilor care combat flagelul cconsumului de droguri.

„Nu trebuie să ne declarăm învinși. Lupta împotriva drogurilor și a rețelelor care le distribuie este de lungă durată și cere perseverență, cooperare între instituții și rezultate concrete. Prevenția, sprijinul pentru persoanele afectate și combaterea traficului trebuie să meargă împreună”, a precizat deputatul PNL Aurelian Cotinescu.

Evenimentul se va desfășura pe 4 noiembrie, începând cu ora 17:30, la Cinema Independența din Târgoviște. Este vorba despre o seară de teatru, dialog și conștientizare. Intrarea este liberă.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Dragomirești. Atenție, se oprește apa în satele Râncaciov și Decindeni!

Publicat

pe

Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița anunță întreruperea temporară a furnizării apei potabile în satele Râncaciov și Decindeni din comuna Dragomirești, în vederea realizării unor lucrări de modernizare a infrastructurii de alimentare cu apă.

Miercuri, 28 octombrie 2026, în intervalul 08:00–22:00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă pentru efectuarea unor lucrări de reabilitare a conductei de transport apă potabilă, tronson traversare Râu Dâmbovița.

După reluarea furnizării apei în zona afectată, recomandăm consumatorilor sa nu utilizeze apa pentru consum uman decât după limpezire și fierbere timp de 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator privind calitatea apei potabile vor fi publicate pe site-ul Companiei de Apă Târgoviște-Dâmbovița, în secțiunea dedicată opririlor finalizate: https://catd.ro/tag/opriri-finalizate/.

Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița le mulțumește consumatorilor pentru înțelegere și își cere scuze pentru disconfortul creat de efectuarea acestor lucrări.

BIROUL DE PRESĂ AL CATD

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite