Connect with us

ACTUALITATE

Nu-i de glumă! Se redeschid secțiile COVID de la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște

Publicat

pe

Numărul persoanelor care ajung la spital cu COVID-19 crește de la o zi la alta și în județul Dâmbovița. Din acest motiv, conducerea Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște a decis să redeschidă, începând de astăzi – 27 septembrie 2021, Secția Urgențe Medico-Chirurgicale pentru pacienții COVID, organizată anul trecut în pavilionul Ortopedie. Tot aici funcționează și compartimentul de Terapie Intensivă destinat acestor bolnavi, din păcate, ocupat deja în proporție de 100%. Cu alte cuvinte, nu este deloc de glumit cu valul IV al pandemiei de coronavirus!

De altfel, ne-a precizat dr. Claudiu Dumitrescu – managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște, una dintre marile provocări ale acestei perioade a fost legată de modificările structurale pe care a trebuie să le întreprindă din mers, în funcție de necesitățile care au apărut ca urmare a infectărilor cu noul coronavirus.

„Am început cu transformarea Secției Boli Infecțioase în secție destinată strict pacienților COVID, dar legislația la acel moment ne impunea internarea tuturor pacienților și externarea lor numai după două teste consecutive negative, astfel că era un dezechilibru între numărul de internări, care era foarte mare, și numărul de externări. După ce am depășit această capacitate, a trebuit să alocăm o altă clădire și ne-am dus spre Ortopedie, noi având un sistem multipavilionar la Spitalul Județean, care a fost benefic în această situație. Am numit-o Urgențe Medico-Chirurgicale. Am creat aici un compartiment de Terapie Intensivă destinat pacienților COVID. Clădirea fiind veche ne-a permis doar 8 locuri, dar totul este nou-nouț. După ce am fost depășiți și aici, am alocat o a treia clădire – Recuperare Medicală, aici având la unul dintre etaje Secția Pneumologie”.

În cadrul dezbaterii pe teme de sănătate, pe care a organizat-o Consiliul Județean Dâmbovița săptămâna trecută, dr. Claudiu Dumitrescu a vorbit și despre alte provocări impuse de pandemie, în special administrarea oxigenului la pacientul cu COVID.

„La început, rețeaua de oxigen centralizat la nivelul spitalului era extinsă la un număr limitat de paturi – Secțiile Boli Infecțioase și Recuperare Medicală nu aveau oxigen la patul bolnavului, astfel că a trebuit să ne adaptăm, pentru că autoritățile centrale ne cereau să internăm, fără niciun sprijin decât cel verbal. Chiar și acum se întâmplă la fel. La videoconferința de ieri (nota redacției: 21 septembrie), am fost dezamăgit să aflu că sfatul autorităților centrale este să găsim soluții locale și să îi informăm asupra celor aplicate. Poate că nici dânșii nu au o soluție miraculoasă, dar am avut alte așteptări.

Reclama

Revenind la administrarea oxigenului la pacientul COVID, a trebuit să facem situației și să ne adaptăm cu oxigen sub formă de tuburi la fiecare bolnav, ceea ce presupunea o manipulare extrem de dificilă și cu un grad de periculozitate extrem de ridicat. Anul acesta, prin diverse lucrări, care au fost laborioase și au presupus mutarea pacienților dintr-un sector în altul, am extins rețeaua de oxigen centralizat. Precizez că Spitalul Județean din Târgoviște are și stație proprie de oxigen, care însă nu face față la nivelul consumului actual. Am extins și la nivelul Secției Boli Infecțioase, și la Ortopedie, și la Recuperare Medicală”, a explicat managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște.

Și la toate aceste probleme, s-a adăugat criza de personal, în special lipsa de medici, resimțită și mai puternic în perioada de pandemie.

„Exemplul cel mai elocvent este Secția de Terapie Intensivă. Avem una non-covid, cu 30 de paturi, și compartimentul Covid cu 8 paturi. Ne desfășurăm activitatea în cele două sectoare cu 5 medici specialiști de terapie intensivă angajați. Nu este cea mai grea situație la nivel de țară, dar trebuie să țineți cont că asigurăm activitatea la nivel de gardă cu un singur medic. Acesta trebuie să alerge între două compartimente, în două locații diferite ale spitalului, fiind la limita malpraxisului. Dacă ne gândim de care parte a malpraxisului, intrăm în panică”, a declarat dr. Claudiu Dumitrescu.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Frigul la purtător: ce schimbă cu adevărat o cutie electrică în portbagaj

Publicat

pe

Dacă ai mers vreodată ore bune pe autostradă cu o pungă de gheață care se topea sub ochii tăi, știi exact de ce o ladă frigorifică auto nu mai e un moft, ci un accesoriu care redefinește confortul călătoriei.

Cum funcționează răcirea în mișcare

O ladă frigorifică auto nu lucrează ca un termos. Ea consumă energie din priza de 12V a mașinii și menține o temperatură setată, indiferent de căldura din exterior.

Modelele cu compresor, de exemplu, răcesc activ până la -20°C – performanță imposibilă pentru variantele cu efect Peltier.

Diferența contează mai ales pe drumuri lungi. Un Peltier scade temperatura cu circa 20-25°C față de ambient, în timp ce compresorul o menține constant la valoarea dorită.

Reclama

Există trei categorii principale de utilizatori:

  • Familii cu copii mici, care au nevoie de lapte sau medicamente la temperaturi precise
  • Șoferi profesioniști care petrec nopți în cabina camionului
  • Pasionați de camping și drumeții care nu vor să depindă de magazine sau stații de alimentare

Lada frigorifică auto: ce parametri chiar contează la cumpărare

1. Capacitatea în litri e primul număr pe care îl vezi, dar nu cel mai important. O ladă de 30 de litri cu un compresor eficient bate oricând o cutie de 50 de litri cu Peltier slab.

2. Consumul energetic este critic dacă mașina stă oprită. Modelele moderne cu invertor consumă între 30 și 60W – echivalentul unui bec. Câteva cifre utile:

3. Zgomotul este un factor ignorat frecvent. Un compresor slab izolat poate produce 45-50 dB – deranjant dacă lada stă în habitaclu. Caută specificații sub 40 dB dacă o folosești în interior.

Greșeli frecvente care strică experiența

Mulți cumpără o ladă frigorifică fără să verifice compatibilitatea cu priza de bord.
Unele prize se opresc automat când motorul e oprit – lada se decuplează, iar alimentele se încălzesc. Soluția: un cablu conectat direct la baterie, cu siguranță inclusă.

Reclama

Un alt mit: cu cât e mai grea, cu atât e mai bună. Greutatea e dată de materialul carcasei, nu de calitatea sistemului de răcire.
Orientarea contează și ea. Lada trebuie să stea orizontal – dacă o pui pe lateral, compresorul poate defecta. Detaliu mic, dar cu impact mare pe termen lung.

Până la urmă, câte experiențe de călătorie ai ratat pentru că n-aveai unde păstra ceva rece la îndemână?

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Președintele Camerei de Comerț Dâmboviţa a propus reguli clare și egale pentru toți operatorii din HoReCa

Publicat

pe

Valentin Calcan, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, a participat ieri, 10 septembrie 2026, la reuniunea Consiliului Consultativ al Turismului. Președintele Camerei de Comerț Dâmboviţa a profitat de această ocazie pentru a pune în dezbatere problemele generate de actualul sistem de clasificare a restaurantelor din România.

A spus antreprenorul în industria ospitalității Valentin Calcan, patronul Hotelului Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi, că, în momentul de față, anumite restaurante integrate în structuri turistice sunt supuse clasificării de către autoritatea centrală pentru turism, în timp ce alte restaurante, care oferă în esență aceleași servicii consumatorilor, funcționează în afara acestui sistem.

„Cred că avem nevoie de reguli clare și egale. Dacă două restaurante oferă același serviciu, trebuie să existe o justificare foarte clară pentru care unul este obligat să fie clasificat, iar celălalt nu. Nu propunem o nouă autorizație și nici mai multă birocrație, ci analizarea unui sistem coerent și echitabil pentru întreaga industrie”, a precizat Valentin Calcan în cadrul reuniunii.

Propunerea avansată de președintele Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Dâmbovița vizează separarea clară între autorizare, care vizează respectarea condițiilor legale de funcționare și siguranță, și conceptul de clasificare, care trebuie să ofere consumatorului informații privind nivelul de confort, dotări și servicii oferite.

Este necesară analizarea oportunității unui sistem unitar de clasificare, aplicabil în condiții egale restaurantelor, indiferent dacă acestea funcționează independent sau în cadrul unei structuri turistice.

Reclama

„Obiectivul unei eventuale modificări legislative nu trebuie să fie reprezentat de introducerea unei noi autorizații, ci simplificarea, uniformizarea regulilor și creșterea transparenței pentru consumator, în condiții concurențiale egale pentru toți operatorii din industria ospitalității”, a concluzionat Valentin Calcan – președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița.

De precizat că la Reuniunea Consiliului Consultativ al Turismului au mai participat Irineu Darău, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, secretarul de stat Dan Adrian Pop și directorul general Alin Grigore.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite