Connect with us

Dâmboviţa

La ce ne folosește acest Guvern de incapabili? Lăsată pe mâna lui Cîțu, țara se duce de râpă!

Publicat

pe

Deputatul PSD de Dâmbovița Marian Țachianu consideră că a venit momentul ca Guvernul Cîțu să plece acasă. Până acum, nu a făcut nimic bun pentru țară, ci doar în folosul lor. Problemele României au fost lăsate undeva în spatele intereselor partinice.

„România se află într-o situație deosebit de gravă din punct de vedere medical din cauza pandemiei, dar și a incapacității principalului partid de guvernământ, PNL, de a gestiona această criză sanitară. Până acum, liberalii s-au arătat preocupați de propriile interese, iar țara a fost condusă din inerție.

În timp ce în alte state din Uniunea Europeană se ia în discuție ridicarea restricțiilor, revenirea la normalitate, în România am depășit 12.000 de cazuri zilnice de infectare cu coronavirus. Suntem, din păcate, fruntași în Europa la acest capitol trist. Și cum să nu fim așa când cei care ar trebui să se ocupe de soarta poporului, să fie un exemplu de conduită, au organizat un congres cu 5.000 de participanți, sfidând toate regulile medicale, sociale și de bun simț? Și dacă ar fi numai atât!

Explozia prețurilor la gaze naturale și la electricitate a pornit un tăvălug care îi va strivi pe români în această iarnă. Coșmarul încă nu a început… La ce ne folosește acest Guvern de incapabili?

Moțiunea de cenzură reprezintă singurul demers democratic prin care putem înlătura actuala putere. Trimiterea acasă a lui Cîțu și a cabinetului său. Organizarea alegerilor anticipate. Întoarcerea la popor. Așa nu se mai poate. Lăsată pe mâna lui Cîțu, țara se duce de râpă”, a declarat, pentru incomod-media.ro, deputatul Marian Țachianu.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Eveniment aniversar al arhitecților, organizat la Târgoviște pe 9 octombrie 2026

Publicat

pe

Filiala Teritorială Muntenia Vest a Ordinului Arhitecților din România organizează la Târgoviște, vineri – 9 octombrie 2026, la sediul de pe Centrul Vechi (strada Alexandru Ioan Cuza, Nr. 12), începând cu ora 10:00, o serie de acțiuni prin care să aducă mai aproape de publicul larg arhitectura locală din cele trei județe care compun filiala: Dâmbovița, Ilfov și Giurgiu. De asemenea, un alt obiectiv al acestui eveniment îl reprezintă consolidarea relațiilor dintre Ordinul Arhitecților, ca organizație profesională, și partenerii locali și județeni direct implicați în construirea unui mediu construit de calitate – se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.

Reamintim că în 2026 s-au împlinit 25 de ani de la momentul când a fost înființată, prin Legea 184/2001, organizația profesională Ordinul Arhitecților din România, mandatată de statul român să vegheze la calitatea produsului de arhitectură și la standardele unei profesii cu impact profund asupra vieții oamenilor. Evenimentul de vineri 9 octombrie 2026, organizat la Târgoviște, este dedicat acestui moment aniversar și urmărește să creeze contexte de întâlnire între toți actorii de care depinde calitatea mediului construit: arhitecți, locuitori, administrație, mediul academic, organizații profesionale și societatea civilă. De altfel, în preajma Zilei Mondiale a Arhitecturii (5 octombrie), arhitecții din întreaga țară deschid, prin cele 22 de filiale teritoriale OAR, porți și dialoguri despre cum construim mai bine în următorii ani.

„Ne dorim ca oamenii să înțeleagă rolul arhitectului în societate și modul cum această profesie schimbă în bine mediul construit din localitățile pe care fiecare dintre noi le apreciem și le numim acasă”, spune arh. Dumitru Barbu – președinte OAR Muntenia Vest.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Ocol silvic privat a tăiat lemne ilegal și a încărcat date false în aplicația SUMAL

Publicat

pe

Jandarmii din județul Dâmbovița au constatat, în urma unei acțiuni de control, că reprezentanții unui ocol silvic privat încercau să acopere cu documente fictive cantități însemnate de material lemnos tăiat ilegal. În urma verificărilor, jandarmii au aplicat 5 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 6.000 lei și au întocmit un proces-verbal de sesizare pentru o posibilă infracțiune informatică – ne informează IJJ Dâmbovița.

„Neregulile au fost constatate după ce jandarmii au depistat, în zona împădurită din localitatea Mărcești, cinci transporturi consecutive de material lemnos. Toate avizele electronice de însoțire proveneau de la același ocol silvic privat. În urma cubajului faptic efectuat de specialiști, s-a constatat o discrepanță majoră între volumele de masă lemnoasă înscrise în aplicația SUMAL, respectiv 7 metri cubi și realitatea din autoutilitară și atelajele hipo, cantitățile transportate ilegal fiind mai mari cu aproximativ 5 metri cubi.

Pe parcursul aceleiași acțiuni, un alt contravenient a prezentat organelor de control fotografia unui aviz electronic de însoțire. În mod suspect, în urma verificărilor în baza de date SUMAL, documentul nu figura ca fiind emis sau introdus in aplicație, fapt ce indică o tentativă de eludare a sistemului de monitorizare prin generarea de avize fictive offline.

Conducătorii vehiculelor au recunoscut verbal în fața jandarmilor că au încărcat în mașină și căruțe exact cantitățile indicate și cubate direct de către reprezentantul ocolului silvic privat. Cercetările au fost preluate de politiști, urmând a fi stabilite măsurile legale”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de Jandarmeria Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite