ACTUALITATE
Este mai rău ca în valurile pandemice anterioare! Semnal de alarmă tras de managerul Spitalului Județean din Târgoviște

Valul patru al pandemiei de coronavirus, varianta indiană, a lovit cumplit România. Situația este una critică. Medicii și managerii de spitale trag un semnal de alarmă asupra coșmarului în care tocmai am intrat. Dacă rata de infectare continuă în același ritm, unitățile sanitare nu vor mai face față afluxului de pacienți, mulți în stare gravă.
Dr. Claudiu Dumitrescu, managerul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, ne-a declarat, astăzi – 7 octombrie 2021, cu mâhnire, că, în ultimele 24 de ore, în unitatea pe care o coordonează au decedat 8 dâmbovițeni bolnavi de COVID. Asta în condițiile în care, în același interval de timp, au fost internate 16 persoane infectate cu coronavirus.
Claudiu Dumitrescu ne-a informat că toate cadrele medicale sunt pe baricade, în luptă cu temutul virus, varianta indiană, care este, din păcate, mult mai contagioasă.
„Este mai rău ca în valurile pandemice anterioare. Ne confruntăm cu o creștere alarmantă a numărului de cazuri. Am fost nevoiți, din cauza afluxului de pacienți care necesită spitalizare, să pregătim din toate clădirile pe care le-am alocat pacienților COVID. Ultima a fost cea cunoscută drept Recuperare Medicală, pe care am deschis-o săptămâna trecută”.

Managerul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște se gândește cu groază că situația ar putea scăpa de sub control. Dacă ritmul îmbolnăvirilor cu coronavirus crește, ar fi nevoie de găsirea unei noi locații unde să fie internați pacienții COVID. Deocamdată, soluția de ieșire din acest impas nu a fost găsită. Se speră într-o reducere a cazuisticii COVID.
„Mai avem astăzi în cadrul Spitalului Județean 54 de locuri libere destinate pacienților infectați cu coronavirus. 14 la Boli Infecțioase, 27 la Pneumologie, 4 la Ortopedie, câteva la urgențe medico-chirurgicale asociate COVID și câteva la Ochiuri, pentru bolnavii cu afecțiuni psihice”, ne-a spus dr. Claudiu Dumitrescu.
Listă de așteptare pentru ATI COVID
Valul patru al pandemiei este considerat de managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște a fi unul deosebit de agresiv, cu mult mai rău, mai problematic decât cele anterioare.
„La Secția Terapie Intensivă destinată pacienților cu COVID nu avem locuri. Și dacă apar, se ocupă imediat. Sunt cel puțin 10 pacienți în faze ale boli destul de îngrijorătoare care așteaptă. Nici nu pot fi transferați nicăieri în țară, întrucât toată România este blocată pe sectorul Terapie Intensivă COVID”, ne-a mai mărturisit șeful spitalului din Târgoviște.

În secțiile destinate tratării bolnavilor cu COVID sunt internați deopotrivă și tineri și bătrâni. La Târgoviște, nu este spitalizat cu coronavirus niciun copil, pentru ei spitalul Moreni fiind unitate medicală suport. Din păcate, au fost repuse de temutul coronavirus chiar și persoane tinere.
„Proporția de infectare este covârșitoare la pacienții nevaccinați. Am observat, urmărind o statistică provizorie pe care am făcut-o la Spitalul Județean, că pacienții vaccinați fie fac forme mai ușoare, fie, dacă ajung la forme severe, supraviețuiesc. Practic, vaccinul ar cam face diferența între viață și moarte. Au mai fost și persoane vaccinate care au avut alte boli, dar au trecut cu bine prin boala generată de coronavirus”, a adăugat medicul Claudiu Dumitrescu.
Managerul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște recomandă cetățenilor să nu trateze cu indiferență nici măcar ceea ce numim banalele simptome de răceală
„Trebuie să fim foarte atenți la orice semnal pe care ni-l dă organismul. Simptomele, ca cele de simplă răceală, pot să se manifeste ulterior zgomotos într-o evoluție nefavorabilă”.
Claudiu Dumitrescu îi sfătuiește pe dâmbovițeni să se adreseze medicului imediat ce apar simptome de gripă sau răceală. Toți cei care ajung la doctor în timp util au șanse de supraviețuire
„Din păcate, unii pacienți vin cu forme medii la spital, refuză internarea și se reîntorc peste câteva zile cu forme severe. Practic, nu mai avem soluții pentru a-i salva”.
Există în rândul unor pacienți o teamă de spital. Vor să stea acasă. Le este frică ca nu cumva în unitatea medicală să li se întâmple ceva rău. Nu suportă să fie singuri, spun că este chinuitor cu masca de oxigen. Refuzul de a sta internat pentru bolnavul cu coronavirus, de multe ori, înseamnă o auto condamnare la moarte.
Nu au fost sistate intervențiile chirurgicale și internările pentru ceilalți bolnavi cu afecțiuni grave
Claudiu Dumitrescu infirmă zvonurile cum că, în această perioadă, bolnavii cu afecțiuni grave, altele decât COVID, nu ar mai fi acceptați la internare. Ne-a spus managerul Spitalului Județean Târgoviște că urgențele nu sunt neglijate sub nicio formă, la toate specialitățile.
„Am primit un ordin în care ni se spune că se sistează intervențiile chirurgicale și internările, cele care nu sunt de urgență, cele programate și care pot fi reprogramate. Medicul curant este obligat să specifice în foaie, dacă internează un pacient, care a fost urgența pentru care a internat pacientul respectiv. Fac excepție de la această interdicție de a interna pacienți care pot fi reprogramați: nașterile și spitalizarea bolnavilor oncologici. La celelalte specialități și afecțiuni, se internează doar ce constituie urgență”, ne-a precizat Claudiu Dumitrescu.

Această măsură privind sistarea internărilor programate are ca efect reducerea numărului de pacienți pe anumite specialități, astfel încât să fie păstrat un eventual surplus de personal medical care, în caz de forță majoră, să poată fi mutat rapid în zona COVID.
Din cauza creșterii alarmante a cazurilor de coronavirus, timpii de așteptare la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște au crescut la câteva ore.
Cât privește medicamentele și materialele de protecție, stocurile sunt suficiente la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște. Sunt ceva probleme pe zona COVID, în sensul că anumite antivirale vin în cantități insuficiente.
„Acestea nu sunt achiziționate de spitalul nostru, ci de Ministerul Sănătății, prin repartiție națională. De aceea ne vin cantități mici”.
S-au luat măsuri pentru a preveni tragedii precum cea de la Constanța
A ținut să menționeze în mod special managerul Claudiu Dumitrescu faptul că, la Târgoviște, s-au luat măsuri pentru a nu se întâmpla evenimente tragice, gen Constanța, Piatra Neamț sau Matei Balș. S-au făcut investiții în ultimul an și, în plus, rețeaua de oxigen a spitalului este verificată continuu.
„Avem contracte de mentenanță pentru instalația de oxigen. Avem contracte de mentenanță pentru prizele de oxigen, pe partea electrică. La Terapie Intensivă COVID, avem montată instalație electrică nouă. De asemenea, tablourile electrice au fost schimbate cu unele moderne.
Avem instalație de oxigen centralizat nouă, atât la Terapie Intensivă COVID, cât și la Boli Infecțioase și Pneumologie. Au fost realizate în anul 2020. Avem, de asemenea, și un contract cu un serviciu de pompieri privat. Aceștia, toată ziua, patrulează prin toate secțiile spitalului. Totodată, angajații din cadrul serviciul nostru tehnic fac în permanență verificări și reverificări la instalații. Dispunem de un număr sporit de stingătoare, toate verificate și în garanție. Avem și stingătoare automate.
Noi avem totul supravegheat foarte atent, mai ales Secția de Terapie Intensivă COVID. Sunt instalate camere de luat vederi în fiecare salon, iar asistenții care sunt de serviciu urmăresc imaginile în permanență. Ușile de la saloane sunt prevăzute și cu geam, cu vizor, pentru a urmări tot timpul pacienții. Avem stație centrală, cu interfoane. Dispunem și de detectoare mobile de oxigen în toate sectoarele. Asistenții merg cu aceste detectoare în buzunare”, ne-a mai precizat Claudiu Dumitrescu.
ISU Dâmboviţa a refuzat alocarea unei autospeciale de stingere la Spitalul Județean
Există și o nemulțumire a managerului Spitalului Județean vizavi de relația cu ISU Dâmbovița. După ultima tragedie, cea de la spitalul din Constanța, când 7 pacienți internați în secția terapie intensivă COVID au murit arși, iar ulterior au mai decedat alți trei oameni, Claudiu Dumitrescu a cerut Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și ISU Dâmbovița detașarea unei autospeciale de stingere a incendiilor la spitalul județean astfel încât să fie exclusă orice posibilitate de a se produce vreo nenorocire de tipul celei de la Constanța. O măsură de precauție bine gândită. Din păcate, conducere ISU Dâmbovița nu a fost de acord cu această solicitare. Răspunsul a fost unul cel puțin ciudat și parcă indiferent.
„Ni s-a răspuns că avem obligativitatea obținerii autorizației de securitate la incendiu. Știm asta. Mai avem anumite clădiri neautorizate. Dar vorbim de o procedură extrem de complexă, iar în contextul pandemiei nu am putut realiza acest lucru. Am început o nouă procedură de întocmire a documentației, dar asta este urmată de o operațiune extrem de complexă care implică construcția de scări exterioare, interioare, care nu se pot executa în această perioadă dificilă de pandemie.
Ne-au mai răspuns că avem contract cu pompierii privați și să solicităm acestora, contra cost, mașină de stingere a incendiilor. Eu zic că, în contextul în care sănătatea este o prioritate națională, ar trebui ca ISU să acorde o altă atenție problematicii. Adresa trimisă nouă este penibilă, ținând cont de situația în care ne aflăm. Ne-au mai spus că se află la 2 km distanță și vin repede, în două minute, dacă se întâmplă ceva. Greu de crezut”, a spus Claudiu Dumitrescu legat de această situație.
ACTUALITATE
Județul Dâmbovița a rămas fără prefect. Marian Tănase și-a dat demisia

Politică face întotdeauna victime colaterale, vorbim despre oamenii dedicați comunității, cei care, prin activitatea depusă, profesional, tenace, cu dorința lucrului bine făcut în cadrul demnităților atribuite, au performat, au demonstrat că se poate și altfel, pentru comunitate, pentru cetățeni.
Marian Tănase, prefect al județului Dâmbovița, este unul dintre ei. Astăzi – 28 aprilie 2026, și-a încheiat mandatul, ca urmare a ruperii coaliției de guvernare PSD – PNL – USR – UDMR. Dar nu trebuie să îi trecem cu vederea pe șefii unor instituții publice, care, indiferent de rezultate, trebuie să plece de pe pozițiile ocupate pentru că astea sunt cutumele. Debarci de la putere împreună cu cei care ți-au validat încrederea!
A spus Marian Tănase, în ultima sa declarație publică în calitate de prefect al județului Dâmbovița, că încheie mandatul nu ca pe o simplă funcție, ci ca pe o misiune asumată, fără rezerve, aceea de a reprezenta statul și de a lucra pentru siguranța și interesul cetățenilor județului Dâmbovița.
„Am exercitat această responsabilitate cu convingerea că funcțiile publice nu sunt despre putere, ci despre măsură, echilibru și capacitatea de a lua decizii corecte, chiar și atunci când ele nu sunt cele mai ușoare.
Am crezut și cred în instituții puternice, în reguli respectate și în responsabilitate asumată până la capăt. În acest spirit, fiecare acțiune a fost ghidată de un principiu simplu: interesul public nu se negociază.
Fac acest pas cu aceeași rigoare cu care mi-am exercitat atribuțiile: cu luciditate, cu respect față de cadrul instituțional și în deplină concordanță cu deciziile și direcția politică pe care le împărtășesc și le respect. Consider că loialitatea față de principiile unei echipe și coerența actului de guvernare sunt esențiale într-un stat funcțional.
Privesc în urmă cu convingerea că acest mandat a fost unul al acțiunii. Am lucrat pentru consolidarea unui climat de siguranță la nivelul comunităților, pentru o coordonare mai eficientă a structurilor deconcentrate, pentru întărirea dialogului social și pentru gestionarea responsabilă a situațiilor dificile, de la crize generate de fenomene naturale până la teme sensibile care țin de protecția persoanelor vulnerabile.
Am susținut constant ideea că administrația nu trebuie să fie doar prezentă, ci relevantă, capabilă să anticipeze, să prevină și să răspundă. În acest sens, fiecare demers inițiat a avut în centru interesul public și nevoile reale ale oamenilor.
Nimic din ceea ce s-a realizat nu ar fi fost posibil fără parteneriat. Le mulțumesc tuturor instituțiilor publice, autorităților locale, structurilor de ordine și siguranță publică, mediului asociativ și tuturor celor care au înțeles că doar prin colaborare putem construi durabil. Le mulțumesc, în mod deosebit, colegilor din Instituția Prefectului pentru profesionalism, echilibru și dedicare.
Plec din această funcție cu conștiința împăcată că am servit corect, cu demnitate și fără compromisuri interesul cetățenilor. Viitorul se construiește prin seriozitate, coerență și solidaritate, iar Dâmbovița are resurse și are oameni valoroși”, este mesajul transmis de Marian Tănase, până astăzi prefect al județului.
ACTUALITATE
Comunitatea din Românești se implică trup și suflet pentru construirea altei biserici în sat

Înalt Prea Sfinția Sa Nifon, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei, a săvârșit, ieri, după-amiază, împreună cu un sobor de preoți, slujba de punere a pietrei de temelie pentru noua biserică parohială din satul Românești, comuna Potlogi. Lăcașul de închinăciune va purta hramurile „Sfânta Treime” și „Acoperământul Maicii Domnului”. La acest eveniment religios au participat sute de credincioși, primarul localității – Viorel Drăghici, președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, vicepreședinta Luciana Cristea, prefectul Marian Tănase, parlamentarii Carmen Holban și Laurențiu Neculăescu, secretarul de stat Ionuț Săvoiu, consilieri locali și județeni, alți reprezentanți ai administrației publice locale și județene.
De ce a trebuit să se mobilizeze comunitatea pentru a fi construită o nouă biserică? Este o adevărată poveste, la finalul căreia am văzut că oamenii din Românești sunt deciși să își ducă idealul până la capăt, chiar dacă eforturile financiare sunt imense. Piatra de temelie pentru noul așezământ de închinăciune a fost pusă cu acordul și la inițiativa IPS Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, și prin implicarea nemijlocită a preoților parohi Mihail Cătălin Dumitru și Marian Mihai Coman, alături de care s-a aflat în toate demersurile, edilul comunei – Viorel Drăghici.

La Românești exista o biserică veche, construită pe la 1878, micuță, trecută prin vreme și vremuri, nu mai făcea față afluxului de credincioși și nici nu i se puteau aduce îmbunătățiri, din cauza faptului că era inclusă în patrimoniul istoric național. Pentru a ieși din această situație, acum aproape 25 de ani, preotul paroh de atunci a vrut să construiască în aceeași curte o biserică nouă, dar nu a putut duce proiectul la capăt, deși existau fonduri, donații și deschidere din partea comunității. Ctitorii au pornit chiar și demersurile necesare la Ministerul Culturii pentru declasificarea clădirii vechi din categoria monumentelor istorice, cu intenția de a o demola. Documentele au zăcut ani buni pe la Minister, negăsindu-se soluții de rezolvare. Credincioșii din sat, dornici de a avea o biserică nouă, așa cum trebuie, nu au stat pe loc în așteptarea răspunsurilor de la autoritățile competente. Neinspirat, neavând avizele și autorizațiile necesare, impulsionați doar de credință, s-au pus pe lucru, crezând că ulterior vor veni și aprobările necesare. La un moment dat, Primăria, ca autoritate publică locală care veghează la respectarea legalității în aria sa de atribuții, a intervenit și a sistat lucrările. Demersul a fost unul normal în circumstanțele date, când totul se făcea într-adevăr sub impulsul curat, sincer, necesar, al ridicării unei noi biserici, dar cu nerespectarea legilor statului. Șantierul s-a închis într-o fază destul de avansată și care a provocat uimire în rândul opiniei publice, devenind chiar un fel de curiozitate a momentului. Micuța biserică, cu hramul Sfântul Nicolae, monument istoric, a fost înglobată în noua construcție. Practic, în jurul ei au fost ridicate zidurile noii biserici. Se aștepta declasificarea din lista monumentelor istorice, după care ar fi urmat să fie demolată. Aprobările de la Ministerul Culturii nu au mai venit, așa că întreaga comunitate s-a decis să construiască o altă biserică.

Astfel am ajuns la ziua de ieri, 26 aprilie 2026, una memorabilă pentru creștin ortodocșii din Românești care au fost de față la slujba religioasă prilejuită de punerea pietrei de temelie la noua biserică. Această se va înălța mândră, fără să mai existe niscaiva opreliști de factură birocratică.
La evenimentul de ieri, IPS Nifon, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei, a vorbit în fața credincioșilor din Românești despre importanța zidirii unei noi biserici, o adevărată casă a lui Dumnezeu, boltă către Cer. A mai spus Înalt Prea Sfinția Sa Nifon că locul sfințit pe care urmează să fie înălțată o biserică devine un spațiu sacru, unde pământul și cerul intră în conexiune, unde timpul se întâlnește cu veșnicia.
„Biserica este cea care a susținut, dea lungul istoriei, aspirațiile poporului nostru și ia conferit o frumoasă și nobilă identitate spirituală; de aceea, Ortodoxia este cu adevărat „mamă a neamului românesc”. Astfel, zidirea unei biserici reprezintă un moment de bucurie și solidaritate pentru orice comunitate locală, îmbogățind patrimoniul spiritual național și contribuind la aprofundarea unității și comuniunii dintre credincioși”, a adăugat Înalt Prea Sfinția Sa, Nifon – Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei.

Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, nu numai că a participat la acest moment solemn, cu o înaltă încărcătură emoțională, spirituală și istorică, ci a pus și un cancioc de mortar la temelia sfântului lăcaș de închinăciune de la Românești. A precizat președintele CJD că biserica care se va înălța în acest sat va fi un adevărat simbol al credinței și unității.
„Un spațiu în care oamenii își vor regăsi liniștea, speranța și încrederea de care avem nevoie cu toții. Sunt convins că noua biserică din Românești va deveni un loc de reculegere, rugăciune și sprijin sufletesc pentru toți cei care îi vor trece pragul”, a spus Corneliu Ștefan.

Dâmboviţaacum o săptămânăConductă de gaze fisurată de un autoturism la intrare în Târgoviște. Circulația blocată pentru zeci de minute
Dâmboviţaacum 5 zileCopil de 7 ani, accidentat pe trecerea de pietoni de un autoturism condus de o femeie
Argeșacum 5 zilePușcă de vânzare la tarabă! Arma avea montat și amortizor de sunet
Dâmboviţaacum 5 zileSenatorul Ciprian Iacob i-a cerut ministrului Pâslaru să dispună un control administrativ în județul Dâmbovița
OPINIIacum 5 zilePSD, uriașul bolnav căruia îi este frică de tratamentul forte!
ACTUALITATEacum o săptămânăSălile de jocuri de noroc din Târgoviște, între desființare și reglementare. VIDEO
ACTUALITATEacum 5 zilePreședintele CJ Dâmboviţa a dialogat cu oamenii în Târgul de Sfântul Gheorghe de la Moreni
ACTUALITATEacum 5 zilePreședinte CNAS: Legislația actuală nu încurajează spitalele care fac performanță. Lucrul acesta trebuie schimbat























