Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Proiectul noului stadion de la Târgoviște, prezentat în fața Comisiei Tehnico-Economice a Ministerului Dezvoltării

Publicat

pe

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, s-a aflat astăzi, 14 octombrie 2021, la Ministerul Dezvoltării pentru a susține, în fața membrilor Comisiei Tehnico-Economice, proiectul care vizează construirea unui stadion nou în Târgoviște, în zona Dâmboviţa Mall.

„Capacitatea stadionului, la care administrația județului va contribui cu peste 15.000.000 lei, este de 12.016 locuri. În proiect, mai sunt prevăzute peste 400 de locuri de parcare, dar și spații comerciale, așa cum există pe toate arenele sportive moderne.

Noua construcție va fi un complex sportiv regional, având în vedere posibilitatea organizării unor multitudini de evenimente sportive, altele decât cele fotbalistice.

Un aspect foarte important pe care l-am expus membrilor comisiei este acela că stadionului va avea și surse de energie alternativă. Valoarea totală a investiției este de aproape 250.000.000 de lei”, precizează președintele CJ Dâmboviţa – Corneliu Ștefan.

ADMINISTRAŢIE

Stagiari la Consiliul Judeţean Dâmboviţa. Contractele de internship au fost semnate

Publicat

pe

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a semnat, în data de 29 septembrie 2022, contractele de internship cu cei șase tineri admiși în program, anul acesta, la finalul perioadei de selecție. În total, au fost 18 candidați, doi dintre ei depunând dosare pentru câte două direcții din cadrul administrației județene.

„Să știți că acest program de internship este unul important pentru instituția noastră. Din cei 7 tineri care, anul trecut, au lucrat alături de noi, în cadrul programului de intenship, 6 s-au angajat astfel: 4 în administrația publică și 2, în mediul privat. Acest lucru înseamnă că experiența celor 3 luni petrecute în direcțiile și serviciile Consiliului Județean Dâmbovița le-a fost de folos. Sunt sigur că la fel se va întâmpla cu cei 6 tineri care, din 3 octombrie, vor lucra cot la cot cu noi. Le va fi mult mai ușor să-și găsească un loc de muncă după cele trei luni de activitate în Consiliul Județean Dâmbovița. Ne vedem la serviciu!”, a spus președintele Corneliu Ștefan.

Cei șase stagiari admiși – Georgiana Alexandra Minciunescu, Carmen Vălu, Ioana Pastor, Alexandru Mihai Durlea, Ana Mihaela Radu și Elena Mădălina Stoica – își vor desfășura activitatea în structurile aparatului de lucru al Consiliului Județean Dâmbovița, astfel: Direcția Juridică, Contencios, Administrarea Patrimoniului – 2 posturi, Serviciul Tineret, Sport, Turism, Asociații, Fundații, Coordonare Societăți Comerciale – 1 post, Direcția Strategii, Programe și Investiții – 1 post și Direcția Economică – 2 posturi. Timpul de muncă va fi de 20 ore pe săptămână, 4 ore pe zi, pentru care vor beneficia de o indemnizație pentru internship, plătită de Consiliul Județean Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Citește în continuare

ADMINISTRAŢIE

Primăria Titu are în construcție o creșă cu cinci săli de grupă și multe facilități moderne

Publicat

pe

În orașul Titu, din județul Dâmbovița, sunt în desfășurare, în această perioadă, lucrările de construcție a unei creșe cu cinci săli de grupă. Proiectul Primăriei mai cuprinde: două zone de acces cu vestiare, zonă filtru, două săli multifuncționale, zona bucătărie și depozitare alimente, zona îngrijire medicală, gospodărie de apă – construcție subterană, platforme pentru amplasarea grupului electrogen, platformă de gunoi, locuri de joacă, spaţii verzi şi gard pentru împrejmuirea incintei. Capacitatea creșei va fi de 75 de locuri pentru copii cu vârsta între 1 și 3 ani.

„Fiecare sală de grupă va avea grup sanitar propriu și ieșire pe o terasă acoperită, de pe care se va realiza accesul către curtea de joacă în aer liber. Pentru evitarea încălzirii excesive, pe timpul sezonului cald, terasele vor fi prevăzute cu sisteme de umbrire fixe (în copertină acoperitoare) și mobile (panouri glisante – trafor din lemn) amplasate în dreptul ferestrelor, pe terasă”, ne informează Primăria Titu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Citește în continuare

PUBLICITATE

 

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT