ACTUALITATE
Slujbă de resfințire a bisericii Sf. Nicolae Andronești din Târgoviște
Duminică – 31 octombrie 2021, mitropolitul Nifon va săvârși slujba de resfințire a bisericii Parohiei Sfântul Nicolae – Andronești din Târgoviște, situată în zona fostului sediu al Poliției Municipiului), la finalul unir ample lucrări de consolidare, restaurare și refacere a picturii.
Credincioșii sunt invitați să participe la acest eveniment spiritual, începând cu ora 08:00.
Biserica Sf. Nicolae Andronești este una din cele mai vechi ctitorii medievale târgoviştene, fiind construită în vremea domniei lui Radu de la Afumaţi, între anii 1527-1528, de Marele Vornic Manea Perşanu şi de soţia sa, jupâniţa Vlădae.
ACTUALITATE
Muzeele din județul Dâmbovița nu se închid în minivacanța de Mica Unire 24 – 26 ianuarie 2025)
Muzeele din județul Dâmbovița sunt deschise pentru vizitare în minivacanța prilejuită de sărbătorirea Unirii Principatelor sau Mica Unire, moment de o însemnătate crucială în istoria României – ne informează Consiliul Județean Dâmboviţa.
Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni, Muzeul „Casa Romanţei”, Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul „Vasile Blendea”, Casa-Atelier „Gheorghe Petraşcu” și Ansamblul Brâncovenesc Potlogi vor fi deschise spre vizitare, conform programului obișnuit, între orele 09:00 – 17:00 (ultimul acces la ora 16:30)
Peștera Ialomiței poate fi vizitată în intervalul orar 09:00 – 17:00 (ultimul acces la ora 16:00)
Casa-Atelier „Gabriel Popescu” din comuna Vulcana-Pandele, Casa Memorială „Ion Luca Caragiale”, Muzeul de Etnografie Pucioasa, Muzeul Etnografic „Dumitru Ulieru” Pietroşiţa vor fi deschise între orele 8:00 – 16:00 (ultimul acces la ora 15:30).
Preţul unui bilet este:
– 20 lei – Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” Târgovişte, Ansamblul Brâncovenesc Potlogi, Peștera Ialomiței;
– 12 lei – Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic);
– 10 lei – Muzeul „Vasile Blendea”, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul „Casa Romanței” Târgoviște, Casa-Atelier „Gheorghe Petraşcu”, Casa-Atelier „Gabriel Popescu” din comuna Vulcana-Pandele, Casa Memorială „Ion Luca Caragiale”, Muzeul de Etnografie Pucioasa, Muzeul Etnografic „Dumitru Ulieru” Pietroşiţa.
ACTUALITATE
Percheziții la Primăria Sinaia și la locuința edilului Vlad Oprea
Percheziții, în această dimineață, la Primăria Sinaia și la locuința edilului Vlad Oprea, într-un dosar DNA în care se fac cercetări pentru trafic de influență și luare de mită. Vlad Oprea este vizat în legătură cu proprietățile sale imobiliare, printre care și o vilă de vacanță la Sinaia.
Potrivit Adevărul, care citează surse judiciare, percheziţii au loc şi la un apropiat al edilului, dar şi la şefa Poliţiei Locale Sinaia. Ancheta vizează fapte de luare de mită, abuz în serviciu şi trafic de influenţă în legătură cu emiterea unor autorizaţii de construcţie.
-
Dâmboviţaacum o săptămână
Două mașini s-au făcut praf la intrare în Târgoviște, pe Calea București
-
Argeșacum 5 zile
Două case s-au făcut scrum azi-noapte în județul Argeș
-
Dâmboviţaacum 5 zile
Un bărbat din Lăculețe, județul Dâmbovița, își duce traiul într-o troiță în mijlocul pădurii
-
Dâmboviţaacum o săptămână
Șoferiță băută, implicată într-un accident rutier în Dărmănești
-
Prahovaacum 2 zile
Un tânăr motocliclist a decedat într-un accident rutier în Prahova. Alte patru persoane au fost rănite
-
Argeșacum 5 zile
Trei răniți într-un accident rutier în Țițești, Argeș. Șoferul vinovat era băut
-
Prahovaacum 7 ore
Accident rutier mortal în Valea Călugărească, județul Prahova
-
ACTUALITATEacum 3 zile
INEDIT ÎN DÂMBOVIȚA. Aleea tematică de la „Stejarul de 1000 de ani”, creație a silvicultorilor de la Ocolul Sturzeni