ACTUALITATE
Târgoviște: Informații importante cu privire la resfințirea Bisericii Sf. Nicolae Andronești

Duminică – 31 octombrie 2021, va avea loc resfințirea bisericii Parohiei Sfântul Nicolae – Andronești din Municipiul Târgoviște, primul lăcaș de cult istoric din Vechea Cetate de Scaun și Reședință mitropolitană a Țării Românești.
Pentru a putea fi respectată distanța fizica între credincioși impusă de măsurile de limitare a răspândirii infectării cu coronavirus, ne informează Arhiepiscopia Târgoviștei, circulația rutieră pe strada Poet Grigore Alexandrescu, va fi închisă între orele 07:00-14:00, tronsonul dintre Calea Câmpulung și strada Lt. Pârvan Popescu.
„Totodată, menționăm că în incintă vor fi amenajate, potrivit legii, circuitul de intrare/ieșire, puncte de dezinfectare și de distribuire a măștilor de protecție, luându-se toate măsurile pentru siguranța participanților la această manifestare.
Rugăm participanții la trafic, afectați de aceste restricții temporare de circulație, să manifeste înțelegere și bunăvoință”, se precizează într-un comunicat al Arhiepiscopiei Târgoviștei.
ACTUALITATE
Târgoviște găzduiește Finala Națională a Competiției de Business Plan 2026

IMM România (CNIPMMR), organizație patronală reprezentativă la nivel național pentru IMM-uri, cu peste 30 de ani de activitate, și Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic organizează, mâine – 19 mai 2026, la Târgoviște Finala Națională a Competiției Business Plan, ediția 2026.
Concursul reunește cei mai buni elevi din firmele de exercitiu, unde tinerii prezintă planuri de afaceri reale în fața unui juriu format din antreprenori și experți din mediul academic. Între cele opt echipe finaliste se numără și cea a Colegiului Economic „Ion Ghica” Târgoviște.
La eveniment participă:
- Florin Jianu – Președinte, IMM România
- Dalia Dărămuș – Director, Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT)
- Sorin Ion – Secretar de Stat, Ministerul Educației și Cercetării
- Corneliu Ștefan – Președinte, Consiliul Județean Dâmbovița
- Daniel-Cristian Stan – Primar, Municipiul Târgoviște
- Cristian Onețiu – Investitor, Business Architect & Mentor
- Ionuț Stanimir – Director de Marketing și Comunicare, BCR
- Diana Mănăilă – Președinte, Federația Patronală IMM România Sud-Est
- Alina Paul – Președinte, IMM Brașov
- Luiza Ionescu – Conf. Univ. Dr., Prodecan, Facultatea de Științe Economice, Universitatea Valahia Târgoviște
ACTUALITATE
Gura Șuții. Mii de oameni au petrecut până seara târziu, de ziua comunei

Ziua comunei Gura Șuții a debutat, ieri – 17 mai 2026, sub auspiciile unei vremi nu tocmai prielnice. Spun oamenii că ploaia în luna mai înseamnă rodnicie, producții agricole mari, prosperitate, așa că reprezentanții administrației locale nu au exasperat. Primarul Marian Dinu era convins că, în cele din urmă, va ieși și soarele și chiar așa s-a întâmplat. După-amiază, când s-a pornit spectacolul, s-a tras și cortina norilor, evenimentul derulându-se în condiții excelente. Au răsuflat ușurați și comercianții, meșterii populari și precupeții care își întinseseră tarabele în spațiul din zona târgului săptămânal. Scena s-a încărcat de muzică și veselie. Manifestările se derulau de obicei chiar pe 21 mai, de Sfinții Împărați Constantin și Elena, dar primarul a dorit să aleagă ziua de duminică fiindcă oamenii sunt acasă, neprinși în activitățile gospodărești sau profesionale.
Edilul Marian Dinu, conform tradiției, a premiat cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie. Le-a înmânat diplome, câte un premiu în bani și flori celor care au demonstrat că familia adevărată se construiește prin înțelegere, dragoste, statornicie, credință și unitate la bine și la rău.

A venit la Gura Șuții pentru a-i felicita pe localnici de ziua lor și președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan. Șeful administrației județene a fost însoțit de deputata Carmen Holban, de Ionuț Săvoiu – fost secretar de stat, de Claudia Gilia – președinta Senatului Universității Valahia din Târgoviște, de fostul prefect Marian Tănase, de primarii orașelor Titu și Găești – Laurențiu Costache și Alexandru Iorga, de edilii de la Pierșinari, Raciu, Produlești, Costești și Ulmi. A fost prezent și consilierul județean Mihai Istrate, precum și alți reprezentanți ai Partidului Social Democrat. Amfitrionul acestui moment a fost actorul Florin Petrescu – pe care publicul îl cunoaște drept Axinte de la Vacanța Mare.
Corneliu Ștefan, le-a spus celor prezenți că vine de fiecare dată cu mare drag la Gura Șuții, atât la momentele de sărbătoare, dar mai ales atunci când este nevoie de rezolvarea problemelor comunității, de implementarea proiectelor pe care primarul Marian Dinu le-a gândit pentru dezvoltarea comunității. Președintele Consiliului Județean Dâmbovița i-a transmis urări de sănătate și fostului primar al comunei – Constantin Dinu, cel care a pornit acest tăvălug al dezvoltării la Gura Șuții și care, și acum, prin poziția de coordonator al Grupului de Acțiune Locală „Valea Mătăsarului”, se preocupă în continuare de o serie de proiecte de interes local.

Actual edil Marian Dinu a profitat de aceste momente dedicate alocuțiunilor pentru a mulțumi Consiliului Județean Dâmbovița, președintelui Corneliu Ștefan, pentru sprijinul acordat în implementarea unor proiecte de infrastructură locală. A amintit primarul de la Gura Șuții de cele două investiții aflate în derulare, în valoare de 8 milioane de lei. Este vorba de reabilitarea și modernizarea drumurilor locale din Speriețeni și Gura Șuții. Drumul comunal care pleacă din zona Primăriei până la ieșire din localitate, spre Nucet, va fi modernizat total. Șanțuri, podețe de acces în gospodării, iluminat stradal, bănci în fața fiecărei locuințe, trotuare și nu vor lipsi nici trandafirii, deveniți emblemă a esteticii, a lucrului bine făcut în această localitate, etalon al dezvoltării rurale în județul Dâmbovița.
A urmat spectacolul care s-a întins până târziu în noapte. Pe scena de la Gura Șuții au evoluat, spre încântarea celor câteva mii de spectatori, Jador, Axinte, Nicușor Iordan, Aurel Moga, Mariana Stan, Julia Sexy și Formația Claudiu Miron.

ACTUALITATEacum o săptămânăAflă aici cine concertează la Târgoviște de „Zilele Județului Dâmbovița” 2026!
Dâmboviţaacum 5 zileBărbatul dispărut din Malu cu Flori a fost găsit mort într-o fântână de lângă casă
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Sănătății a anunțat ce nereguli au fost găsite la restaurantul din Gemenea, unde 41 de persoane au acuzat toxiinefecție alimentară
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileValeni-Dâmbovița, o comună unde tradiția se completează plăcut cu modernul
ACTUALITATEacum o săptămânăDSVSA Dâmbovița evaluează toate alimentele servite nuntașilor care au ajuns la spital cu probleme digestive
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăComuna Cândești, speranțe, destule probleme și neajunsuri, dar se înaintează pe drumul cel bun!
ACTUALITATEacum 5 zilePrimarul de la Văcărești, în război cu cei care abandonează animale și aruncă gunoiul pe aiurea
ADMINISTRAŢIEacum 5 zilePrimăria Gura Șuții execută lucrări importante de modernizare a infrastructurii rutiere























