ACTUALITATE
Dâmbovița a pierdut un șlefuitor de cultură. Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Ion Bratu

Am aflat, cu profundă tristețe, că a mai plecat dintre noi un om adevărat, scriitorul, folcloristul și etnologul Ion Bratu de la Pucioasa.
Îl știu de foarte mulți ani. Ne-a legat o amiciție adevărată, a prietenie bazată pe mult respect. Am admirat întotdeauna caracterul și personalitatea domnului Bratu. Un om de o modestie pură. Un culegător de nestemate ale spiritualității și tradiției locale. Un promotor al înțelepciunii populare.
Ne-am întâlnit ultima oară cu aproape o lună de zile în urmă, în apropierea Bibliotecii Județene Ion Heliade Rădulescu din Târgoviște. Îi propusesem mai demult să realizăm un interviu fluviu despre zvârcolirile sale în lumea aceasta. Rămăsese să ne auzim la telefon și să punem la cale întâlnirea pentru materializarea acestui proiect. Destinul ne-a oprit.
Ion Bratu, deși constrâns de bătrânețe, de boală și poate de traiul simplu pe care îl ducea, nu a renunțat la cercetare, la scris, la comunicare. Fără domnia sa rămânem mai săraci. Se duc cei pentru care existența nu a însemnat doar goană nebună după lucruri materiale, după confort personal. Pleacă dincolo șlefuitorii de cultură, de spiritualitate și, din păcate, nu mai vedem nimic venind din urmă… Dumnezeu să-l odihnească în pace!
ACTUALITATE
Cod portocaliu de ploi. Locuințe inundate în mai multe localități din Prahova

Mai multe gospodării din județul Prahova sunt inundate a această oră. Potrivit ISU, cele mai afectate localități sunt Păulești și Filipeștii de Târg, unde se acționează cu 10 echipaje de pompieri pentru evacuarea apei. Din fericire, nu au existat persoane sau animale surprinse de acumulările de apă și nici situații care să se impună evacuarea acestora.
În Filipeștii de Târg, pe strada Republicii, intervin pompierii Gărzii de Intervenție Băicoi, iar în Filipeștii de Pădure, pe strada Gării, acționează pompieri din cadrul ISU Dâmbovița – Detașamentul Moreni, în sprijinul colegilor prahoveni. Totodată, în Păulești, pe strada Gențianei, intervin pompierii Detașamentului 1 Ploiești. Situații similare sunt înregistrate și în Blejoi, pe strada Nicolae Iorga, unde acționează Garda de Intervenție Urlați.
La ora 04:00, codul roșu de inundații a fost atins și pentru afluenții râului Provița. Autoritățile au transmis mesaj de avertizare RO-ALERT.
Reamintim că județele Prahova, Dâmboviţa și Argeș sunt sub atenționare cod portocaliu de vreme severă de azi-noapte, începând cu ora 01:00, până în această dimineață la ora 09:00. De asemenea, a fost mus cod roșu de inundații pe mai multe râuri.
ACTUALITATE
Cod roșu de inundații în Dâmbovița, pe râul Ialomița

Începând din această noapte, 22 iulie 2026, de la ora 03:00, până mâine la ora 12:00, este în vigoare o avertizare hidrologică Cod Roșu pentru râul Ialomița, în bazinul amonte de stația hidrometrică Moroeni și pe sectorul cuprins între Moroeni și Târgoviște. Sunt posibile creșteri importante de debite și niveluri, viituri rapide și inundații locale.
În acest context, ISU Dâmbovița recomandă populației din zonele vulnerabile:
– să evite apropierea de cursurile de apă și traversarea zonelor inundate;
– să nu traverseze poduri, podețe sau drumuri acoperite de apă;
– să mute bunurile, animalele și autovehiculele în zone sigure;
– să pregătească documentele, medicamentele și obiectele strict necesare;
– să oprească alimentarea cu energie electrică și gaze naturale, dacă situația o impune;
– să fie pregătită pentru o eventuală evacuare și să respecte indicațiile autorităților.
Nu vă expuneți inutil pericolului! Urmăriți mesajele RO-ALERT și informările transmise de autorități.
Dâmboviţaacum 5 zileBărbat de 44 de ani, lovit în plin pe trecere de pietoni în Sălcuța (Titu). VIDEO
ACTUALITATEacum 5 zileAtenție! Modificări la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, din 20 iulie 2026
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileFostul prefect Marian Tănase este noul administrator public al județului Dâmbovița
ACTUALITATEacum o săptămână607 elevi, profesori și antrenori, premiați de Primăria Târgoviște la „Gala performanței în educație”
Giurgiuacum 7 zileDoi răniți grav într-un accident rutier la o intersecție din județul Giurgiu
Dâmboviţaacum 5 zileMașină a Crucii Roșii Române, implicată într-un accident rutier pe DN1A, la Cornești
ACTUALITATEacum o săptămânăContabilii, sărbătoriți la Târgoviște. Aduc echilibru, rigoare și siguranță!
ACTUALITATEacum 4 zile„Din păcate, oricine poate să pretindă astăzi că este un livrator de știri”. Interviu cu Ruxandra Obreja, președinta Consorțiului Digital Radio Mondiale


























