ADMINISTRAŢIE
Monitorizare video pe toate drumurile principale și în punctele vulnerabile din comuna Dragomirești

Primăria Dragomirești a finalizat implementarea sistemului de supraveghere video în comună. Camerele de luat vederi sunt conectate la un centru de comandă montat în sediul administrației publice locale.
Decizia de a investi într-un astfel de proiect, ne-a precizat primarul Dragoș Vlădulescu, a fost luată după discuțiile purtate cu cetățenii, iar în prezent sunt monitorizate non-stop principalele căi de acces.
Edilul este convins că, în acest mod, se previn furturile din gospodării, tăierile ilegale de arbori și aruncarea deșeurilor menajere în alte perimetre decât cele amenajate.
De asemenea, a fost înființat la nivelul Primăriei Dragomirești și un serviciu de Poliție Locală – agent responsabil, Grigore Florin.
ADMINISTRAŢIE
Târgoviște. Noul sistem de gestionare a traficului devine operațional în august 2026. VIDEO

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a anunțat că noul sistem de management al traficului din oraș va deveni operațional luna viitoare. Este vorba de extinderea componentei de „Smart City”, în cadrul căreia au fost implementate sisteme inteligente de management urban, respectiv sistem de semafoare interconectate, inclusiv prin achiziția de semafoare inteligente, sisteme avansate de avertizare pentru șoferi în cazul depășirii vitezei legale și sisteme anti-coliziune, pentru a crește semnificativ siguranța în trafic, semnalizatoare cu mesaje dinamice, sisteme de informare a participanților la trafic etc.
„Camerele montate nu vizează nici rovinieta, nici nu au proprietăți de radar, vizează exclusiv monitorizarea traficului și, la nevoie, recunoscând numerele de înmatriculare. Singura notificare activă este cea care vizează nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului. Un dispecerat modern va monitoriza traficul rutier, asigurând o gestionare eficientă și o intervenție rapidă acolo unde este cazul”, explică primarul municipiului Târgoviște – Daniel Cristian Stan.
VIDEO
ADMINISTRAŢIE
Dispensarul medical din Gura Ocniței va fi consolidat și renovat energetic

Avocatul Liviu Vasilescu dovedește că este și un bun administrator. De când a preluat conducerea Primăriei Gura Ocniței, în plan investițional, în comună se lucrează în flux continuu. Acum, un alt proiect așteptă linia de finanțare. Este vorba de consolidarea și renovarea energetică a dispensarului medical uman.
Investiția, estimată la aproximativ 370.000 de euro, a fost declarată eligibilă și inclusă pe lista-sinteză a proiectelor finanțabile. După cum ne-a precizat primarul Liviu Vasilescu, în prezent, sunt elaborate documentațiile DALI și DTAC, etapă premergătoare semnării contractului de finanțare.
Proiectul va fi realizat prin Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat.
ACTUALITATEacum 7 zilePatru alpiniști s-au prăbușit în Bucegi, după ce coarda de asigurare s-a rupt. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăPrimăria Titu: Anunț important pentru proprietarii de autovehicule
ACTUALITATEacum 7 zileUnul dintre alpiniștii prăbușiți în Bucegi a decedat. VIDEO
Dâmboviţaacum 21 de oreBărbat de 44 de ani, lovit în plin pe trecere de pietoni în Sălcuța (Titu). VIDEO
ACTUALITATEacum 21 de oreAtenție! Modificări la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, din 20 iulie 2026
ACTUALITATEacum o săptămânăPrimăria Dragodana a premiat-o pe absolventa care a obținut media 10 la Bacalaureat
ACTUALITATEacum 4 zile607 elevi, profesori și antrenori, premiați de Primăria Târgoviște la „Gala performanței în educație”
ACTUALITATEacum o săptămână13 iulie 2026: Începe admiterea la liceu. Repartizarea computerizată va avea loc pe 22 iulie 2026

























