Dâmboviţa
Așa ceva! Senator de Dâmbovița sare la gâtul autorităților județene fiindcă au reparat drumul din munte!

Senatorul USRPLUS Dragoș Popescu este un fel de „Gică Contra”. Încearcă să pozeze în bunul dâmbovițean, în omul interesat de soarta acestui județ, vrea să își facă imagine doar atacând adversarii politici și criticând, cu argumente puerile, tot ceea ce se face bun.
Îmi amintesc că a fost unul dintre cei care s-au opus preluării de către stat a Combinatului de Oțeluri Speciale din Târgoviște. Nu a fost adeptul modernizării DN 71, Bâldana-Târgoviște, cântându-i în strună ministrului Drulă. Și tot senatorul Popescu umbla în pandemie prin centrul vechi al orașului Târgoviște, să vadă care terasă, bar sau restaurant mai sunt deschise. Și reclama la greu!
Am văzut că a găsit acum o altă motivație ciudată de critică. A sărit la gâtul autorităților județene pentru faptul că au avut curajul să se apuce să refacă în timp util porțiunea de drum din zona Cheile Tătarului, de pe DJ714, singurul drum care face legătura cu Stațiunea montană Peștera-Padina, perimetrul pe care de ani și ani îl vrem și noi dezvoltat, pus în valoare, menit să concureze cu Valea Prahovei, Poiana Brașov și, de ce nu, cu stațiuni turistice de prin Vestul Europei.

Drumul din munte, la finalul lucrărilor de refacere
S-a legat senatorul Popescu de faptul că reprezentanții Consiliul Județean Dâmbovița au grăbit lucrările de refacere și reconsolidare a acelui traseu înainte de a veni iarna, înainte de a intra în colaps hotelurile și pensiunile de pe Platoul Peștera-Padina, care și așa au avut de suferit din cauza pandemiei.
Nu îți vine să crezi cum pune problema unei intervenții de strictă necesitate un senator al României! Într-o postare pe pagina sa de Facebook, pe care o și sponsorizează, să o vadă cât mai multă lume, spune că lucrările de reparații pe porțiunea de drum de la ieșire din Cheile Tătarului, distrusă de torenți, s-au executat fără obținerea avizul de la Mediu. Îți vine să mori nu alta! Senatorul USRPLUS dă dovadă de un comportament birocratic excesiv. Pare că nu îl interesează realizarea unor lucruri bune, ieșirea dintr-un impas cauzat de stihiile naturii, dacă nu ai musai toate avizele și semnăturile birocraților. Adică, în concepția dumnealui, poate să moară omul pe masa de operație dacă nu are la dosar toate aprobările pentru efectuarea intervenției care i-ar putea salva viața!

Drumul din munte, imediat după viitura din vară
Te minunezi că un ales al neamului gândește în acest mod. În loc să pui umărul acolo unde este nevoie, să te alături demersului colectiv, tu te pui contra, fiindcă așa înțelegi să faci politică. Ba mai mult, te legi și de presă și de investitorii din munte care au apreciat demersul președintelui Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan de a rezolva rapid această situație critică. Păi, ce ai fi vrut, domnule senator, să te lăudăm pe mata pentru poziția adoptată? Am văzut că se pricepe la astfel de lucrări hidrotehnice, de drumuri, domnul senator. Avansează tot soiul de cifre. I se pare că s-a cheltuit prea mult pentru refacerea acelei porțiuni de drum care, după revărsarea apelor, arata ca după un bombardament. Spune că a dat și Guvernul bani. Bine că a dat! Asta după câte rugăminți.
Fostul deputat Ionuț Săvoiu, enervat, intervine cu un comentariu acid la cele înșirate de senatorul USR-ist.
„Mistificare și lipsă de înțelegere a problemei din punct de vedere economic, social, administrativ și politic așa cum ne-au obișnuit ipocriții de la USR! Înțeleg ca îi pare rău că Dâmbovița a primit fonduri mai multe ca Alba? S-o fi gândit oare acest impostor că fără poziția fermă a președintelui Corneliu Ștefan zona montană a Dâmboviței, cu toate implicațiile ce decurg de aici, ar fi rămas deconectată iarna asta de lume. Sau poate a realizat acest domn că falsul militantism de mediu poate să-i aducă ceva bănuți la partid”, a scris Ionuț Săvoiu.

Drumul din munte, imediat după viitura din vară
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a răspuns acestui atac meschin, spunându-i demnitarului Popescu de la USRPLUS că informațiile pe care s-a axat textul său, cu bătaie la adresa conducerii județului, sunt greșite. A precizat șeful administrației județene că, prin acea postare, senatorul Popescu are intenția clară de a-i dezinforma pe dâmbovițeni.
„În ceea ce privește acuzațiile potivit cărora lucrările efectuate până acum sunt ilegale, se poate spune că dezinformați prin omisiune. Având în vedere că a fost și încă este o lucrare în primă urgență, autorizația de construire se elibereză imediat… urmând ca documentațiile tehnico-economice corespunzătoare fiecărei faze de proiectare – studiu de fezabilitate / documentație de avizare, P.A.C., P.A.D., P.O.E, proiect tehnic – P.T., detalii execuție D.E. – să fie elaborate până la încheierea executării lucrărilor, cu repectarea avizelor și acordurilor, precum și, după caz, a actului administrativ al autorității competente pentru protecția mediului.
Suma cheltuită pentru a reda circulației acea porțiune de drum este de 81.844,52 euro, adică 405.024 lei! De unde ați scos dumnevoastră 1 milion de euro?
Suma de 5.400.000 de lei reprezintă o alocare a Guvernului din care se vor executa lucrări mult mai complexe, ce vor reieși dintr-o expertiză tehnică și un proiect tehnic întocmite de specialiști în domeniu. În principiu, pentru anularea totală a efectelor calamităților din zona respectivă, lucrările vor fi: refacerea unui pod, consolidarea întregii porțiuni de drum, ziduri de sprijin, saltele gabioane, covoare asfaltice și tot ceea ce va fi specificat în documentațiile tehnico-economice.
Este inacceptabil ca dumneavoastră, în calitate de senator, să nu înțelegeți o lege sau să dezinformați cetățenii acestui județ. Dezvoltarea zonei montane dâmbovițene încurcă pe cineva? De ce o vreți închisă sau inaccesibilă? Cui folosește acest lucru?”, întrebă Corneliu Ștefan.
ACTUALITATE
Membrii ACT Dâmbovița, prezenți la conferința „Memoria Interzisă” organizată la Piatra Neamț

O delegație a Partidului Acțiunea Conservatoare – Filiala Dâmbovița, în frunte cu președintele Cristian Ștefan și vicepreședintele Ciprian Olteanu, s-a aflat, la sfârșitul acestei săptămâni, la Piatra Neamț, unde s-a desfășurat conferința „Memoria interzisă”, eveniment organizat de Institutul Conservator și Asociația ROST.
La această întâlnire, la care a fost prezent liderul ACT, europarlamentarul Claudiu Târziu, și reprezentanți ai Acțiunii Conservatoare din toată țara, s-au susținut conferințe care au abordat teme din perspective spirituale, istorice și juridice. Prelegerile au fost ținute de către Părintele Arhimandrit Hariton Negrea, istoricul Elena Chiaburu, avocatul Toni Neacșu și europarlamentarul Claudiu Târziu.

„Evenimentul ne-a transmis că avem datoria de a păstra vie memoria sfinților închisorilor, de a le cunoaște mărturiile și de a le transmite generațiilor viitoare, pentru ca sacrificiul și suferința lor să nu fie uitate.
Sfinții Închisorilor fac parte din memoria, suferința și ADN-ul spiritual al poporului român. Jertfa și credința lor nu trebuie uitate. Avem datoria de a le păstra vie memoria, de a le cunoaște mărturiile și de a le transmite generațiilor viitoare, pentru ca sacrificiul și suferința lor să nu fie acoperite de uitare”, au precizat reprezentanții Partidului Acțiunea Conservatoare Dâmbovița.
Sala în care s-a desfășurat inedita conferință a fost arhiplină. Mai precizează reprezentanții ACT că demersul civic derulat sub titulatura „STOP VEXLER” a intrat în etapa în care trebuie apărată memoria sfinților și martirilor neamului, cultura și identitatea națilonală.

Trebuie să mai menționăm că moderatorului conferinței” Memoria Interzisă ” de la Piatra Neamț a fost dâmbovițeanca noastră Cristina Ilie, formată ca prezentatoare de evenimente cultural-artistice. Cristina este și o iubitoare a obiceiurilor și tradițiilor populare românești, a folclorului nostru autentic.
Dâmboviţa
Ionuț Săvoiu a fost ales președinte al PSD Răcari

Ieri – 26 septembrie 2026, s-a desfășurat la Răcari conferința de alegeri a conducerii locale a filialei Partidului Social Democrat. Acțiunea se înscrie în suita de activități politice de comunicare și reorganizare demarate de liderul PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan. Toate aceste întâlniri sunt premergătoare conferinței județene de alegeri, care se va consuma în luna noiembrie, după cum a anunțat Corneliu Ștefan în cadrul unei întâlniri cu presă, dar au ca scop și pregătirea alegerilor locale din 2028.
La Răcari s-au produs schimbări mari în structura celulei care va coordona organizația orășenească. Fostul secretar de stat Ionuț Săvoiu a fost ales președinte al acestei filiale. Și, din câte se pare, va fi candidat al social democraților pentru funcția de primar al acestui oraș. Misiune de loc ușoară, ținând cont de faptul că îl va înfrunta pe actual edil, liberalul Marius Caravețeanu, hârșit în bătăliile politice și electorale. Dar, intenția liderului PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, este aceea de a câștiga alegerile la Răcari, singurul oraș din județ pe care social democrații nu au reușit până acum să-l recucerească. Dezideratul electoral este considerat unul dintre cele mai importante în viitorul scrutin al alegerilor locale din Dâmbovița.
„Misiunea lui Ionuț Săvoiu și a noii echipe este clară: câștigarea Primăriei Răcari și obținerea majorității în Consiliul Local. Pentru că Răcari are nevoie de o schimbare radicală. Realitatea te izbește: orașul arată rău. Nu într-o zonă, nu pe o stradă. Peste tot.
Trebuie spus stop unei administrații care, în loc să ducă orașul înainte, l-a tras înapoi și l-a făcut să piardă ani importanți de dezvoltare. Câteva intervenții făcute în grabă nu pot șterge această realitate și nu pot recupera timpul pierdut.
Răcari este oraș. Și trebuie să înceapă, în sfârșit, să arate și să se dezvolte ca un oraș. Ionuț Săvoiu și echipa PSD Răcari au de astăzi o responsabilitate clară: să construiască alternativa pentru 2028, cu proiecte serioase, oameni pregătiți și soluții pentru fiecare zonă a orașului”, a fost mesajul transmis de Corneliu Ștefan, prim-vicepreședinte al PSD la nivel central.
La Ciocănești, a fost ales lider al organizației locale PSD Marian Tudoran, iar la Tărtășești – primarul Cristian Tudorache.
ACTUALITATEacum 7 zileAvizul de transport lemne nu se poate emite dacă platforma sau căruța folosite nu sunt înregistrate la Primărie
ACTUALITATEacum 6 zileDragomirești. Primarul Dragoș Vlădulescu a mers cu flori, acasă, la cei care au sărbătorit 25 și 50 de ani de căsnicie
ACTUALITATEacum 6 zileRăcari. Cea mai mare fabrică de hrană pentru câini și pisici din România este gata de deschidere
ACTUALITATEacum 6 zileDirecția Silvică Dâmbovița are toți indicatorii tehnico-economici la opt luni pe plus
Uncategorizedacum 6 zileImportant pentru locuitorii orașului Găești! Se întâmplă la 1 octombrie 2026
ACTUALITATEacum 7 zileValea Lungă. Bătrân dispărut de acasă, găsit în pădure cu ajutorul câinelui de urmă Hada
ACTUALITATEacum o săptămânăDe noaptea minții! Direcția Silvică Dâmbovița nu poate angaja un tractorist fără hotărâre de guvern! VIDEO
ACTUALITATEacum 5 zileDumitru Vărzaru, intemeietorul „Casei Generațiilor” din Pietroșița, a trecut la veșnicie. Dumnezeu să-l odihnească în pace!



























