Connect with us

POLITIC

Senatorul Titus Corlățean, intervenții cheie la APCE

Publicat

pe

Senatorul Titus Corlățean a participat, în calitate de membru al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), la lucrările plenare ale Comisiei pentru afaceri politice și democrație a APCE, care s-au desfășurat la Budapesta în perioada 3 – 4 noiembrie 2021.

Președintele pentru politică externă a Senatului României a prezentat, în calitate de raportor al APCE, raportul preliminar privind Consolidarea cooperării dintre Consiliul Europei și Uniunea Europeană la 10 ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona.

Parlamentarul social-democrat a vorbit despre evoluțiile recente ale parteneriatului dintre Consiliul Europei și Uniunea Europeană, care au creat perspective noi pentru finalizarea procesului de aderare a Uniunii Europene la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De asemenea, a luat în discuție noile inițiative la nivel european, respectiv Conferința privind viitorul Europei, care își propune să sprijine consolidarea democrației participative prin implicarea tinerei generații în procesul decizional și la obiectivul comun al celor două organizații de creștere a rezilienței democrațiilor europene și a capacității acestora de a oferi răspunsuri și soluții viabile, adaptate nevoilor cetățenilor.

A spus Titus Corlățean că există o cooperare apropiată între Consiliul Europei și instituțiile Uniunii Europene în cadrul noului Mecanism european privind statul de drept, subliniind expertiza valoroasă a Consiliului Europei în cele patru domenii cheie cuprinse în primul raport anual al UE privind statul de drept, publicat în 2020, și anume: sistemele juridice naționale, măsurile anticorupție, pluralismul și libertatea media, asigurarea unei guvernanțe democratice eficiente.

Senatorul român a salutat decizia UE de a relua negocierile de aderare la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, obiectiv important al Consiliului Europei și al Uniunii Europene, și a semnalat că actualul context geopolitic, diferit față de momentul intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, și tendința de redistribuire a raporturilor de putere la nivel global și de ascensiune a puterilor emergente constituie argumente în plus în favoarea unei decizii politice în sprijinul finalizării procesului de aderare.

Titus Corlățean a avut o a doua intervenție în cadrul dezbaterilor raportului cu tema: Democrația – tendințe, provocări, oportunități, la care a fost invitat să participe Gianni Buquicchio, președintele Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisiei de la Veneția).

„În partea a doua a lucrărilor, senatorul Titus Corlățean a participat la schimbul de opinii cu comisarul UE pentru vecinătate și extindere, Oliver Varhelyi, în cadrul proiectului de raport privind susținerea perspectivei europene pentru Balcanii de Vest, raportor George Papandreou (Grecia, Grupul Socialiștilor, Democraților și Verzilor). Cu acest prilej, senatorul român a reafirmat necesitatea continuării procesului de aderare la Uniunea Europeană a statelor din Balcanii de Vest și a susținerii, mai departe, a acestor țări în procesul de reforme necesar îndeplinirii criteriilor de aderare.

Senatorul Titus Corlățean a avut, de asemenea, intervenții în dezbaterea memorandumului introductiv al raportului cu tema: Evaluarea Parteneriatului pentru Democrație cu Parlamentul Iordaniei, raportor George Loucaides (Cipru, Stânga Europeană Unită), precum și la schimbul de opinii cu  Peter Sztaray, secretar de stat pentru securitate, Ministerul Afacerilor Externe și Comerțului al Ungariei”, se precizează într-un comunicat transmis de Senatul României.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

AUR cere două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor și a președinților de consilii județene

Publicat

pe

Senatorul Ciprian Iacob este unul dintre reprezentanții de frunte ai Alianței pentru Unirea Românilor, partid care susține revenirea la alegerea primarilor și președinților de consilii județene în două tururi de scrutin. Spune parlamentarul că astfel sunt respectate democrația și adevăratele principii electorale, iar votul dat de români contează cu adevărat.

Senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Iacob, adept al comunicării și întreținerii unei relații la nivel de permanență cu cetățenii, a postat pe paginile de socializare un text în care își exprimă opinia favorabilă alegerii primarilor și președinților de consilii județene în două tururi de scrutin. Totodată, parlamentarul vrea să afle și opinia electoratului vizavi de această inițiativă a Alianței pentru Unirea Românilor. Alegerile organizate în două tururi de scrutin, consideră Ciprian Iacob, dau mai multă credibilitate procesului electoral.

„AUR susține alegerea primarilor și a președinților consiliilor județene în două tururi. PSD și PNL se opun! Nouă ni s-a părut firesc să alegem democrația, nu cum au ales ei, și cei de la PNL și cei de la PSD, că aleg continuitatea. Vor să-și păstreze în continuare primarii în funcție chiar dacă ponderea cu care un primar sau un președinte de consiliu județean este ales nu este una tocmai corectă, raportându-ne la democrație. Alegerea înseamnă să ai la momentul la care ai stabilit cine va fi primarul unei localități sau președintele de consiliu județean, o bază solidă a votanților care să hotărască fără echivoc că acela este primarul pentru următoarea perioadă de patru ani sau președintele de Consiliu Județean’’, a precizat senatorul AUR Ciprian Iacob.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Dâmboviţa

Dâmbovițeanul Ionuț Săvoiu a revenit la Ministerul Transporturilor pe poziția de secretar de stat

Publicat

pe

În urma deciziei luate de primul ministru al României, Luca Niculescu, la propunerea avansată de PSD Dâmbovița, respectiv de Corneliu Ștefan – liderul acestei organizații, Ionuț Săvoiu s-a întors la Ministerul Transporturilor pe poziția de secretar de stat. Social democratul dâmbovițean va face parte din echipa ministrului Ovidiu Popa.

„Îmi voi desfașura activitatea nu pentru funcția în sine, ci pentru rezultatele care vor fi obținute împreună cu echipa de aici, muncind cu aceeași determinare și preocupare pentru realizarea politicilor publice și a obiectivelor ministerului, în aria mea de responsabilitate.

Nu este vremea promisiunilor fără acoperire, a soluțiilor nerealiste și nici a discursurilor populiste, cu atât mai mult cu cât traversăm un moment economic și social dificil. Complexitatea și importanța domeniului pentru economie, impactul social imens al măsurilor luate cere analiză riguroasă, planificare, decizii echilibrate, luate cu întelepciune, riguros urmărite în implementare precum și o comunicare publică adecvată.

Ca specialist în domeniul ingineriei geodezice și administrării teritoriului, profesie esențială pentru dezvoltarea infrastructurii în toate modurile de transport, având un masterat în administarea afacerilor și dobândind în cei peste 34 de ani activitate o vastă experiență în plan administrativ la nivel local și central, antreprenorial dar și politic sunt pregatit să continui activitatea în cadrul MTI cu profesionalism, concentrare și dedicare.

Cunosc foarte bine „cartofii încinși” și „oiștile în gard” lăsate de „tik-tokerii” de la USR la MTI din nepricepere, lipsă de experiență și goana lor după imagine cu orice preț. M-au uimit cu tupeul și dorința lor de trece repede în dreptul lor, cu surle și trâmbițe, succesul și rezultatul anilor de muncă asiduă al altora care nu au nici o legătură cu ei. Voi reveni punctual pe aceste subiecte în perioada imediat următoare”, este mesajul transmis de secretarul de stat Ionuț Săvoiu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite