Connect with us

POLITIC

Legea privind certificatul verde la locul de muncă intră la vot în Camera Deputaților

Publicat

pe

Instituirea obligativității certificatului verde intră în linie dreaptă. Proiectul de lege va intra la vot în Camera Deputaților, urmând ca, după aprobare, legea să fie promulgată de președintele Klaus Iohannis.

„Propunerea legislativă stipulează că certificatul atestă îndeplinirea uneia dintre următoarele condiţii: trecerea a cel puţin 10 zile de la vaccinarea cu schema completă împotriva virusului SARS-CoV-2; trecerea prin boală şi încadrarea între a 15-a şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu acest virus şi rezultatul negativ certificat al unui test RT-PCR (valabilitate 72 ore) sau antigen rapid (48 de ore).

Personalul unităţilor sanitare publice şi private, aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Sănătăţii, din cadrul Caselor de Asigurări de Sănătate, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne şi unităţilor subordonate, precum şi din cadrul laboratoarelor de analize medicale este obligat să prezinte certificat digital al UE privind COVID-19.

Personalul unităţilor de asistenţă medicală profilactică şi curativă şi persoanele fizice care activează ca furnizori de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente este obligat să prezinte certificat digital al UE privind COVID-19″, ne-a precizat deputatul PSD Radu Popa.

Legea se aplică şi autorităţilor, instituţiilor publice şi de interes public, de utilitate publică şi celorlalte unităţi publice, centrale şi locale, dar și regiilor autonome, operatorilor economici care îşi desfăşoară activitatea în clădiri de birouri private cu mai mult de 50 de persoane simultan.

„În cadrul entităţilor publice şi private, obligaţia prezentării certificatului digital al UE privind COVID-19 revine membrilor Camerei Deputaţilor şi ai Senatului, persoanelor care ocupă funcţii publice sau de demnitate publică, precum şi tuturor categoriilor de personal care îşi desfăşoară activitatea în cadrul respectivelor entităţi. Vizitatorii acestor instituţii trebuie să se supună aceloraşi reguli. Costurile privind activitatea de testare pentru virusul SARS-CoV-2 sunt suportate de către personalul unităţilor publice”, a mai spus parlamentarul.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Senator Ciprian Iacob: PSD, PNL, USR și UDMR se opun măsurilor care sprijină poporul român

Publicat

pe

PSD, PNL, USR și UDMR colaborează excelent împotriva poporului – spune senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Constantin Iacob, care își susține afirmația cu câteva exemple concrete, respectiv măsuri inițiate de partidul din care face parte respinse în Parlament de reprezentanții celor patru formațiuni politice, deși veneau în sprijinul românilor.

„Am vrut să reducem TVA-ul la apartamente pentru cei care achiziționează pentru prima dată o casă în suprafață mai mică de 120 de metri pătrați. Ne refeream aici la apartamentele pe care oamenii încearcă să și le achiziționeze, să aducem TVA-ul la 9%. Adică, nu cred că era o măsură rea.

De asemenea, pentru studenții din România, care sunt angajați și nu dețin o proprietate, am avut o inițiativă legislativă prin care angajatorul să poată să-i plătească chiria, în limita a 1000 de lei pe lună. Nici acest proiect nu s-a vrut a fi trecut prin Parlamentul României”, a precizat senatorul AUR Ciprian Constantin Iacob, în cadrul unei emisiuni TV.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Dâmboviţa

AUR cere două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor și a președinților de consilii județene

Publicat

pe

Senatorul Ciprian Iacob este unul dintre reprezentanții de frunte ai Alianței pentru Unirea Românilor, partid care susține revenirea la alegerea primarilor și președinților de consilii județene în două tururi de scrutin. Spune parlamentarul că astfel sunt respectate democrația și adevăratele principii electorale, iar votul dat de români contează cu adevărat.

Senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Iacob, adept al comunicării și întreținerii unei relații la nivel de permanență cu cetățenii, a postat pe paginile de socializare un text în care își exprimă opinia favorabilă alegerii primarilor și președinților de consilii județene în două tururi de scrutin. Totodată, parlamentarul vrea să afle și opinia electoratului vizavi de această inițiativă a Alianței pentru Unirea Românilor. Alegerile organizate în două tururi de scrutin, consideră Ciprian Iacob, dau mai multă credibilitate procesului electoral.

„AUR susține alegerea primarilor și a președinților consiliilor județene în două tururi. PSD și PNL se opun! Nouă ni s-a părut firesc să alegem democrația, nu cum au ales ei, și cei de la PNL și cei de la PSD, că aleg continuitatea. Vor să-și păstreze în continuare primarii în funcție chiar dacă ponderea cu care un primar sau un președinte de consiliu județean este ales nu este una tocmai corectă, raportându-ne la democrație. Alegerea înseamnă să ai la momentul la care ai stabilit cine va fi primarul unei localități sau președintele de consiliu județean, o bază solidă a votanților care să hotărască fără echivoc că acela este primarul pentru următoarea perioadă de patru ani sau președintele de Consiliu Județean’’, a precizat senatorul AUR Ciprian Iacob.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite