Giurgiu
Bătrân, găsit carbonizat în locuința cuprinsă de foc

Un bărbat în vârstă de 74 de ani, din Valea Bujorului, județul Giurgiu, a fost găsit carbonizat, sub dărâmăturile casei în care locuia, care a fost mistuită de foc azi-noapte. Flăcările au fost observate de vecini, care au sunat la 112. A fost însă prea târziu pentru bătrânul proprietar.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta în interiorul camerelor și la acoperiș, iar unul dintre pereții casei și tavanul erau prăbușite. Căutările bărbatului au fost începute concomitent cu acțiunea de stingere. Din păcate, acesta a fost găsit carbonizat.
Cel mai probabil tragedia s-a produs din cauza jarului sau a scânteilor provenite de la sistemul de încălzire – ne informează ISU Giurgiu.

Astfel de evenimente pot fi evitate prin respectarea următoarelor măsuri:
– nu așezați materiale combustibile în spaţiile dintre sobă şi perete;
– în timpul funcționării, nu lăsați ușa sobei deschisă;
– amplasaţi, în faţa sobelor cu lemne, o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea incendia materialele combustibile din apropiere;
– focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere sau în grija copiilor;
– stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
– nu adormiţi niciodată cu focul aprins;
– depozitați cenuşa şi jarul provenite de la sobe într-un loc special amenajat. Jăratecul nestins nu trebuie aruncat în apropierea casei, a adăposturilor animalelor, a magaziilor de lemne sau de furaje.
Giurgiu
Tamponare violentă pe DN6, aproape de Naipu! Șoferii au ajuns la spital

Doi bărbați, de 43 și 50 de ani, au ajuns la spital în urma unei tamponări produse, în această dimineață, între două autoturisme. Evenimentul rutier s-a consumat pe DN6, în apropierea localității Naipu, județul Giurgiu.
La fața locului s-au deplasat pompierii de la Secția Mihăilești, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și o autospecială SMURD, și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Giurgiu.
Unul dintre șoferii autovehiculelor implicate a fost găsit blocat în mașină, fiind extras în siguranță de pompieri, cu ajutorul accesoriilor de descarcerare. Ambii conducători auto au fost preluați de ambulanțe și transportați la spital.
Dâmboviţa
Dâmbovițeni reținuți pentru furt de telefoane mobile în județul Giurgiu

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Giurgiu au efectuat, ieri – 21 octombrie 2026, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, 6 percheziții la domiciliile unor persoane din județele Dâmbovița, Ilfov și din municipiul București, bănuite de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și acces ilegal la un sistem informatic. Descinderile au avut loc și la punctele de lucru a două societăți comerciale cu profil tip amanet, bănuite că ar fi primit și comercializat bunurile provenite din infracțiune.
Din ancheta efectuată de polițiști a reieșit faptul că, în perioada august-octombrie 2026, un angajat al unui retailer de telefoane mobile, prin intervenții asupra sistemului informatic de gestiune a datelor, a sustras din patrimoniul societății, prin acte materiale repetate, 74 de telefoane mobile. Angajatul în cauză ar fi fost ajutat de alte 3 persoane pentru a dobândi posesia bunurilor și pentru a le comercializa.
Ieri, 21 octombrie, pe baza probatoriului administrat, 3 persoane, doi bărbați și o femeie, cu vârste între 28 și 52 de ani, din județul Dâmbovița, au fost reținute, pentru 24 de ore.
ACTUALITATEacum 6 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum 6 zileTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum 7 zileȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 4 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 3 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 2 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























