Connect with us

ACTUALITATE

Testarea copiilor pentru Covid nu este obligatorie! Reclamați dacă se condiționează accesul la clasă!

Publicat

pe

Sursa foto: Digi24

În județul Dâmbovița, au sosit și au fost distribuite instituțiilor de învățământ preșcolar, școlar și liceal 147.000 de teste pentru coronavirus. Este vorba de o primă tranșă. Cadrele didactice, la rândul lor, mobilizate exemplar, după cum a afirmat inspectorul școlar general Cătălina Homeghiu, le-au distribuit părinților și copiilor, cu recomandările de rigoare.

Împărțirea testelor de salivă sosite la grămadă, la pungă, s-a realizat fie în instituțiile de învățământ, fie personalul didactic și nedidactic a mers la poarta oamenilor. Testele de salivă pentru COVID-19 au fost primite de beneficiari în baza unei semnături.

Testările se vor efectua în zilele de luni și joi, iar rezultatele vor fi comunicate reprezentanților unităților școlare și la grădinițe telefonic sau pe alte canale de comunicare, după cum se va stabili la nivelul fiecărei instituții de învățământ.

De la secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion – fost inspector școlar general la ISJ Dâmboviţa, am aflat că efectuarea testelor pentru coronavirus la copii nu este obligatorie. Demnitarul a vrut să demonteze speculațiile care s-au răspândit în spațiul public cu privire la faptul că elevii care nu fac testul nu vor mai fi primiți la școală sau la grădiniță.

Îi sfătuim pe părinți să sesizeze conducerea Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița dacă se confruntă cu abuzuri de acest tip. De asemenea, îi rugăm să ne relateze și nouă dacă se fac presiuni asupra lor, în sensul de a-i obliga să-și testeze copiii sub amenințarea că aceștia nu vor mai primiți la clasă.

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Grup Atyc încasează abonamente de la elevii navetiști, apoi îi lasă în stații

Publicat

pe

Foto arhivă

A început școala, au apărut noi probleme cauzate de firma de transport public Grup Atyc Târgoviște! Suntem în prima săptămână a noului an de învățământ și deja am fost contactați de părinți, care ne-au spus că le-au rămas copiii în stații, întrucât șoferii nu au oprit. Și se întâmplă asta în condițiile în care elevii au plătit pentru abonamente!

„Patronul de la Grup Atyc își bate joc de elevii navetiști. De dimineață (nota redacției: joi, 10 septembrie 2026), autobuzul nu a oprit în stație. Acum, din Târgoviște, iar nu a oprit. Elevii ce să facă? Dimineața nu ajung aproape niciodată la timp la școală, ci abia la a doua oră. Să le fie rușine celor de la Atyc! Fac bani pe spatele elevilor. Încasează abonamente și apoi îi lasă prin stații”, ne-a relatat o mămică.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Info medical. Criza de spasmofilie. Ce faci și ce nu trebuie să faci

Publicat

pe

Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița a publicat pe rețelele de socializare un nou material informativ, care să îi ajute pe oameni să reacționeze corect atunci când sunt puși în fața unei probleme medicale.

Criza de spasmofilie: Când corpul se încleștează de spaimă

„I s-au strâmbat mâinile!”, „Are gura înțepenită!”. Deși arată înfricoșător, criza de spasmofilie (tetania) nu este o boală de inimă, ci un dezechilibru apărut de cele mai multe ori pe fond de stres și hiperventilație.

Când respirăm prea repede și sacadat, dăm afară prea mult dioxid de carbon, iar calciul din sânge nu mai poate fi folosit corect de mușchi. Rezultatul? Mâna de mamoș și senzația de sufocare.

Ce trebuie să faci dacă te afli în preajmă

Reclama

– Calmează victima: Acesta este cel mai important pas. Vorbește-i rar, ferm și liniștit. Spune-i că nu va muri și că totul va trece în câteva minute.

– Reglează respirația: Cere-i să te privească și să respire odată cu tine – rar, pe nas, inspirând și expirând lung.

– Tehnica palmelor căuș: Dacă respirația nu se calmează, roagă victima să își pună palmele căuș peste gură și nas și să respire acolo. Astfel, reinspiră dioxidul de carbon eliminat și echilibrul se restabilește rapid. (Este varianta modernă a pungii de hârtie).

– Nu forța degetele: Nu încerca să îi îndrepți mâinile cu forța. Se vor relaxa singure pe măsură ce respirația revine la normal.

CE SĂ NU FACI:

Reclama

– NU te panica tu! Dacă tu începi să strigi sau să plângi, victima va respira și mai repede, iar criza se va prelungi.

– NU îi da apă cu forța în timp ce are spasme faciale. Riscul de înec este mare.

– Dacă după 10-15 minute de respirație liniștită starea nu se îmbunătățește sau dacă victima își pierde cunoștința, sună la 112.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite