ADMINISTRAŢIE
Centru medical cum puține există în județul Dâmbovița, inaugurat în comuna Comișani

În satul Lazuri, comuna Comișani, a fost inaugurat, ieri – 5 decembrie 2021, unul dintre cele mai moderne centre medicale din județul Dâmbovița. Deschiderea unei astfel de instituții este cu atât mai binevenită în această perioadă de pandemie, ținând cont că cetățenii au nevoie de asigurarea unor servicii medicale de calitate și în consens cu regulile generate de starea de alertă.
La evenimentul de la Lazuri, alături de primarul Ion Bătrânu, s-au aflat: președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, senatorul Titus Corlățean, deputatul Radu Popa, fosta parlamentară PSD Claudia Gilia și mai mulți reprezentanți ai autorităților locale și județene.
„Oamenii din zonă aveau nevoie de servicii medicale de calitate cât mai aproape de casă, iar echipa condusă de primarul comunei, Bătrânu Ion, s-a asigurat ca acest lucru să devină realitate. Îl felicit pentru toată munca depusă și îl asigur pe primar, pe cetățenii comunei, de tot sprijinul și ajutorul Consiliului Județean Dâmbovița, mai ales că, împreună, avem în continuare aflate derulare proiecte importante pentru comuna Comișani”, a spus președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan.

Despre importanța acestui obiectiv socio-medical a vorbit cetățenilor prezenți la deschidere și senatorul Titus Corlățean, care a insistat pe faptul că această unitate medicală ce va deservi aproximativ 5.000 de locuitori ai comunei a fost realizată datorită Programul Național de Dezvoltare Locală (etapă a II-a), inițiat și pus în practică de PSD. Titus Corlățean l-a felicitat pe primarul Ion Bătrânu și echipa pe care o coordonează pentru finalizarea acestui proiect, dar și pe reprezentanții PSD Dâmbovița care au fost și sunt aproape de comunitățile din județ.
Valoarea proiectului materializat la Comișani este de 3.700.000 de lei. Primăria localității a asigurat, din bugetul propriu, mobilierul și dotările tehnico-medicale, pentru care s-au investit 458.000 lei. Tot autoritățile locale se vor preocupa să aducă la Centrul de la Lazuri medici și cadre medii.
ADMINISTRAŢIE
Primăria Poiana a început amenajarea șanțurilor și a trotuarelor pe strada Narcisei

Primăria Poiana a demarat, săptămâna aceasta, o nouă investiție pentru îmbunătățirea calității vieții în comună. Vorbim despre amenajarea șanțurilor și a trotuarelor pe strada Narcisei, adică drumul care leagă satele Poiana și Poiana de Jos.
Proiectul este implementat în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmboviţa, prin PJDL. Reamintim că, în vară, administrația publică locală de la Poiana a finalizat pe această stradă pista pentru bicicliști, construită printr-un program al Administrației Fondului pentru Mediu.
Totodată, Primăria Poiana a obținut și o sponsorizare constând în 50 de bănci, pe care le-a recondiționat și le-a instalat în zona unde a fost amenajată pista pentru bicicliști. Edilul Marian Șerban intenționează să pună astfel de mobilier stradal la fiecare poartă, etapizat, în funcție de fondurile de care va dispune.
„Continuăm să muncim cu responsabilitate pentru dezvoltarea comunei și pentru un viitor mai bun. Dumnezeu să ne ajute să ducem la bun sfârșit toate proiectele începute! Adresez mulțumiri speciale pentru sprijinul acordat domnului Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița”, a transmis primarul Marian Șerban.
Punctăm și faptul că, în scurt timp, va fi pusă în funcțiune în comuna Poiana și rețeaua de alimentare cu gaze naturale, având în vedere că Transgaz Mediaș a finalizat montarea Stației de Reglare Măsurare și a contorului. Imediat ce Distrigaz va obține licența de operare, se va trece la efectuarea racordurilor individuale.
ADMINISTRAŢIE
Titu. Ajutor de minimis pentru întreprinderile din oraș. Detalii aici!

Consiliul Local Titu a aprobat acordarea unui ajutor de minimis pentru întreprinderile din oraș, constând în scutirea de la plata majorărilor de întârziere aferente impozitelor și taxelor locale datorate.
Administrația publică locală a estimat un număr de 20 de posibili beneficiari, iar valoarea ajutorului de minimis s-ar putea ridica la 1.000.000 lei. (Click aici pentru regulamentul integral)
Scutirea se acordă dacă se achită integral, până la data de 31 decembrie 2026, debitul principal. În cazul în care sunt restante mai multe tipuri de obligații fiscale către bugetul local, scutirea de la plata majorărilor de întârziere se aplică doar pentru creanțele achitate. În această situație, achitarea amenzilor este prioritară.
Dâmboviţaacum 6 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum 6 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
Argeșacum 2 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO


























