Connect with us

RELIGIE-CULTURĂ

Avem datoria de a ne apăra, aprofunda și promova credința

Publicat

pe

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, care a primit la botez numele de Nicolae, a săvârșit, ieri, de Sf. Nicolae, Sfânta Liturghie la biserica Mânăstirii Dealu de lângă Târgoviște. Din sobor, a făcut parte preotul Ionuț Ghibanu – vicar eparhial, precum și alți slujitori ai Bisericii Ortodoxe.

În mesajul său către drept credincioși, mitropolitul Nifon a evocat personalitatea Sfântului Ierarh Nicolae, din perspectivă pastoral-misionară și social-filantropică. A spus IPS Nifon că pilda vieții Sfântului Nicolae se constituie în exemplu viu, curat pentru întreaga Creștinătate.

„Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre rolul pe care Sfântul Ierarh Nicolae l-a avut în apărarea dreptei credințe, prin cuvânt și prin faptă, contra tuturor detractorilor Adevărului. La fel și noi, astăzi, avem datoria de a ne apăra, aprofunda și promova credința, mai cu seamă că principiile Evangheliei lui Hristos stau la temelia civilizației românești și europene, reprezentând ceea ce are mai bun lumea noastră”, se arată într-un comunicat transmis de Arhiepiscopia Târgoviștei.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Târgovişte. „Bunuri tezaurizate la sfârșitul mileniului I”, o nouă expoziție temporară organizată la Muzeul de Istorie

Publicat

pe

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, invită publicul și reprezentanții mass-media luni, 16 noiembrie 2026, începând cu ora 11.00, la vernisajul expoziției temporare „Bunuri tezaurizate la sfârșitul mileniului I”. Evenimentul pune în valoare o descoperire arheologică de excepție expusă în premieră: piese unicat de harnașament, de paradă, arme și o diversitate remarcabilă de unelte din secolele IX-X.

Această expoziție nu reprezintă doar o oportunitate rară de a admira unelte, precum și arme și piese de echipament militar dintr-o epocă strâns legată de cristalizarea primelor comunități politice din regiune, ci este și o dovadă clară a modului în care descoperirile întâmplătoare pot îmbogăți patrimoniul național atunci când există responsabilitate. Fiecare dintre cele 40 de piese ascunde o poveste despre putere, prestigiu și meșteșug medieval. Printre piesele de rezistență ale expoziției se numără spade remarcabile prin starea de conservare, vârfuri de lance de steag — piese cu o puternică încărcătură simbolică și militară —, precum și elemente fine de harnașament de paradă, care reflectă statutul social înalt al posesorilor lor din acele vremuri tulburi de la sfârșitul primului mileniu.

Toate artefactele expuse au trecut printr-un proces minuțios de curățare, conservare și restaurare în laboratoarele de specialitate ale muzeului, iar din punct de vedere muzeotehnic expoziția propune câteva nouțăți, pe care vă invităm să le descoperiți. S-a vizat integrarea unei componente artistice accentuate în valorificarea artefactelor, precum și a unor elemente de interpretare contextuală multimedia care pun vizitatorii în fața unei reconstrucții vizuale a unui eveniment istoric întâmplat acum mai bine de o mie de ani.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 16 noiembrie 2026 – 1 martie 2027, la Muzeul de Istorie din Târgoviște, Calea Domnească nr. 189, de marți până duminică, între orele 09:00 și 16:00.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” va fi adusă de la Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman

Publicat

pe

Sursa foto: Captură video Trinitas
Sursa foto: captură video Trinitas

În perioada 27 noiembrie – 2 decembrie 2026, credincioșii crestin-ortodocși se pot închina la Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” (Stareța), care a fi adusă de la Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator, din județul Teleorman. Lăcașul de cult va fi deschis în fiecare zi de la ora 07:00 până la 01:00 noaptea.

În tradiția athonistă, Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” este prăznuită pe 2 decembrie. Prin urmare, la Mănăstirea Pantocrator, pe 1 decembrie, seara, de la ora 21:00, se a săvârși o priveghere de toată noaptea, care va culmina cu Sfânta Liturghie din dimineața zilei de 2 decembrie.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite