ADMINISTRAŢIE
Școala Tudor Vladimirescu Târgoviște va deveni una dintre cele mai moderne din România

Administrația publică târgovișteană a dus, în ultimii ani, o bătălie intensă pentru primenirea infrastructurii educaționale din municipiu. Au trecut și trec în continuare prin procese de reabilitare, modernizare și dotare toate instituțiile de învățământ, fie că vorbim de grădinițe, școli gimnaziale, licee și creșe. Târgoviște, într-un clasament investițional, se numără printre puținele municipii reședință de județ unde proiectele privind crearea unor condiții civilizate, europene destinate educației, sportului și petrecerii timpului liber au curs în valuri. Și, ce este mai important, în ciuda perioadei critice pe care o traversăm, toate au fost duse la bun sfârșit.
Astăzi – 14 decembrie 2021, reprezentanții administrației publice locale, respectiv primarul Cristian Daniel Stan, administratorul public Gabriel Boriga și viceprimarii Monica Ilie și Cătălin Rădulescu, s-au aflat pe șantierul deschis în incinta Școlii Tudor Vladimirescu din microraionul VI. Aici, printr-un proiect finanțat din fonduri europene, s-au demarat lucrările pentru reabilitarea, extinderea, modernizarea și dotarea acestei importante unități de învățământ gimnazial. Investiția depășește 20 de milioane de lei.

„Corpul existent se reabilitează integral, cu schimbarea tâmplăriei, instalațiilor termice, sanitare și electrice. De asemenea, se construiesc corpuri noi de clădiri. Discutăm de un alt corp care va cuprinde două săli de clasă și cinci laboratoare. Sala de sport va fi modernizată, reabilitată și va fi construit și un etaj.
Pe locul în care ne aflăm acum, va fi edificată o bază sportivă modernă. Va fi schimbat și gardul împrejmuitor. Practic, la momentul la care va fi finalizat proiectul, nimic nu va mai semăna cu ceea ce există în acest moment. Este vorba de un proiect de natură să facă din Școala Tudor Vladimirescu una dintre cele mai moderne unități de învățământ din România”, a preciat primarul Cristian Daniel Stan.

Școala Tudor Vladimirescu este a treia mare instituție de învățământ gimnazial din Târgoviște care, grație implicării administrației publice locale, a fost cuprinsă într-un program de reabilitare, extindere și modernizare. Școala Mihai Viteazul din microraionul IX este deja intrată în circuitul educațional, având o alură civilizată, europeană. De asemenea, se lucrează intens la Școala Matei Basarab din Micro III. Lucrările, speră edilul Târgoviștei, vor fi finalizate curând.
În ceea ce privește proiectul pornit la Școala Tudor Vladimirescu pe 18 octombrie, durata de execuție este de 24 de luni. Primarul Cristian Daniel Stan este convins că lucrările vor fi încheiate înainte de termen.
Și asta nu este totul. Există în derulare în municipiul Târgoviște și alte proiecte ce vizează transformarea totală a instituțiilor de învățământ preșcolar, gimnazial și liceal.
„Tot pe fonduri europene, mai lucrăm și la Grădinița Nr. 8 Rază de Soare și la Grădinița din Cartierul Sagricom, asta pentru a da numai câteva repere pe ceea ce înseamnă programul de modernizare a infrastructurii educaționale aflat în derulare în acest moment la nivelul municipiului Târgoviște.
De asemenea, avem solicitare de finanțare prin Compania Națională de Investiții și pentru Școala Radu cel Mare. Acolo este deja finalizat proiectul. Acum trebuie să găsim și o sursă de finanțare de natură să ne permită să începem și execuția de lucrări”, a mai adăugat Cristian Daniel Stan.
ADMINISTRAŢIE
Ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Voinești din 29 mai 2026

Se convoacă, în ședință ordinară, Consiliul Local Voinești, în data de 29 mai 2026, ora 16:00, la sediul acestuia, cu următoarea ordine de zi:
1. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții – proiect Modernizare străzi în satele Manga și Mînjina, comuna Voinești, județul Dâmbovița;
2. Proiect de hotărâre privind aprobarea asocierii UAT Comuna Voinești, prin Consiliul Local Voinești, cu Parohia „Gemenea (Oncești ) în vederea realizării obiectivului de investiție „Conservare – restarurare pictură murală la biserica Parohiei Gemenea, din satul Oncești, comuna Voinești;
3. Proiect de hotărâre privind atribuirea numerelor administrative în Nomenclatorul stradal al comunei Voinești;
4. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificărilor taxei de habitat cu destinație specială de salubrizare (casnici) pentru solicitările depuse la Primăria Voinești, conform anexelor emise de ADI „Management integrat al deșeurilor în județul Dâmbovița pentru luna iunie 2026;
5. Informare cu privire la prelungirea contractului de comodat încheiat cu Cabinet Dr. Mihai Raluca Elena;
6. Diverse.
PRIMAR,
SANDU GABRIEL
ADMINISTRAŢIE
Vot pentru modernizarea drumului județean Glod – Sanatoriul Moroeni – Bolboci – Padina – Peștera

Ședințele Consiliului Județean Dâmbovița curg șnur, chiar dacă sunt reprezentate în acest for legislativ local trei partide: PSD, PNL și AUR. Președintele Corneliu Ștefan a reușit să-i aducă pe aleși la același numitor, numit implicare și rezonanță cu dezvoltarea județului Dâmbovița.
Ieri – 20 mai 2026, pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Dâmboviţa s-au aflat proiecte care privesc investiții ultra-necesare în cea mai mare unitate medicală din județ, respectiv Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște. A fost votat, cu unanimitate de voturi, printre alte inițiative proiectul privind dotarea Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște cu echipamente medicale care diagnostichează și tratează pacienții critici cu patologie vasculară cerebrală acută. De asemenea, unitatea medicală dâmbovițeană, prin acceptul CJD, va încheia un parteneriat cu mai multe spitale din țară în vederea implementării proiectului „Screen-Life – Sistem național de screening prenatal și neonatal pentru diagnosticarea precoce și prevenție”. Finanțarea se face prin Programul Sănătate 2021-2027.
Au votat consilierii județeni, fără să ridice niciun fel de problemă, un proiecte de hotărâre care a vizat aprobarea parteneriatul dintre CJD și Primăria Lucieni, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL), pentru modernizarea unei baze sportive. De asemenea, și-au dat acordul aleșii județeni și pentru modernizarea DJ 714, Glod – Sanatoriul Moroieni – Bolboci – Padina – Peștera, investiție deosebit de importantă pentru dezvoltarea turismului montan dâmbovițean.
ACTUALITATEacum 2 zileProiectele cu finanțare europeană au pus pe picioare agricultura românească
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăInvestiții prioritare la Găești. Interviu cu primarul Alexandru Iorga
ACTUALITATEacum 3 zileFraudă uriașă cu fonduri pentru micii fermieri! Consultant din Dâmbovița a folosit acte false
ACTUALITATEacum 5 zileUrs văzut lângă Târgoviște, în Pădurea Priseaca
ADMINISTRAŢIEacum 3 zilePrimăria Târgoviște restaurează Casa Fusea-Pârvulescu. Proiectul se implementează cu fonduri europene
Dâmboviţaacum 7 zileA spart 11 taxiuri într-o săptămână, în municipiul Târgoviște!
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileVot pentru modernizarea drumului județean Glod – Sanatoriul Moroeni – Bolboci – Padina – Peștera
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident feroviar în Găești. Șoferița autoturismului lovit de tren a decedat























