SOCIAL
Falsificatori de certificate de vaccinare, prinși de polițiștii din Teleorman

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecatoria Alexandria, au efectuat, în zilele de 21 și 22 decembrie 2021, trei percheziții la domiciliile unor persoane din Teleorman și București, bănuite de comiterea infracțiunii de fals informatic în formă continuată. Oamenii legii au pus în executare și șase mandate de aducere.
În urma descinderilor, anchetatorii au ridicat obiecte și înscrisuri care probează activitatea infracțională. Pentru trei persoane cercetate în acest caz s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore.
Din cercetări a reieșit că cei implicați au accesat fără drept un program informatic și au introdus date nereale cu privire la vaccinarea împotriva virusului SARS COV 2. În acest mod, au beneficiat ilegal de adeverințe de vaccinare, pe care, ulterior, le-au folosit în vederea generării certificatului digital, documente pe care le-au utilizat pe teritoriul național cu scopul de a eluda restricțiile impuse persoanelor nevaccinate.
Persoanele bănuite de săvârșirea acestor fapte vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Dâmboviţa
Accident rutier în Târgoviște, provocat de o șoferiță de 23 de ani

Accident rutier, în această seară, în jurul orei 20:00, pe strada Lt. Stancu Ion din municipiul Târgoviște.
O șoferiță de 23 de ani, din localitate, a intrat în coliziune cu o mașină la volanul căreia se află o femeie de 28 de ani, tot din Târgoviște. Conducătoarea auto în vârstă de 28 de ani a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Cele două șoferițe au fost testate alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Argeș
Bărbat din Găești a închiriat un autoturism de lux și l-a vândut!

Un dâmbovițean a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Pitești, județul Argeș, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Din ancheta efectuată de polițiștii compartimentului de investigații criminale din cadrul Secției 1 Pitești a reieșit că bărbatul de 31 de ani, din Găești, în luna august, a indus în eroare un piteștean de 31 de ani. Dâmbovițeanul a închiriat un autoturism, având intenția de a-l însuși pe nedrept. Ulterior, acesta, pretinzând că este proprietarul autovehicolului închiriat, l-a înstrăinat, în schimbul unei alte mașini, plus o sumă de bani, prejudiciul estimat fiind de circa 25.000 de euro.
Ancheta în acest caz este coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești.
ACTUALITATEacum o săptămânăCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum o săptămânăȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 6 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 5 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 4 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
ADMINISTRAŢIEacum o ziPrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic


























