Dâmboviţa
Autoturism acroșat de tren în comuna Dâmbovicioara

Un accident de circulație care nu s-a soldat, din fericire, cu victime omenești s-a produs pe DJ 701 A, la trecerea peste calea ferată de la Dâmbovicioara, comuna Braniștea.
Șoferul unui autoturism marca Opel, un bărbat de 54 de ani, nu a respectat semnificația indicatorului STOP, moment în care autovehiculul în care se afla a fost acroșat de locomotiva unui tren de persoane.
Dâmboviţa
PSD Dâmbovița continuă conferințele locale de alegeri

Conferințele județene de alegeri demarate la inițiativa președintelui PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, ca măsura a reorganizării filialelor locale, ținându-se cont de dedicarea față de comunitate, partid și știința administrației, au în vedere și procesul de pregătire pentru alegerile locale din 2028.
Conducere PSD Dâmbovița s-a aflat la sfârșitul acestei săptămâni la Bilciurești, Dobra , Băleni, Cornești, Butimanu, Crevedia și Niculești.
Discuțiile cu membri și simpatizanți social democrați au vizat activitatea desfășurată în cadrul acestor structuri locale, proiectele de dezvoltare ale comunităților respective și direcțiile de acțiune pentru perioada următoare.
În cadrul acestor întâlniri au fost aleși prin vot liber, liderii celor trei filiale locale. La Bilciurești și Dobra organizațiile PSD vor fi conduse de primarul Adina Stoican, respectiv Daniel Cosmin Nica . La Băleni a fost ales lider al social democraților Cristian Vălu, actualmente viceprimar al comunei.
„Am fost ales, pentru prima dată, președintele Organizației PSD Băleni. Și spun cu toată sinceritatea: primesc această încredere cu emoție și cu sufletul deschis.
Le mulțumesc colegilor mei pentru încrederea pe care mi-au acordat-o. Este o onoare, dar mai ales este o responsabilitate pe care o simt din plin.Mulțumesc domnului președinte Corneliu Ștefan și colegilor din organizația județeană PSD Dâmbovița pentru sprijinul constant și pentru faptul că au fost alături de Băleni și de oamenii acestei comunități.
În ultima perioadă, în calitate de viceprimar al comunei Băleni, am înțeles poate cel mai bine că administrația și politica nu înseamnă doar funcții, proiecte sau ședințe. Înseamnă oameni. Înseamnă să fii acolo când cineva are nevoie de tine. Înseamnă să asculți, să te implici și să nu uiți niciodată de unde ai plecat.
Știu că drumul care urmează nu va fi întotdeauna ușor. Dar știu și că, atunci când există oameni care cred unii în alții și muncesc împreună, se pot face lucruri frumoase pentru comunitate”, este mesajul transmis de Cristian Vălu, viceprimarul comunei Băleni.
La Cornești, liderul organizației a fost ales Florin Gheorghe. La Butimanu, filiala social democraților va fi coordonată de primarul Cezar Gabriel Dragnea. PSD Crevedia va fi condus de Marius Angelo Oprea Dincă iar la Niculești de organizarea și bunul mers al filialei Partidului Social Democrat se va ocupa primarul Dorinel Soare, unul dintre cei mai vechi primari și activiști PSD din județul Dâmbovița.
Corneliu Ștefan, a precizat că PSD Dâmbovița continuă acest proces de consolidare a echipelor locale, de apropiere de oameni și de problemele comunităților locale.
PSD Dâmbovița merge mai departe cu aceeași seriozitate și cu oameni care cunosc problematica economică și socială a comunităților din care fac parte”, a spus Corneliu Ștefan, lider al PSD Dâmbovița și primvicepreședinte la nivel central.
ACTUALITATE
Copiii din Titu își pot descoperi gratuit talentele artistice la Centrul Cultural

La mai puțin de o săptămână de la inaugurarea Centrului Cultural Titu, primarul Laurențiu Costache a anunțat deja că instituția devine, de săptămâna viitoare, un loc în care copiii din oraș să-și poată descoperi talentul, să învețe, să creeze și să viseze. Toate cursurile organizate aici sunt gratuite și se adresează deocamdată doar copiilor ai căror părinți au domiciliul în Titu.
„Am pregătit un program diversificat, coordonat de profesori și voluntari dedicați, pentru ca fiecare copil să poată găsi activitatea care i se potrivește și prin care să-și dezvolte talentul și creativitatea.
Îmi doresc ca acest centru să fie al întregii noastre comunități, dar mai ales al copiilor noștri: un loc viu, primitor, în care să vină cu drag și în care fiecare talent să fie descoperit, încurajat și pus în valoare.
Le mulțumesc tuturor profesorilor și voluntarilor care au ales să se implice și să ofere din timpul, experiența și priceperea lor copiilor din Titu!”, este mesajul transmis de primarul orașului Titu – Laurențiu Costache.
Programul activităților ce se vor derula la Centrul Cultural Titu
LUNI
Dans sportiv: 15:00–18:00
Prof. Bogdan Stănescu
MARȚI
Instrument – vioară: 14:30–16:30
Prof. Tatiana Giurgea și Patricia Seraia – voluntar
Dans țigănesc și balet: 15:00–18:00
Prof. Miruna Vișenoiu
Teatru: 16:00–18:00
Prof. Dan Puiu Nedelcu
MIERCURI
Pictură: 12:00–16:00
Prof. Simona Popa
Canto: 15:30–18:30
Prof. Lorin Stănescu
Dans sportiv: 16:00–18:00
Prof. Bogdan Stănescu
JOI
Instrument – pian: 13:00–15:00
Abigail Debora Dumitru și Ștefan Alexandru Mihai – voluntari
Canto: 15:30–18:30
Prof. Lorin Stănescu
Teatru: 14:00–16:00
Prof. Dan Puiu Nedelcu
Dans țigănesc: 16:00–18:00
Prof. Miruna Vișenoiu
Dans modern: 18:00–19:30
Prof. Florin Gogan
VINERI
Instrument – pian: 08:00–12:00
Prof. Camelia Popa
Dans sportiv: 15:00–18:00
Prof. Bogdan Stănescu
SÂMBĂTĂ
Dans popular: 10:00–14:00
Prof. Ion Tănase
Pictură: 14:00–16:00
Prof. Simona Popa

ACTUALITATEacum 5 zileDoliu în învățământul din Dâmbovița. A plecat la ceruri învățătoarea Adriana Maria Anghel
ACTUALITATEacum 4 zileDN71, Bâldana – Târgoviște. S-a trecut la demolarea gardurilor în Mircea Vodă și Cuza Vodă
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileTârgoviște. Schimbare majoră la Bazinul Olimpic de Înot. A fost lansată deja licitația. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileDN7, Bâldana-Titu. Recepție lucrări de reabilitare, modernizare și lărgire la patru benzi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimarul de la Pietrari face apel către firma constructoare să vină și să finalizeze rețeaua de apă potabilă
ACTUALITATEacum o săptămânăGrup Atyc încasează abonamente de la elevii navetiști, apoi îi lasă în stații
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileTârgoviște. Primarul Daniel Cristian Stan a dezvăluit cum va fi remodelat Parcul Chindia. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 4 zilePrimar Titu: Îmi doresc ca orașul să fie remarcat atât prin firmele și antreprenorii săi, cât și prin viața sa culturală


























