OPINII
Real story…

Suntem în plină pandemie. Valul cinci. Omicron, deltacron și așa mai departe. La Revelion, aveam 100 de cazuri. Astăzi, avem peste 8.000. Tare, nu?
Pe lângă această nenorocire menită să ne aplatizeze sufletele, ritmul existențial, parcă, de mână cu coronavirusul, a venit și explozia de prețuri la energie electrică și la gaze naturale.
Suntem deja amorțiți. Nu știm încotro să ne mai îndreptăm atenția. Totul lucrează împotriva noastră. Nu ne sperie infectarea cu omicron cât ne înspăimântă facturile la utilități. Așteptăm cu inima cât un purece să intre în cutia poștală factura la gaze sau să primim notificarea pe email.
Afară este ger, iar a naibii centrală termică, supărată că în curând va fi și ea în afara legii, ne face parcă în ciudă și înghite gaze în draci.
Ei, lăsă, ne ajută compensarea dată de Guvern. Glumesc! Știți cât mi-a venit pe factură reducerea mult mediatizată și cântată? 3 lei. Doi covrigi. Fără mac. Nici măcar cât o folie de aspirină. O rușine de ajutor!
Și, în tot acest timp al confuzie, pe un tărâm al supraviețuirii, guvernanții, săracii, mai au puterea să ne promită un trai mai bun. Sau au rămas așa, precum placa de vinilin, cu acul blocat într-o incrustație de refren. La, la, la…
Nici ei nu mai știu cum să reacționeze. Par depășiți de situație. Așa se întâmplă când ora exactă nu se mai dă din țară. Nu le-a mai rămas decât să se țină de scaune. Bine și cu orice preț! Și pentru asta apelează din greu la fabrica de promisiuni. Imprimă la ambalaje. Poate, odată și odată, vor avea și conținut. Până atunci, disperarea bântuie prin țară ca un vifor năprasnic…
OPINII
Europa, în resetare…

Politica dusă de actualii lideri europeni pare să fii eșuat? Toate măsurile dure puse în practică, cu atingere adusă vieții de zi cu zi a oamenilor, au dus la aprinderea flăcărilor mâniei. Protestele au cuprins Europa. Franța, Spania, Italia, Spania, ba chiar și Germania au dat semnalul că, gata, ajunge! Sute de mii de oameni au ieșit în stradă. Cuțitul a ajuns la os!
La Paris situația s-a încins. De la revolte considerate a fi naive de autorități și tratate ca atare, vezi protestul elevilor, uite unde s-a ajuns! De la conceptul de libertate, democrație, s-a trecut, într-un interval rapid, la haos. De ce? Fiindcă Occidentul, politicienii de mucava care conduc destinele Europei au cam uitat că societatea este alcătuită și din oameni simpli, ale căror nevoi de viață, modeste, echilibrate până acum, au fost răvășite, date peste cap. Au primat interesele economice și politice ale celor din umbră. Cetățeanul simplu a fost transformat în cobai.
Acum, gata! Se cere o resetare totală a sistemului politic. Se cer alți lideri, alte poziții, alte argumente ale guvernării. Roata istoriei a pornit! Și, ați văzut ce lipsiți de capacitatea de a cântări și judeca la rece lucrurile sunt politicienii români? Mânați doar de ambiții, de interesele lor de grup, de alți vectori influențatori externi, au dus țara în cap. De peste 5 luni, stăm într-un provizorat bolnăvicios, fără guvern stabil, cu prețuri la tot ce ne susține traiul luate spre aiurea. Ne jucăm de-a numirea premierilor, scoțând de la cutie nume de prim-miniștri care nu au nicio rezonanță cu votul dat de români. Principiile democrației au fost eliminate, duse în derizoriu. Au arătat, pe față, că votul nostru, nu prea mai contează. Exercițiu democratic și atât!
Cum să vii tu, Nicușor Dan, cu nominalizări de persoane care nu s-au aflat măcar pe vreun afiș electoral, pe vreo listă de candidați, cu indivizi de care poporul nu știe nimic? Până unde ajunge sfidarea, lipsa de empatie față de popor? Și vrem să fie bine? Nu are cum, nu are cine. Ne confruntăm cu simple formalisme devastatoare în mijlocul unui sistem care funcționează inertic. Norocul nostru este că albinuțele își știu rolul și își văd, încă, de treabă, suportând șocurile venite dinspre cancelariile haosului care au transformat normalitatea, echilibrul, în existență incertă.
OPINII
Improvizația, ca politică…

Vremea s-a schimbat. Nu și guvernul! Frigul începe să ne intre în casă odată cu majorările de prețuri la gaze naturale și energie electrică și după ele potopul! Despre benzină și motorină, ce să mai vorbim. Au ritmul propriu impus de vânturile pe care le trag liderii lumii!
Suntem într-o stare de provizorat bolnăvicios pentru nație, dar binefăcător pentru băieții de la butoane. Acum îl avem pe desemnatul Luca Niculescu, scos din cutia secretă printr-un Abracadabra interpretat neconvingător de președintele Nicușor Dan. Nu știm pentru ce și pentru cine a fost antrenat domnul Luca. Cert este că politicul și partidele cu procente și simpatie în spate cad în desuet. Parcă nu prea mai contează. Conducătorii vin acum dinspre lumile paralele!
Despre instalarea lui Luca Niculescu la Palatul Victoria se pare că șefii de partide au căzut rapid la consens. Discret, deocamdată, și abordându-se lozinca pur demagogică o facem pentru stabilitate. Care? A cui?
Ce va aduce Luca Niculescu și cabinetul său ultrasecret bun pentru România? Sintagma continuăm împreună, PSD – PNL – UDMR, posibil și USR, cu ușoară mârâială din partea AUR, dar de data aceasta pe marginea prăpastiei, este de strictă actualitate. Mesaj de supraviețuire!
Dacă mai cade unul sau zece, o sută, o mie, din neatenție, constrânși sau împinși, nu contează! Suntem obișnuiți cu sacrificiile. De peste 35 de ani, sacrificiul este pe frontispiciul poporului român. La modă este descurcăreala. În toate domeniile. Improvizația ne ține pe linia de plutire. La putere este la fel. Pe voturile noastre, corecte, se improvizează!
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum o săptămânăCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum o săptămânăSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ACTUALITATEacum o săptămânăTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
ADMINISTRAŢIEacum 3 zilePrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
Dâmboviţaacum 6 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea


























