OPINII
Pantoful de polițist și omul de rând…
De ieri, îmi umblă prin cap, căutând parcă un locșor de înțelegere, imaginea pantofului de polițist tânăr împins sub corpul fetiței de 13 ani rămasă fără viață pe asfalt. Caut să aflu de ce se întâmplă toate acestea? Ce schimbări se produc în comportamentul unui om care, printr-un concurs de împrejurări ale existenței sale, ajunge într-o funcție, pe o poziție care, crede el, îl situează deasupra tuturor. Se crede un buric al pământului. Își uită jurământul și menirea.
Polițistul care a produs acel accident, aflându-se la volanul mașinii de serviciu, în timpul activității sale desfășurată sub motto-ul „siguranță și încredere”, reprezintă, de fapt, imaginea actuală a sistemului. Atât însemnăm noi, cetățenii de rând pentru unii! Suntem verificați cu piciorul, nepăsător, dacă mai mișcăm, dacă mai suntem capabili să mergem mai departe, dacă avem cum.
Omul acela în uniformă reprezintă statul. Ar trebui să fie, pentru că de aceea îl plătim, pavăza cetățeanului onest în fața dezechilibrelor și abuzurilor, unda de încredere și speranță că trăim într-un stat în care are cine ne apăra drepturile și libertățile. Rolul lor este acela de a fi mai atenți la ceea ce se întâmplă în jur, mai mult decât oricine. Sunt protectori, scut în fața fărdelegii. O interfață a încrederii.
Când colo, ce vedem? Un polițist tânăr, absorbit probabil până în măduva oaselor de poziția sa, crezând-se un semizeu, cum se cred mulți dintre cei îmbrăcați în uniformă și cu pistolul la brâu, a gonit pe stradă fără să îi pese. A lovit doi copii pe trecerea de pietoni. I-a făcut praf. Scuze, speculații și alte intenții de a găsi o apărare nu există. Nu poate fi concepută. Ar fi injustă și inumană! Fetițele se aflau la jumătatea trecerii de pietoni. Nu s-au aruncat în fața mașinii de poliție! Au traversat ordonat. De unde să bănuiască bieții copii că o să apară un bolid al Poliției care o să le spulbere? Și dacă vedeau autoturismul inscripționat cu mesajul „siguranță și încredere” te gândești imediat că cei din interior ar trebui să fie primii prin care să se reflecte forța exemplului, respectul față de oameni, de lege. Ar fi oprit. Le-ar fi făcut zâmbitor semn să treacă liniștite.
Dimpotrivă, a procedat așa cum face de obicei marele stat. Trece peste noi cu șenilata. Nu are nicio reacție la păsurile și necazurile noastre. Lucrează rece, ca un soft de calculator. Indiferent cum, totul trebuie să bată la zero. Fără resentimente.
Pantoful polițistului tânăr, insist pe această caracteristică, tânăr, împins sub firavul trup al copilei zdrobite de forța impactului o să mă urmărească multă vreme ca un coșmar. Și pe mine, și pe alții! Este cel mai elocvent exemplu al nepăsării față de omul de rând al unora care reprezintă Măria Sa Statul.
Acum, se încearcă, prin orice mijloace, se coc strategii de comunicare, se caută argumente contra, pentru a se ieși din impas. Nu, oameni buni! Nu trebuie să căutăm să acoperim mizeria. Să o ștergem rapid din memoria colectivă. Normal, corect este să ne asumăm greșeala și să căutăm să îndreptăm lucrurile. Să reparăm acest sistem bolnav. Să vedem pe stradă alte tipuri de polițiști. Mai zâmbitori, comunicativi, flexibili, deschiși, atenți, nu roboței cu chipuri reci ascunse sub caschete și care trec pe lângă noi ca și cum nu am exista.
Și, ca să ne revenim rapid după Sfintele Sărbători de Paște, adică să intrăm în viața obișnuită, nesulemenită, pentru cei mai mulți dintre muritori cu fardul discret și plăpând al unei false stări de bine și prosperitare, Institutul Național de Statistică ne anunță că inflația în luna martie s-a menținut la o cotă ridicată, ba chiar a mai urcat puțin, la 9,87%. Ce mare lucru! O ducem! Avem experiența supraviețuirii și a improvizației existențiale!
Și, cu siguranță, după tot ceea ce se întâmplă în Orientul Mijlociu, cu blocarea Strâmtorii Hurmuz, cu negocierile de pace eșuate, reluate, iar eșuate și spectacolul continuă în detrimentul omenirii, care intră total într-o vreme a incertitudinii planetare. Adică, orice s-ar mai putea întâmpla rău, nu ne va mai surprinde.
Pe la noi, este liniște deocamdată. Tipul ăla care nu aduce nimic bun. Politicienii nu s-au întors de pe la munte sau din variile oceaguri de lux unde au ciocnit ouă roșii, au mâncat drob și au încărcat pe rețelele de socializare stereotipele mesaje de Paște, puerile jocuri de imagine.
În Ungaria, Orban a devenit o amintire. Țara vecină, după 16 ani, intră într-un proces de resetare completă. Este de urmărit fenomenul.
Președintele Trump, după ce a dat de pământ, declarativ deocamdată, cu liderii europeni, l-a atacat și pe Papa Leon și, ca să fie tabloul stării de uimire complet, a postat pe rețelele de socializare o imagine realizată cu AI, prietenul nostru cel de toate zilele, unde apare în postura de salvator biblic. Un fel de Mesia universal. Ce-i drept, nu după multă vreme, în urma unui val de indignare, a șters postarea care a răvășit planeta și a lansat întrebarea: încotro ne îndreptăm? Este rost de bine? Nu prea pare. Suntem cuprinși de vârtejul inerției. Nu facem nimic să ne eliberăm din strânsoarea lui. Oare, mai putem? Căutăm doar să ne adaptăm direcției sale. Este mai simplu.
Suntem condamnați să trăim sub zodia gustului amar. Provine de la orice se întâmplă în jurul nostru. Ciudat. Instantaneu. Neașteptat. Vine de la societate, politică, rude, prieteni, amici, cunoscuți. Nu de la dușmani. La ei se aplică alte norme. Sunt constanți și deschiși.
Gust amar ne lasă Guvernul care ne-a vârât în austeritate. Politicienii incapabili, falși, nestatornici și fără vână. Puși doar pe căpătuială. Gust amar îmi lasă demnitarul care de dimineață votează, în Guvern, să taie sprijinul pentru veterani, mame și persoane cu dizabilități, iar seara apare și spune că nu este de acord cu ceea ce se întâmplă, că va iniția un pachet de măsuri.
Gust amar îmi lasă președintele țării, pe care eu nu l-am ales și care, în afară de a gesticula inerent, vădit pentru a-și căuta puncte de sprijin pentru neputința sa, nu duce și nu știe mai mult. Nici nu are nevoie. Trebuia doar musai ales!
Gust amar îmi lasă Bolojan Ilie, premierul pătimirii noastre, care lovește cu barda în tot ce mișcă, țintind aproape cu plăcere în nevoiași. Și zice că face reforme! Care?
Gust amar îmi lasă Uniunea Europeană care parcă și-a pierdut azimutul. Plutește în derivă. Ciudat. La Bruxelles, Strasbourg și aiurea, sunt gloate de politicieni și alte soiuri și roiuri de demnitari și funcționari care cică lucrează pentru prosperitatea Europei. Pentru cine?
Gust amar îmi lasă acum președintele Statelor Unite, Donald Trump, pe care l-am crezut într-adevăr un pacificator și el a dat planeta peste cap. Ar trebui să primească un premiu Nobel. Dar nu pentru pace. Trebuie inventat ceva nou. Momentele pe care le trăiește omenirea sunt unice!
Gustul amar mi-a năvălit în existență când am auzit că un fost șef de cabinet al celui de-al treilea om în stat a agonisit la cutii de pantofi sute de mii de euro. Ăștia probabil așa, de consum, la bucătărie. La noi, mama, în cutii de pantofi, ține florile de tei și mușețelul uscat pentru infuzie. Ce ironie!
ACTUALITATEacum o săptămânăDoliu la ISU Dâmboviţa. S-a stins din viață Lt. col. Ionuț Mihai Muscăloiu. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
- Dâmboviţaacum o săptămână
A murit un mare DASCĂL al școlilor din nordul județului Dâmbovița
- ACTUALITATEacum o săptămână
Târgovișteanul Dan Neculăescu, propus ambasador al României în Statele Unite ale Americii!
- ACTUALITATEacum 7 zile
Hotel Peștera Wellness & Spa, în topurile naționale ale calității și profesionalismului
- ADMINISTRAŢIEacum o săptămână
Gata cu semaforul! S-a redeschis circulația pe podul de la Pucioasa, de pe DN71, Târgoviște – Sinaia
- Dâmboviţaacum o zi
Doi răniți grav într-un accident pe DN 72A, în Dragomirești
- ACTUALITATEacum o săptămână
Sacrificiul din spatele performanței: Drumul spre podiumul național la Geografie
- Dâmboviţaacum o săptămână
Antrenorul Ilie Poenaru și-a încheiat contractul cu Chindia după înfrângerea din meciul cu FC Bihor
