Connect with us

OPINII

Pantoful de polițist și omul de rând…

Publicat

pe

De ieri, îmi umblă prin cap, căutând parcă un locșor de înțelegere, imaginea pantofului de polițist tânăr împins sub corpul fetiței de 13 ani rămasă fără viață pe asfalt. Caut să aflu de ce se întâmplă toate acestea? Ce schimbări se produc în comportamentul unui om care, printr-un concurs de împrejurări ale existenței sale, ajunge într-o funcție, pe o poziție care, crede el, îl situează deasupra tuturor. Se crede un buric al pământului. Își uită jurământul și menirea.

Polițistul care a produs acel accident, aflându-se la volanul mașinii de serviciu, în timpul activității sale desfășurată sub motto-ul „siguranță și încredere”, reprezintă, de fapt, imaginea actuală a sistemului. Atât însemnăm noi, cetățenii de rând pentru unii! Suntem verificați cu piciorul, nepăsător, dacă mai mișcăm, dacă mai suntem capabili să mergem mai departe, dacă avem cum.

Omul acela în uniformă reprezintă statul. Ar trebui să fie, pentru că de aceea îl plătim, pavăza cetățeanului onest în fața dezechilibrelor și abuzurilor, unda de încredere și speranță că trăim într-un stat în care are cine ne apăra drepturile și libertățile. Rolul lor este acela de a fi mai atenți la ceea ce se întâmplă în jur, mai mult decât oricine. Sunt protectori, scut în fața fărdelegii. O interfață a încrederii.

Când colo, ce vedem? Un polițist tânăr, absorbit probabil până în măduva oaselor de poziția sa, crezând-se un semizeu, cum se cred mulți dintre cei îmbrăcați în uniformă și cu pistolul la brâu, a gonit pe stradă fără să îi pese. A lovit doi copii pe trecerea de pietoni. I-a făcut praf. Scuze, speculații și alte intenții de a găsi o apărare nu există. Nu poate fi concepută. Ar fi injustă și inumană! Fetițele se aflau la jumătatea trecerii de pietoni. Nu s-au aruncat în fața mașinii de poliție! Au traversat ordonat. De unde să bănuiască bieții copii că o să apară un bolid al Poliției care o să le spulbere? Și dacă vedeau autoturismul inscripționat cu mesajul „siguranță și încredere” te gândești imediat că cei din interior ar trebui să fie primii prin care să se reflecte forța exemplului, respectul față de oameni, de lege. Ar fi oprit. Le-ar fi făcut zâmbitor semn să treacă liniștite.

Dimpotrivă, a procedat așa cum face de obicei marele stat. Trece peste noi cu șenilata. Nu are nicio reacție la păsurile și necazurile noastre. Lucrează rece, ca un soft de calculator. Indiferent cum, totul trebuie să bată la zero. Fără resentimente.

Pantoful polițistului tânăr, insist pe această caracteristică, tânăr, împins sub firavul trup al copilei zdrobite de forța impactului o să mă urmărească multă vreme ca un coșmar. Și pe mine, și pe alții! Este cel mai elocvent exemplu al nepăsării față de omul de rând al unora care reprezintă Măria Sa Statul.

Acum, se încearcă, prin orice mijloace, se coc strategii de comunicare, se caută argumente contra, pentru a se ieși din impas. Nu, oameni buni! Nu trebuie să căutăm să acoperim mizeria. Să o ștergem rapid din memoria colectivă. Normal, corect este să ne asumăm greșeala și să căutăm să îndreptăm lucrurile. Să reparăm acest sistem bolnav. Să vedem pe stradă alte tipuri de polițiști. Mai zâmbitori, comunicativi, flexibili, deschiși, atenți, nu roboței cu chipuri reci ascunse sub caschete și care trec pe lângă noi ca și cum nu am exista.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

Campanie electorală între grotesc, banalitate și derizoriu

Publicat

pe

Este așa o debandadă pe piața electorală din România! Toată lumea atacă pe toată lumea. Acuzele sunt puerile. Parcă nici în anii 90, atunci când începuse să mijească democrația în România, nu se întâmpla așa ceva! Temele de campanie erau altele, bine întocmite, bine expuse, cu logică și substanță. Acum, vedem că aparițiile candidaților pentru funcția de președinte al României sunt superficiale, nesigure, fără o problematică socio-economică importantă. Mai toți mizează pe coarda sensibilă a electoratului. Cum au dus-o în copilărie, ce jucării au avut, când s-au sărutat prima dată cu o fată… Întrebările puse de jurnaliști la diferite emisiuni radio sau TV, bineînțeles, din pachetul creat de consilierii de campanie, ne-au dat pe spate! Auzi ce l-au întrebat unii într-o dimineață pe Ciolacu, la radio. Dacă a dormit vreodată dezbrăcat complet! Și candidatul a răspuns da! O nebunie!

Bă, conțopiștilor, păi asta mă interesează pe mine să aflu de la un președinte care vreau să ne scoată din necazurile vremii, dacă a dormit fără chiloți pe el? Și nu vă spun că șirul întrebărilor penibile a continuat. Și prezidențiabilul a răspuns telegrafic, cu da sau nu. Nu a avut încotro. A fost târât într-un joc grotesc.

Într-o altă emisiune, la TV, candidații trebuie să mănânce picant. De ce? Care este logica acestui format? Să îi usture undeva? Simplu. Să îi duci pe bieții oameni în mrejele banalității. Să nu mai înțelegi nimic.

Lasconi apare la televizor și spune numai prostii, evident, cu un zâmbet larg de mamă grijulie. În rest, nu pare să știe nimic. Mă interesează pe mine, cetățean alegător, dacă îl iartă ea sau nu pe Băsescu pentru că a colaborat cu securitatea? Ne-a mai spus așa, cu intonație de actriță amatoare, că o trezea mumă-sa dimineața să se ducă la școală și ea se enerva. Ca să vezi!

Nu vi se pare că această campanie electorală a fost dusă în derizoriu? După tot ceea ce se întâmplă pe teren nu cred că mai contează prea mult sondajele care sunt făcute după alte norme. Alegerile prezidențiale par să fie… surprinzătoare. Oricum, cu Marcel Ciolacu în turul doi. Aparatul politic al PSD este unul imens și lucrează brici. Despre restul, nu mă pot pronunța. Depinde ce se mai divaghează în spațiul public. Poate, cine știe, ne spune vreun candidat la ce vârstă a schimbat dinții de lapte! Să nu stricăm ritmul…

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

OPINII

A fi sau a nu fi președinte!

Publicat

pe

Să nu credeți în sondaje. Sau măcar să le luați în considerație mai puțin. Se lucrează acum pe modul manipulare. O formă finuță de a îmbrobodi electoratul în funcție de cine și când plătește.

Până mai ieri, nu știu câte case de sondaj îi situa pe primele poziții ale încrederii electoratului pe Marcel Ciolacu și George Simion. Geoană care, în ultimul timp, este puternic mitraliat din toate pozițiile, a rămas în spate. Și parcă nu mai are forță să își revină. Lasconi pierde și ea teren, chiar dacă este mămoasă. De la sondaj la sondaj, unii amorțesc iar alții prind puteri de zmei.

Acum, hopa! Lângă Marcel Ciolacu, care a fost tot timpul pe primul loc, cel mai tare, a apărut Nicolae Ciucă. Se vrea ca cei doi să intre în turul doi al alegerilor prezidențiale din România. Zeii Coaliției!

De fapt, dacă analizăm întreaga epopee preelectorală, pas cu pas, declarație cu declarație, context cu context, cuvânt cu cuvânt, este ușor de dedus că aici s-a vrut a se ajunge. La o confruntare Ciolacu – Ciucă. Dar, cine să fie președinte? Jocurile ar putea fi date peste cap de George Simion sau de Elena Lasconi. Depinde de vibrațiile fiecăruia din campania electorală!

Nu sunt sigur că Marcel Ciolacu ar dori să devină președintele României. Sincer? Cred că la început nu a vrut. Dar, nu se știe cum gândește acum. L-am urmărit când prezenta „Proiectul pentru România”, cu mult aplomb, cu convingere, energie, siguranță, optimism. Nu părea că ar fi omul care nu își dorește să câștige alegerile prezidențiale. L-ar prinde funcția. Ar fi altceva. Un alt imbold, un alt instinct, un alt tip de relaționare. O resetare totală a mașinăriei prezidențiale. Dar, eu unul, am constatat că îi stă mai bine premier. Sunt convins că mulți dintre colegii de partid gândesc la fel. De fapt, social-democrații aflați în funcții prin administrație – municipii, orașe, comune, prin diverse ministere și companii îl vor șef al Guvernului. Omul care să țină în mâini pâinea și cuțitul, care să gestioneze acest organism viu care este țara. Să scoată România la liman. Din postura de președinte, nu cred că poate prea mult. Altele îi sunt rosturile la Cotroceni.

Pentru PSD, pare mai mult o chestiune de orgoliu. Sunt 20 de ani în care, între zidurile Palatului Prezidențial, au stat doi politicieni de dreapta, doi înfumurați care, ori de câte ori au avut ocazia, au dat cu flit PSD-ului. Social-democrații au ambiția de a cuceri anul acesta Cotroceniul, chiar cu riscul de a sacrifica un prim ministru foarte bun.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite